Aliantele regionale si refacerea ordinii mondiale

Evoluţii în spaţiul ex-sovietic după Războiul Rece

Rolul decisiv în evoluţia situaţiei geopolitice contemporane l -a avut transformarea radicală survenită în societăţile comuniste care a condus la modificarea hărţii politice a Europei după încheierea Razboiului Rece . Practic s-au petrecut modificări ce survin doar la încheierea războaielor propriu-zise. Implozia comunismului s-a datorat atât falimentului ideologic, cât şi a celui economic al im periului rus, care timp de trei secole, sub diferite regimuri, a urmărit să aplice testamentul lui Petru Cel Mare şi să domine sud-estul continentului (gurile Dunării şi strâmtorile Bosfor şi Dardanale). Întregul bloc comunist european, care s-a aflat jumătate de veac sub tutela Kremlinului, a optat după anii `90 pentru o cale nouă de dezvoltare socială. În consecinţă, au avut loc importante redistribuiri de forţe în plan politic, iar punctul culminant a fost atins când Germania de Est s-a unit cu Republica Federală a Germaniei şi a format în Centrul Europei, cel mai puternic stat al continentului. Acest stat este considerat pe drept cuvânt , ,,locomotiva economica" a Uniunii Europene, fiind unul dintre factorii de stabilitate şi bunăstare ai continentului. Semnificativ în acest sens, a fost votul negativ dat recent de francezi şi olandezi constituţiei europene, carea a venit la scurt timp după ce în Germania euro-scepticii au câştigat alegerile chiar în landul Bavaraia.Uniunea Europeană va trebui să suporte un efort financiar suplimentar pentru România şi Bulgaria în procesul extinderii, ceea ce nu s-ar putea realiza fără fără aportul Germaniei. Parlamentul german se abţine în ceea ce priveşte procesul de extindere cu încă două state (România şi Bulgaria) motiv care amplifică pericolul impunerii clauzei de salvagardare în mod special pentru România.

La î nceputul deceniului trecut din team-ullui Paul Wolfovitz (personalitate de seamă a politicii externe americane), făceau parte şi ideologii Samuel Hungtington şi Zbigniew Brzezinski, care au teoretizat o nouă strategie de promovare a intereselor americane.Această strategie a fost enunţată în mod profetic în best-seller-ul Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea OrdiniiMondiale, a lui Samuel Hungtington. O nouă ordine cu o singură superputere în frunte, SUA, aceasta este esenţa noii strategii a Washingtonului. După o perioadă de bipolarism , care s-a bazat pe echilibrul celor două blocuri ideologice, noua situaţie operativă se redefineşte astfel: SUA domi în valoare absolută toate domeniile care intră în atributele unei puteri planetare: militar, economic şi cultural (so, the winner take it all).Noul statut a permis S.U.A. proclamarea lumii unipolare. ,,Astăzi, sistemul internaţional este construit nu în jurul unui echilibru al puterii, ci pornind de la hegemonia americană", afirmă sociologii americani Robert Kagan şi William Kristol.

Odată cu prăbuşirea comunismului, s-a pus problema instituirii unei noi ordini internaţionale, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta. După anii ’90, care marchează sfârşitul comunismului ca etapă istorică, noua abordare a aspectelor geo-politice are la bază existenţa unei singure super- puteri (similară ca dominaţie doar celei din perioada imperiului roman).Această abordare nu poate evalua însă şi consecinţele promovarii noii ordini bazate pe această realitate politică. Primul avertisment sever, a venit de la Henry Kissinger: ,,Ceea ce este nou în legătură cu noua ordine internaţională, pe cale de a se naşte este faptul că, pentru prima oară, Statele Unite nu pot nici să se retragă din lume, nici să o domine.

SUA nu vor fi ăn stare să domine lumea chiar dacă reprezintă singura superputere mondială, deoarece există puteri performante în anumite domenii (Europa si Japonia în sfera economică, Rusia în cea militară, China î n cea economică şi militară), care aspiră la gestio narea problemelor regionale.“

Actualmente, sunt regiuni care cunosc fie o dinamică deosebită a economiei, fie o restructurare fundamentală a societăţii civile , sau o reafirmare culturală în diverse zone ale globului, fenomene a căror evoluţie interesează întreaga comunitate internaţională. Orientarea către demo craţie este o consecinţă eforturilor globale depuse de sta tele dezvoltate (care reprezintă democraţiile autentice) şi care de fapt sunt motoarele globalizării. Dintre acestea putem enumera : S.U.A. (de unde provine şi termenul americanizare), Japonia pentru Asia de Sud-Est şi respective Germania pentru U.E.

In acest context, se dezvoltă o bordare geopolitică specifică şi anume unilatera lismul , considerat de administraţia americană drept soluţia optimă pentru a asigura echilibrul şi pacea la nivel global. Richard Nixon, fostul preşedinte american, a precizat că :,,Nu trebuie să uităm că numai atunci când a existat echilibrul puterii s-au consemnat perioade de pace mai lungi în istoria lumii. Când o naţiune devine net mai puternică în raport cu competitorul său potenţial, atunci se iveşte pericolul de război."

Evoluţia recentă a raporturilor de putere a ilustrat faptul că unipolarismul nu poate constitui o soluţia de durată, fapt demonstrat de evoluţia crizei irakiene. Complexitatea problemelor lumii, particularitatile diverselor regiuni şi ale surselor de conflicte regionale, precum şi accentuarea diversitatii ca tendinţă complementară a globalizarii, au intensificat eforturile de a corecta şi regândi nouaordine mondiala. În acest context, Samuel Huntington a lansat un studiu intitulat ,,The Lonely Superpower" (pus la dispoziţia noastră cu generozitate de dl. prof. Ionel Nicu Sava). Acest s tudiu descrie pericolul ca SUA să conducă lumea singure şi în consecinţă va avea loc o proiectare globală a răspunderii pentru toate problemele şi dificultăţile lumii contemporane asupra singurei super-puteri. În opinia autorului d upă acest moment de unipolaritate, lumea va traversa câteva decenii de alternanţă uni-multipolaritate, urmând ca secolul XXII să fie prin excelenţă un secol de multipolarism.Afirmaţia se bazează pe faptul că spectrul de interese în plan regional va avea un caracter heterogen pentru aliaţi (dacă există o compatibilitate între strategiile U.E. şi S.U.A. în problema afgană, nu acelaşi lucru se poate sopune în cazul crizei irakiene sau dosarului DARFOUR-Sudan), ce va afecta promovarea intereselor globale ale Washingtonului.

Se pare că Asia Centrală va deveni unul dintre subiectele de dispută în plan geostrategic între S.U.A şi ceilalţi actori: U.E. şi puterile regionale Rusia, China, Turcia şi Iranul. In lucrarea Marea tablă de şah, Zbigniew Brzenzinski a apelat la o comparaţie cu privire la sud-estul Europei şi sudul fostului spaţiu sovietic, numindu-l ,,Balcanii Asiei Centrale" . Autorul reuneşte în această ecuaţie următoarele ţari: Kazahstan, Kîrgâstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, precum ş i Afganistanul, singurul stat care nu a facut parte din Uniunea Sovietică. Potrivit autorului toate aceste ţă ri alcătuiesc un ,,vast dreptunghi geografic care delimitează zona principală de instabi litate globală".

Logica teoriei se bazează pe instabilitatea politico-militară, generată de caracterul heterogen al structurii etnice a zonei, de fragilitatea graniţelor care rezultă de aici precum şi de rivalităţile dintre ţările din zonă.După încetarea Primului Război Mondial , în Asia Centrală s-a propagate ideea crearii unei uniuni politice care să cuprindă toate cele cinci state turcofone sub denumirea de ,,Turkestan". Însă U.R.S.S. a decis împărţirea regiunii folosind criteriul de a diviza statele şi de a genera rivalităţi care, să poată fi ulterior manipulate în interesul Kremlinului.

Menţinerea zonei într-o cvasi-instabilitate a tentat şi tentează încă puterile regionale ( Iran şi Turcia) sau continentale (Rusia şi China), aspect care le-ar putea legitima intervenţiile militare, aspect care contravine intereslor geopolitice americane.

Trebuie adăugat că rezervele energetice ale Mării Caspice vor spori interesul puterilor regionale şi vor determina intensificarea presiunilor de natură politică din partea S.U.A. Acest conflict de interes poate degenera într-un conflict regional. Totul depinde de inte resele care seciocnesc si de forţa puterilor care promovează aceste interese. Bogaţiile Asiei Centrale şi factorul demografic sporesc miza geopolitică a zonei. Evoluţia situaţiei geopolitice va fi dictată de ambiţiile de dominaţie din partea principalilor actori ai scenei politice internaţionale S.U.A. Rusia şi U.E., dar şi a puterilor regionale Turcia, Iran şi China care nu vor renunţa să-şi impună interesele, recurgând la presiuni de ordin politico-economic sau la exacerbarea factorul etnic sau religios.

Statele din Asia Centrală ocupă o suprafata de circa patru milioane de kilometri pătraţi şi au o populaţie de circa 56 milioane de locuitori.

Uzbekistanul este statul cu cea mai numeroasă populaţie, estimată la circa 24 de milioane de locuitori şi care deţine armata cea mai puternică. Uzbekistanul este deţinătorul unor importante rezerve de gaze naturale şi uraniu.

Omogenitatea populaţiei, care derivă din faptul că 80% dintre locui­tori sunt etnici uzbeci, precum şi facilităţile acor date de administarţia postcomunistă capitalului străin ar putea relansa economia ţarii. Uzbekistanul este considerat“primulcandidat la supremaţia în Asia Centrală”.

Kazahstanul este cea mai intinsa ţară din Asia Centrală şi una dintre cele mai bo gate. Kazahstanul are ieşire la Marea Caspica şi se învecinează cu Rusia. Populaţia sa este de 18 milioane de locuitori, din care peste 6 milioane de ruşi şi aproape 4 milioane de non-kazahi (circa 2 milioane sunt din spaţiul ex-sovietic). Una dintre p roblemele interne ale Kazahstanului este că populaţia rusească care este concentrată în zonele de la frontiera cu Rusia a devenit un factor permanent de exercitare a presiunilor venite din partea Rusiei, Astana (Alma-Ata) fiind adesea confruntată cu mişcari de secesiune. Atât politica internă cât cea cea externă a Kazahstanului sunt atent monitorizate de Kremlin datorită prezenţei pe teritoriul acestuia a arsenalului nuclear (moştenit de la fosta Uniune Sovietică), precum şi a singurului aerodrom la Baikonur, de care dispune Rusia pentru programul său aero-spaţial.

Turkmenistanul dispune de impresionante rezerve de petrol si gaze naturale. Dispune de un platou continental intins la Marea Caspică. In plus, are şi o populaţie omogenă, circa 75% din cei 4,5 milioane de locuitori sunt turcmeni, în timp ce ruşii şi uzbecii reprezintă câte 10%. Zbigniew Brzezinski remarca poziţia geografică ecranată a ţării, aflată la o distanţă apreciabilă de Rusia comparativ cu celelalte state central-asiatice, aspect care îi conferă un mai mare grad de libertate decizională în raport cu Kremlinul.

Kîrgâstanul este mărginit de China şi Kazahstan. Acest stat cunoaşte o influenţă din ce în ce mai mare a Chinei, dar şi o dependenţă tot mai accentuată în plan economic faţă de Rusia şi Kazahstan. De reţinut este faptul că kirghizii reprezintă doar 55% din populaţia de 5 milioane de locuitori, restul fiind turkmeni şi uzbeci.

Tadjikistanul este mai omogen din punct de vedere etnic, circa două treimi din cei 6,5 milioane de locuitori ai ţării fiind tadjici. Se estimează că trei milioane trăiesc în Afganistan, ceea ce complică mult ecuaţia stabilităţii în regiune, având în vedere afinităţile din punct de vedere etnic cu Iranul. Deoarece populaţia Tadji kistanului este împărţită în triburi aflate în dispute militare, face ca pe teritoriul acestui stat să se afle trupe ruseşti, ce pot deveni operaţionale la nevoie, în orice locaţie din Asia Centrală.

După descoperirea zăcămin telor de petrol şi gaze, importanţa zonei pentru Rusia a crescut, motiv pentru intensificarea presiunilor politice şi economice exercitate de Kremlin . O poziţie cheie pentru ecuaţia geopolitică şi geostrategică din regiune o are Azerbaidjanul, definit de Brzenzinski ca ,,lacătul" pentru bogăţiile din Caspica, este considerat aliatul fidel al S.U.A în regiune. În mod total opus, Rusia nu are relaţii bune cu Azerbaidjanul, intrucât a sprijinit Armenia în războiul pentru provincia Nagorno Karabah.

Toate ţările din Asia Centrala vorbesc limbi turcice; cultural vorbind, iar in ultimavreme şi economic, aceste state se simt atrase de Turcia. Regi­ unea ar putea deveni în viitor o zonă de confruntare a intereselor ruseşti şi turceşti. Deoarece la mijlocul secolului XXI populaţia arealului transcaspic o va depăşi pe cea a Rusiei, aspect la care se adaugă şi evoluţia ascendentă a economiei Turciei, putem deduce ca inevitabilă coliziunea de interese dintre Kremlin şi Ankara.

În ecuaţia geopolitică a regiunii, va trebui luată în calcul şi China , datorită intereselor sale energetice, care pot fi promovate în viitor deoarece există graniţă directă. De asemenea, Iranul este un actor regional, care prin natura etnică şi factorul religios al relaţiilor cu statele din Asia Centrală, ar putea influenţa ecuaţia geopolitică în p erimetrul transcaspic. Se estimează că spaţiul central-asiatic ar putea reprezenta un teren de confruntare între Rusia, Turcia, Iran şi China ca puteri regionale, chiar dacă regiunea se află deja în calculele cancelariilor de la Washington si Bruxelles.

Pentru a preveni globalizarea unui posibil conflict regional ce ar izbucni în Asia Centrală, dar şi pentru a desfiinţaarhitectura C.S.I., elaborată de Kreamlin pentru promovarea propriilor interese, strategii americani au imaginat o alianţă economică a unor state din fosta Uniune Sovietică. Alianţa ar trebui să fie capabilă să reducă rolul Rusiei la cel de putere cu valenţe doar în arealul asiatic, izolând-o de Uniunea Europeană. Statele portocalii care au fondat cu sprijinul S.U.A această alianţă economică sunt : Georgia (considerată capul de pod al politicii americane în Caucaz), Uzbekistan (care la presiunile Kremlinului şi-a anunţat retragerea, act care nu s-a produs totuşi faptic, pe fondul unor încercări de schimbare de regim), Azerbaidjan (un alt aliat fidel al politicii Washingtonului în zonă, care a contribuit decisiv la finalizarea oleoductului azero-georgiano-turc, reducând foarte mult şansele Rusiei şi Iranului de a participa la proiectul energetic de la Marea Caspică), Moldova (care face eforturi de a ieşi din sfera de influenţă a Rusiei) şi Ucraina (devenit după investirea preşedintelui Iuscenko, cel mai important actor din Estul Europei şi de la Marea Neagră, singura putere militară care poate bloca în plan regional influenţa Rusiei). Statele membre ale acestei alianţe portocaliiGUUAM, au o populaţie totală de 85 milioane de locuitori. Cu excepţia Ucrainei şi Moldovei, aceste state au graniţe comune. În Georgia şi Azerbaijan, care au graniţe comune, se poate ajunge prin Marea Neagră. Uzbekistanul nu are nici o graniţă comună cu ţările menţionate mai sus, iar legătura cu Marea Caspică şi Marea Neagră este asigurată printr-o reţea de căi rutiere.

Din această perspectivă, unul din obiectivele principale ale GUUAM este de a transfera petrolul din Marea Caspică (prin tronsonul petrolier Baku – Tbilisi – Ceyhan), prin Marea Neagră, către Ucraina şi de aici spre Uniunea Europeană.

Alt obiectiv este asigurarea transportului şi tranzitului de produse atât în regiune cât şi în ţările care sunt membre ale coridorului Est -Vest, cunoscut ca TRACECA.

Ambele proiecte necesită o cooperare mai strânsă a statelor din zonă cu U.E. şi S.U.A, pe fondul distanţării faţă de Rusia, urmare a faptului că aceste ţări speră să devină tot mai independente în raport cu Kremlinul.

 

Evenimente importante în dezvoltarea GUUAM

Octombrie 1996: Conferinţa CFE de la Viena – semnarea de către preşedinţii Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului şi Moldovei a Declaraţiei Proiectelor Comune.

Octombrie 1997: Strasbourg – Decizia preşedinţilor Georgiei, Ucrainei şi Moldovei cu privire la înfiinţarea unei organizaţii cu obiectivul îndepărtării de Rusia şi semnarea unei declaraţii comune cu scopul cooperării bilaterale şi regionale ale acestor ţări, cooperării regionale şi europene pe probleme de securitate şi semnării unor acorduri politice şi economice.

Şefii de stat au accentuat importanţa cooperării multilaterale în crearea coridorului de transport Eurasia – Transcaucaz.

24 aprilie 1999: Washington – Declaraţia preşedinţilor Georgiei,Ucrainei, Azerbaijanului, Moldovei şi Uzbekistanului cu privire la înfiinţarea oficială a GUUAM.

6 septembrie 2000: New-York , Ratificarea Cartei GUUAM de către cele 5 ţări membre.

Mai 2002: Suspendarea activităţilor Uzbekistanului în cadrul GUUAM, gest declarat de către Abdolaziz Kamelov, Ministrul de Externe al Uzbekistanului.

Iulie 2002: Yalta – Întâlnirea la Hotelul Aryanda a miniştrilor de externe ai ţărilor membre GUUAM

Yalta – Summitul GUUAM şi semnarea Cartei GUUAM de către preşedinţii ţărilor membre

Mai 2003: Tbilisi – activităţi pe probleme de externe ale GUUAM

Mai 2005: Yalta – summit GUUAM

 

Obiectivele GUUAM :

Securitate- politic- cultură:

  • Rezolvarea crizelor interne şi regionale cum ar fi problema transnistreană în Moldova, Ossetia şi Abhazia în Georgia, conflictul Karabah între Azerbaijan şi Armenia, cu sprijinul Uniunii Europene şi SUA şi echilibrarea politicii regionale ruse.
  • Lupta împotriva traficului de droguri, crimei organizate şi terorismului.
  • Intensificarea eforturilor comune pentru o rezistenţă mai mare împotriva influenţei Rusiei şi urmărirea echilibrării pozitive a politicii externe în scopul asigurării unor concesii din partea Rusiei şi a Uniunii Europene.
  • Statele GUUAM au fost nevoite să formeze această alianţă ca urmare a mai multor fapte ce trebuiau rezolvate: ineficienţa CSI, nemunţumiri vizavi de Rusia, sentimente ale ameninţării din partea Rusiei, cât şi din partea unor miscări secesioniste în regiune. Prin urmare statele GUUAM nu au semnat tratatul comun de securitate cu CSI.
  • Extinderea relaţiilor culturale, ştiinţifice şi umanitare.
  • Întărirea securităţii regionale în toate domeniile.
  • Cooperare mutuală în cadrul organizaţiilor internaţionale.

 

Economic

  • Crearea unui coridor de export a petrolului către ţările occidentale prin teritoriul statelor membre.
  • Includerea în coridor a tronsoanelor către Uniunea Europeană şi Asia (fără China şi India).
  • Construirea unei conducte de transport petrolier Odessa-Brudi-Gdansk (Marea Neagră-Ucraina-Polonia)
  • Dezvoltare socio-economică şi întârirea legăturilor comerciale şi economice.
  • Dezvoltarea unor infrastructuri solide în teritoriul ţărilor GUUAM şi construirea unor căi de comunicaţie şi transport în funcţie de interesul naţional al acestor ţări.

 

Relaţia SUA – GUUAM

 

La sumitul GUUAM din Yalta, a fost prezent ca observator Stephan Pfeiffer, Subsecretar de Stat al SUA în Afaceri Europene şi Eurasiatice.

Pe parcursul întâlnirii, a avut loc şi o reuniune comună a statelor membre GUUAM şi reprezentantul SUA.

Declaraţia finală stipulează ca GUUAM şi reprezentantul SUA să implementeze proiecte operaţionale în domeniile „dezvoltării comerciale şi a transportului între membrii GUUAM”, „creării unui centru pentru combaterea crimei organizate” şi „înfiinţarea unui sistem de consultanţă naţională în Kiev şi Baku”. La întâlnire, Washingtonul a apreciat eforturile statelor GUUAM pe linia respectării legii, a dezvoltării şi democraţiei, cât şi creşterii activităţii economice.

Pe de altă parte, declaraţia mai precizează că Washingtonul intenţionează să aloce fonduri substanţiale pentru susţinerea proiectelor GUUAM. Se mai menţionează că în declaraţia finală emisă la întâlnirea din Yalta s-a stipulat că SUA va sprijini decizia GUUAM în cadrul Adunării Generale a ONU.

SUA a declarat de asemenea că este gata să sprijine financiar planurile GUUAM de dezvoltare a unei infrastructruri regionale comune statelor membre. Alte proiecte au fost propuse pe linia cooperării între GUUAM şi Grupul RIO (Organizaţia de cooperare economică latino-americană), în domeniul de activitate al ONU.

Ministrul de Externe al Azerbaidjanului a declarat, anterior organizării celei de-a treia întâlniri pe teme de afaceri externe a GUUAM, organizate în Tbilisi, că SUA intenţionează să extindă creditul acordat pentru cooperarea planificată la 46 miliarde USD pentru domenii cum ar fi taxele vamale.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe ukrainean a precizat că un grup de lucru compus din membri ai statelor GUUAM şi ai SUA întocmesc o strategie şi un plan ce au ca scop extinderea legăturilor comerciale şi de transport între aceste ţări. Planul respectiv este parte a cooperării GUUAM- SUA. Reprezentanţii vamali şi cei ai Departamentului de Transport ai SUA au contribuit la luarea acestei decizii.

 

GUUAM – Rusia

 

Victor Cernomârdin, ambasadorul Rusiei în Ucraina, a fost invitat să asiste la sumitul GUUAM organizat în Yalta, ocazie cu care a declarat că GUUAM nu este un rival al alianţei economice în Eurasia. El a adăugat că Rusia nu este prezentă ca observator, ci ca un invitat care ascultă punctele de vedere ale participanţilor.

În ceea ce priveşte crearea unei zone libere pentru comerţ, cel în cauză a afirmat că o astfel de zonă ar putea fi creată şi de către Rusia şi Ucraina.

Deşi statele GUUAM intenţionează să se distanteze economic de Kremlin şi să se apropie de Washington, Kremlinul nu a reacţionat negativ faţă de alianţă. În schimb, Kremlinul a încercat să dezvolte relaţii bilaterale cu ţările GUUAM şi să sprijine alte organizaţii economice şi de securitate în regiune.

Dintre toţi membrii GUUAM, Georgia este cel mai dependent stat din punct de vedere energetic şi economic faţă de Rusia şi, de aceea, luptă pentru a diminua presiunile Kremlinului, precum şi pentru medierea acestora (în special în Osetia şi Abhazia).

De asemenea, Georgia a încercat să folosească forţe de menţinere a păcii din alte ţări pentru rezolvarea problemelor existente. Cu toate acestea, în ciuda solicitărilor repetate către OSCE, ONU şi alte organizaţii internaţionale, cererile Georgiei nu au fost rezolvate decât parţial.

Ucraina este un alt stat GUUAM dependent de energia Rusiei. În acest context, unul din obiectivele GUUAM este de a transfera petrolul din Marea Caspică şi Marea Neagră către Ucraina şi Uniunea Europeană. Rusia şi Ucraina sunt determinate să coopereze urmare a vechilor legături din perioada sovietică şi a faptului că populaţia rusă şi ukraineană locuieşte pe teritoriul ambelor state. Ca urmare a independenţei Ucrainei faţă de Rusia, Kievul este forţat să acorde o atenţie mai mare o alianţă pe plan bi şi multilateral cu ţările occidentale.

Moldova este un alt membru GUUAM, dependent pe mai multe planuri faţă de Rusia. Odată cu ascensiunea la putere a unui preşedinte comunist, relaţiile cu Kremlinul s-au păstrat constante. Din punctul de vedere al nuanţării politicii externe, recent, Moldova a dezvoltat mai curajos relaţiile cu Uniunea europeană şi în mod particular cu S.U.A..

Cu toate acestea, din moment ce aşteptările GUUAM, cu privire la problema construirii unei magistrale de petrol pe teritoriul acestei ţări, nu au fost atinse, atitudinea faţă de Moldova a fost critică.

Preşedintele moldovean Voronin a declarat la o conferinţă de presă după întâlnirea de la Yalta că dacă magistrala nu va mai tranzita Moldova, ţara sa ar pierde drepturile ce i s-ar cuveni.

În acest context, partea ucrainină a afirmat că tronsonul nu trebuie neapărat să tranziteze teritoriul statelor membre, iar Moldova este invitată să participe la proiect.

După suspendarea cooperării cu GUUAM, Uzbekistan nu a semnat înţelegerea în domeniul creării unor zone libere de comerţ şi a declarat că acorduri bilaterale cu Rusia, Kazahstan, Turkmenistan şi Iran ar putea fi mult mai folositoare.

Fostele state al URSS, incluzând pe cele GUUAM, sunt asediate de o mulţime de situaţii pe care nu sunt în stare să le rezolve şi, în cazul în care cooperarea membrilor GUUAM nu se va materializa, ca urmare distanţei ce le separă, Uzbekistanul nu va fi în stare să beneficieze de rezultatele obţinute.

Această decizie, împreună cu alte măsuri cum ar fi aderarea la Shangai Five şi legăturile apropiate cu Rusia, denotă că Uzbekistanul acordă o atenţie mai mare securităţii sale naţionale, nu problemei transferului de petrol.

Azerbaidjanul este probabil singura ţară care a fost în stare să-şi echilibreze politica externă în relaţia cu Uniunea Europeană , S.U.A. şi Rusia. Aceasta se datorează pârghiilor de care se Azerbaidjanul se bucură şi pe care celelalte state membre GUUAM nu le deţine.

Cu alte cuvinte, Baku este relativ mai puţin dependent de Rusia. Ascensiunea la putere a lui Elham Aliev, fiul lui Heydar Aliev, este o altă dovadă a existenţei echilibrului în politica externă a Azerbaidjanului faţă de Washington şi Kremlin. Evenimentele din Georgia şi pierderea puterii de către Şevarnadze, au condus la o apropiere cvasitotală de S.U.A. a noilor lideri georgieni. Acest scenariu s-a repetat cu succes şi la Kiev, creând o breşă serioasă în arealul de influenţă al Kremlinului. „Ucraina porticalie” cu Iuscenko în frunte va impulsiona GUUAM-ul, iar alianţa care beneficiază de un sprijin puternic al Washingtonului ar putea redefini din punct de vedere geopolitic ordinea regională în Asia Centrală, contribuind astfel la impunerea intereselor americane în zonă.

 

Statutul de membru al GUUAM

Aspectul aderării la organizaţie ca nou membru, permanent sau în calitate de observator, a fost luat în calcul pe parcursul întâlnirilor pe probleme de externe, accentuându-se importanţa acceptării şi a altor membri.

Cu toate acestea, mecanismul aderării nu a fost dezvoltat şi se spune că SUA, Brazilia şi Argentina şi-au manifestat interesul aderării la GUUAM ca observatori.

De asemenea, alţi oficiali ai GUUAM au făcut referire la faptul că şi România, Polonia, Bulgaria şi Turcia şi-au manifestat interesul pentru aderare.

În conformitate cu declaraţiile făcute de către unii membri oficiali ai GUUAM, problema aderării la alianţă a statelor mai sus menţionate a fost plasată pe agenda întâlnirii din Yalta. Pe parcursul sesiunii a fost semnat de către preşedinţi un acord pe tema statutului de membru observator. Cu toate acestea, de la acea dată nu s-a făcut nici un pas concret în direcţia precizată.

Solicitările de aderare reflectă reorientarea strategiei SUA pentru dezvoltarea relaţiilor cu statele din regiune şi Uniunea Europeană.

 

Provocări cu care se confruntă GUUAM

Securitate

Rusia continuă să joace un rol în ecuaţia regională ca ţară puternică, deşi acest rol nu este la fel de solid ca cel al fostei URSS.

Cu toate acestea, din moment ce Kremlinul are acces la mai multe pârghii de acţiune, în comparaţie cu celelalte ţări din regiune, acest fapt influenţează negativ orice criză ce ar apare în GUUAM, Rusia nefiind interesată în rezolvarea acestor probleme, poate chiar le-ar amplifica.

Membrii GUUAM sunt de asemenea membri ai Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (excepţie face Uzbekistanul), CSI şi OSCE. Aceşti factori subminează nivelul integrării în GUUAM .

În acelaşi timp, toţi membrii GUUAM fac parte din planul de parteneriat pentru pace al NATO. Mulţi dintre ei caută aderarea în NATO şi instituţiile europene şi, până la obţinerea unui rezultat concret, existenţa divergenţelor între CSI pe de o parte şi Rusia cu Uniunea Europeană pe de altă parte, vor avea un impact negativ asupra alianţei.

 

Politică

Consolidarea puterii lui Vladimir Putin în Rusia şi politica sa externă pragmatică au limitat puterea de manevră a membrilor GUUAM. Pe de altă parte, din punctul de vedere al interesului Kremlinului de a coopera cu Washingtonul, SUA a adoptat o politică realistă vizavi de regiune şi de Rusia, luând în considerare derularea conflictului din Irak.

Evenimentele din 11 septembrie şi implicaţiile lor în Afganistan au condus la formarea unor baze militare în Asia Centrală şi au dus la creşterea influenţei americane în Caucaz. Rezultatul cumulat al acestor schimbări are implicaţii regionale şi internaţionale, care vor conduce la redefinirea eşicherului geopolitic al regiunii.

Dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Azerbaidjan, precum şi între Iran şi Azerbaijan, la care se adugă semnarea unor pacturi de cooperare militară între aceste ţări (implicarea Baku în rezolvarea problemelor din Cecenia şi Marea Caspică) au afectat relaţiile Azerbaidjanului cu Uniunea Europeană şi Ucraina, de aici diminuarea nivelului de implicare politică a acestei ţări în GUUAM. În schimb, factorul economic nu afost neglijat de oficialii de la Baku, deoarece recenta darea în folosinţă a oleoductului ce leagă Baku de Ceyhan, va aduce un profit considerabil satatelor participante. Trebuie remarcat faptul că Azerbaidjanul nu a neglijat niciodată relaţia sa specială în plan politic cu Washingtonul, aspect carte îi conferă un statut aparte în zonă.

În trecut, presiunea Rusiei asupra Georgiei a făcut ca situaţia să pară neclară pentru liderii acestei ţări, fapt ce l-a determinat pe Shevarnadze să nu se mai îndepărteze de Moscova. Rusia folosind ulterior pârghii variate pentru a încetini tendinţa de mişcarea centrifugă a Tbilisi (de exemplu s-a speculat faptul că Georgia este dependentă de energia Rusiei şi, pe de altă parte, a jucat un rolul important în alimentarea crizelor din Osetia şi Abhazia). Pe acest fond s-au creat premisele schimbării de regim de la Tbilisi şi a fost posibilă înlăturarea de la putere a lui Shevarnadze.

 

Economie

Proiectul de transfer energetic care a beneficiat de sprijinului economic şi politic american (oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan), a devenit realitate şi prin urmare se poate spune că un important obiectiv a fost atins.

Totuşi în acelaşi timp, exită probleme în ceea ce priveşte cantitatea de petrol de transferat şi transferul efectiv al petrolului către Europa de către marile societăţi internaţionale petroliere.

În ansamblu, performanţa econommică a GUUAM a fost remarcabilă, dar Moldova a fost ţinută departe de planurile referitoare la rutele de transport petrolier.

 

Concluzii

Motivul înfiinţării GUUAM, al semnării documentelor şi impresia pe care o lasă această organizaţie regională revelează că formarea alianţei se datorează unor cerinţe comune, în special îndomeniul securităţii şi cel economic.

În acelaşi timp, o serie de alţi factori (etnic, religios, teritorial şi politic) au încetinit dezvoltarea şi progresul organizaţiei.

Ceea ce va determina viitorul alianţei este poate hotărârea puterilor regionale şi continetale.

Datorită legăturilor GUUAM cu Rusia, alianţa nu este capabilă încă să aibă o poziţie independentă şi, ca suporter al membrilor organizaţiei, SUA nu dispune de pârghiile geopolitice necesare, de căile de comunicaţii şi de o prezenţă activă în zonă pentru a limita rolul Rusiei. Dovadă a statutului său de super-putere, S.U.A. influenţează direcţiile generale de acţiune ale GUUAM.

În acest context este clar că relaţia dintre Kremlin şi Washington mai mult îngreunează bunul mers al activităţii GUUAM.

Se pare că GUUAM va trebui să adopte o poziţie realistă în urma analizei privind securitatea regională şi să-şi conformeze activitatea şi obiectivele.

 

În acest caz, performanţa economică a membrilor săi, cât şi o politică externă echilibrată, trebuie analizate în cadrul adunărilor organizaţiei. GUUAM trebuie să-şi continue activitatea îndomeniile economic şi politic, aceştia fiindfactorii careasigură securitatea în regiune.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

 

 

Zbigniew Brzenzinski – Marea tablă de şah, supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Univers enciclopedic, 2000, Bucureşti.

Henry Kissinger Diplomaţia, BIC-ALL, 2002, Bucureşti.

Samuel Huntington – Ciocnirea Civilizaţiilor şirefacerea Ordinii Mondiale, Antet, Bucureşti, 2002.

Alvin Toffler -Război şi Antirăzboi, Coresi, Bucureşti, 2000.

Paul Dobrescu – Geoploitica, Comunicare.ro., Bucureşti, 2003.

Afshar Soleymani – The GUUAM Alliance, Amu-Darya, Teheran, 2004.

 

 

 

Check Also

Migrants on Westward Trek Meet Kindness in Romania’s Timisoara

Asylum seekers and migrants often encounter hostility on their way to the West – but …