Revolutionarea muzicii arabe

163.jpgMuhammad ‘Abdel-Wahhab s-a născut la începutul secolului 20, – la  o dată asupra căreia specialiştii nu au căzut încă în unanimitate de acord –, fiind al patrulea copil al lui ‘Abdel-Wahhab Muhammad, şeicul moscheei Aş-Şi’rani din Cairo. 
        De la o vârstă fragedă, chiar înainte de a împlini cinci ani, precum mulţi dintre copiii musulmani, este trimis la şcoala coranică pentru a învăţa pe de rost Coranul şi a învăţa, de asemenea, să scrie şi să citească. Se remarcă foarte repede aici prin vocea-i deosebită cu care psalmodia versetele coranice, iar pe la şapte ani participa la halaqat ad-dikr  (ceremoniile colective de invocare a divinităţii) care erau ţinute de către cei mai fervenţi credincioşi imediat după rugăciunea din zori.
        Trebuie spus aici că din totdeauna muzica a fost în centrul imaginarului festiv al musulmanilor, ea beneficiind de o popularitate niciodată egalată de către celelalte arte. Psalmodierea Coranului, recitativele hagiografice au fost şi sunt în vogă în toate cercurile musulmane.
       Aşa că nu este de mirare ca mulţi dintre marii muzicieni ai lumii islamice să-şi fi început activitatea că hafiz – recitatori ai Coranului şi m-aş limita aici să-i amintesc doar pe câţiva, în tradiţia cărora se înscrie şi ‘Abdel-Wahhab, şi anume Al-Farabi (sec.X), muzician, mistic şi filosof, marele muzician andaluz Ziryab (sec. IX), iar dintre contemporanii lui ‘Abdel-Wahhab, inegalabila ’Umm Kulthum.
         Pentru a putea cânta, ‘Abdel-Wahhab a trebuit să lupte cu prejudecăţile propriei sale familii, pentru care singura muzică admisă era cea religioasă, 

muzica profană fiind, aşa cum se credea în unele cercuri, inspirată de către ginni, sau chiar şi mai rău, de către Iblis (Diavol) în persoană.
        Aşadar, în adolescenţă, fuge de acasă la Alexandria, alăturându-se unei trupe ambulante de circ, apoi, revine pentru o scurtă vreme acasă, după care va cânta cu tarafuri celebre la  acea vreme cum ar fi cel al lui Rihani cu care colindă de altfel Siria şi Libanul, apoi cu cel al

lui Sayyid DarwiÅŸ. După aceea, îşi urmează singur drumul în muzică…

Etapele vieţii sale artistice
  • Prima etapă este cea de la începuturile anilor ‘20 care se 

    caracterizează prin imitarea unor cântăreţi tradiţionali, alături de care a şi cântat,  precum Muhammad ‘Uthman, Salameh Higazi, Sayyid Darwiş. Este perioada când a studiat maqam-ul arab în diversitatea sa, maqam-ul fiind modul muzical arab fundamental. ‘Abdel-Wahhab a fost recunoscut ca un mare cântăreţ încă de la debutul său, cu cântece tradiţionale, în dialect egiptean, precum: Khayf a’ul elli fi ’albi (Mi-e teamă să spun ce e-n inima

    mea).

  • A doua etapă, cuprinsă între anii 1928-1931, este caracterizată prin primele compoziÅ£ii care nu se mai încadrează în tiparele tradiÅ£ionale. Aproape toate cântecele din această perioadă sunt pe versurile marelui poet Ahmad Åžawqi, atât în araba clasică, cât ÅŸi în araba dialectală egipteană. Dintre melodiile acestei perioade amintesc: Bulbul hayran (Privighetoarea uimită), Elli yehebb el-gamal (Cel ce iubeÅŸte frumuseÅ£ea), Kullu-na nuhibbu al-qamar (Cu toÅ£ii iubim luna).
  • A treia etapă este marcată de promovarea monologului (cântec vocal neînsoÅ£it de melodie instrumentală) alături de alte tipuri de cântec. Este perioadă în care introduce, de asemenea, primele instrumente occidentale precum violoncelul, contrabasul, castanietele. Renunţă definitiv la stilul tradiÅ£ional întruchipat de muwaÅŸÅŸahat-urile andaluze, zajal-uri, mawwal-uri etc.
  • A patra ÅŸi a ÅŸasea etapă sunt consacrate cinematografiei. Acum realizează atât coloana sonoră, cât ÅŸi melodiile pentru filme precum: Al-warda al-baydha’   (Trandafirul alb), Dumu’ al-hubb (Lacrimile dragostei), Yahya al-hubb (Dragostea trăieÅŸte); apoi filme precum: Yawm sa‘id (O zi fericită), Mamnu’ al-hubb (Dragoste interzisă), Lastu malakan (Nu sunt înger) etc. Unele din aceste filme au rulat ÅŸi pe ecranele cinematografelor din România, în adaptarea Milcăi Băncilă. ÃŽn această perioadă ‘Abdel-Wahhab a introdus pentru prima dată ritmuri ale melodiilor dansante precum rumba, tango-ul, samba etc. ‘Abdel-Wahhab a jucat în foarte multe filme în care a interpretat o parte din cântecele sale sau a compus cântece interpretate de alÅ£i cântăreÅ£i. Uneori a adaptat filmului unele dintre melodiile sale deja consacrate, scurtându-le, simplificând melodia ÅŸi făcând-o să concorde cu subiectul filmului… Tot acum adaptează o parte din baletul din opera Aida. Renunţă la taraful format din câteva instrumente ÅŸi formează o orchestră, lucru absolut nou pentru ascultătorul arab.
  • A cincea etapă este cunoscută prin cântecele lungi – de cel puÅ£in o oră – precum Al–Gondol (1939), Cleopatra (1944) de la care va ajunge apoi la compunerea primei operete în limba arabă, Majnun Layla, o minunată poveste de dragoste ce a sublimat în toate formele de artă cunoscute în Orient. Libretul acestei operete a fost scris de nimeni altul decât de Ahmad Åžawqi. Spre deosebire de etapele anterioare, versurile sunt numai în araba clasică, ÅŸi probabil ÅŸi datorită statului acesteia în cultura arabă, pe lângă compoziÅ£ia cu totul aparte, întreaga sa creaÅ£ie din această etapă este considerată a fi culmea rafinamentului artistic.
  • ÃŽn cea de-a ÅŸaptea etapă, se concentrează în a pune pe muzică poeme celebre ale poetului sirian Nizar Qabani, el însuÅŸi un mare inovator al versului arab, ale poetului egiptean Kamil Åžanawi ÅŸi ale altora. ‘Abdel-Wahhab îşi numeÅŸte creaÅ£iile din această perioadă “cântece expresioniste”…
  • Cea de-a opta ÅŸi ultima etapă, care începe din anii 60, este cea a colaborării cu cea mai mare cântăreaţă a lumii arabe, ’Umm Kulthum. ‘Abdel-Wahhab este compozitorul celebrelor melodii ascultate ÅŸi fredonate de la un capăt la altul al lumii arabe până acum, precum: Enta ‘umri (Tu eÅŸti viaÅ£a mea!), Amal hayati (SperanÅ£a vieÅ£ii mele), Hathihi laylati (Aceasta-i noaptea mea), Darat al-’ayyam (S-au dus zilele!), ‘Ala bab misr (La poarta Egiptului!) etc.
        El este cel care o convinge pe Umm Kulthum să accepte noi instrumente în orchestraţia cântecelor interpretate de ea, precum acordeonul, chitara şi orga electrică.
Ca o concluzie… 
          ‘Abdel-Wahhab a modernizat stilul de compoziÅ£ie a melodiei, căci el a căutat întotdeauna ceva nou, ceva care să difere de trecut. El a schimbat stilul de muzică arabă, asupra căreia a introdus mari modificări. El nu credea în moÅŸtenirea veche, căci la un moment dat în 1962 declara revistei Al-fikr al- ‘arabi (Gândirea arabă) că: “Muzica egipteană a existat întotdeauna în limitele qasidei, formă poetică arabă, în limitele mawwal-ului… departe de elementele gândirii, ale meditaÅ£iei ÅŸi ale intelectului.” De asemenea, tot pe aceeaÅŸi linie se înscrie ÅŸi declaraÅ£ia făcută revistei Al-’Alam (Lumea), în acelaÅŸi an, precum că: “Muzica orientală nu mai este capabilă să hrănească sufletul ascultătorului arab din această epocă.”
|n ciuda educaţiei sale religioase, ‘Abdel-Wahhab a dat puţine opere în acest domeniu, opere în care se observă totuşi puterea sa inovatoare printr-un amestec de note inspirate de muzica sufită din Anatolia, Siria sau Irak cu vechi melosuri religioase de pe valea Nilului. Proabil că acest lucru se datorează şi faptului că pentru el muzica devenise propria-i religie, aşa cum declara: “Religia este o artă, iar arta o religie. Ambele sunt în căutarea adevărului. Tinţa finală a ambelor este binele, adevărul, frumosul. Religia în esenţa sa este dragoste, după cum arta în esenţa sa este dragoste. Religia este un sistem al societăţii, arta este un sistem al sufletului şi al minţii.”
    ‘Abdel-Wahhab a fost foarte atras atât de muzica europeană clasică cât şi de muzica de dans a acelor vremuri. De aceea, el a încercat– începând cu anii treizeci – să altoiască pe structura muzicii arabe forme muzicale europene, îndepărtându-se astfel de tiparele muzicii tradiţionale arabe. În primul rând, el a modificat maqam-ul, modul muzical arab de bază, care începe cu un preludiu şi continuă cu câteva bucăţi, diferite ca ritm, în funcţie de desfăşurarea narativă. Aici el a înlocuit începuturile instrumentale scurte, abrupte, cu preludii lungi, sofisticate, în genul uverturilor din muzica clasică europeană. De asemenea, trecerea de la o bucată la alta, în cadrul maqam-ului, a facut-o tot prin pasaje instrumentale, deosebit de laborioase, înlocuind acele pauze scurte din maqamul tradiţional.
      Până la ‘Abdel-Wahhab, cântul vocal  ocupa un loc net superior faţă de cel al melodiei executată de intrumente. Muzica instrumentală nu venea decât ca o subliniere a vocii, fără ca ea să aibă independenţă anume. El a fost cel care, în muzica arabă, scoate în evidenţă partea instrumentală, aÅŸa după cum declara: “Muzica se deosebeÅŸte prin ea însăşi de toate celelalte forme de artă. Muzica, ca muzică, nu are nevoie decât de sunete. S-ar putea să beneficieze de cuvinte în  cântece ÅŸi de miÅŸcări ÅŸi imagini într-o piesă de operă, însă influenÅ£a sunelor este mult mai puternică, mai rapidă ÅŸi mai profundă. Expresia muzicală atinge punctul maxim atunci când nu mai este însoÅ£ită de cuvinte, imagini, miÅŸcări. Acest lucru se realizează în simfonii, aÅŸa cum ar fi simfoniile lui Bethoven în care aflăm un amestec teribil de sunete. |n ea distingem sunetele tuturor sentimentelor, tuturor stărilor emoÅ£ionale care ar putea cuprinde sufletul omenesc, însă într-un mod abstract, ca ÅŸi cum ar fi o lume de spirite pure lipsite de orice materie… Aceasta este muzica adevărată!”
      ‘Abdel-Wahhab  a fost primul care a introdus notele muzicale în notarea mawwal-ului, cântec tradiţional arab, care a căpătat astfel o formă individualizată, fixă, nemaifiind interpretat la voia întâmplării, căci până la el, cântăreţii şi instrumentiştii aveau deplina libertate să improvizeze plecând de la acea formă de bază constituită din note de înălţime nefixată, cu cinci sau şapte scări.
În concordanţă cu această evoluţie în stilul componistic şi interpretativ, ‘‘Abdel Wahhab a înlocuit taraful format din câţiva instrumentişti la tobă, fluier şi lăută cu o orchestră cu vioară, violoncel. A înlocuit fluierul tradiţional egiptean cu flautul. De asemenea, a introdus, rând pe rând, instrumente precum mandolina, chitara, contrabasul, orga, pianul, şi multe instrumente de suflat – flaut,  ori de păstrat ritmul precum castanietele.
       De asemenea, refrenurile muzicale vin la el sa sprijine expunerea vocală, aşa cum se va vedea în multe din cântecele sale care împrumută mult din stilul operei şi operetei.
      ‘Abdel-Wahhab s-a stins din viaţă pe data de 3 mai 1991, lăsând în urma sa  câteva sute de cântece, zeci de filme, şi mai mult decât atât o şcoală care a marcat profund destinele muzicii arabe contemporane.
Bibliografie:
D. Ratiba Al-Hafni, 1999, Muhammad ‘Abdel-Wahhab, hayatu-hu wa fannu-hu, Al-Qahira.
– 1983, Kitab musiqar al-‘arab, Al-Qahira.
– AÅŸ-ÅŸi’r  fi musiqa ‘Abdel-Wahhab, Al-Qahira.
Galal Şarqawi,  Risala fi ta’rikh as-sinima fi misr, Al-Qahira.

Check Also

IAEA Demands Iran Explain ‘Undeclared Nuclear Material’

The UN nuclear watchdog said on February 23 that it is “deeply concerned” that Iran …