Eurasia Press & News
Autor: Dan Dungaciu
„O cercetare a istoriei contorsionate a acestui teritoriu ne ajută să înţelegem originile acestei confuzii legate de identitatea moldovenească… Problemele identităţii moldoveneşti trec dincolo de geografie şi cetăţenie; ajung chiar la nivelul limbii şi al conştiinţei”.
(Louis O’Neil, „The World Street Journal”, 21 aprilie 2009)
Poticnirea Bruxellesului pe Prut
Măcinată de propriile crize şi neputinţe, Europa instituţională demonstrează astăzi că nu doreşte să intre în nicio bătălie majoră în numele vecinătăţilor ei. Vrea stabilitate, nu extindere. Din această perspectivă, Summitul Parteneriatului Estic (PE) de la Praga este un veritabil test. RM va fi, după toate aparenţele, invitată.
Dar ce va reprezenta asta? O victorie a diplomaţiei de la Chişinău? Nu. Dimpotrivă! Invitarea Chişinăului în PE – alături de state şi lideri pentru care democraţia este doar un decor – spune multe. RM e plasată, ferm şi deliberat, în cadrul acestui pachet fără şanse de integrare. Un stat latin, cu proximitate euroatlantică, care vorbeşte o limbă oficială a UE, cade acum de pe harta Europei şi rămâne în zona gri a integrării fără europenizare şi stabilităţii fără dezvoltare.
Asta înseamnă, de fapt, invitaţia RM la Summitul de la 7 mai. De azi înainte, Moldova nu se va mai compara cu România sau statele baltice, ci cu Belarus, Armenia sau Azerbaidjan.
Moldova cade de pe hartă. Dar cetăţenii ei?
În faţa acestei crase lipse de proiect faţă de RM, poziţia României, exprimată prin discursul preşedintelui Băsescu, pivotează în jurul ideii de cetăţenie română. Subiectul – ştim asta – stă deseori sub semnul unor distorsiuni sau clişee. Doar un exemplu, din multele care stau la îndemână şi care arată cât de falsă este percepţia noastră faţă de asumările identitare din RM.
În cadrul Barometrului de Opinie publică (IMAS – IPP), fiind întrebaţi care e motivul principal pentru care intenţionează să obţină sau deja au obţinut cetăţenia română, 48,5% din respondenţi au răspuns că au nevoie de cetăţenie pentru a se deplasa liber în România, 32% – pentru că se simt români, 10,2% – pentru a se putea deplasa liber în UE şi doar 7% – pentru a pleca să muncească peste hotare. Asta spun cifrele.
Problema este următoarea: de ce percepţia publică este astăzi dominată de ideea că basarabenii vor cetăţenia (doar) pentru a pleca în Occident? Pe ce se bazează această idee? Că există o asemenea opţiune este evident. Dar că ea este unică sau chiar dominantă, nu. În esenţă, chestiunea acordării cetăţeniei nu este încorsetată de niciun aquis communitaire (după cum arată istoria UE sau recenta decizie a Franţei de a modifica procedurile de acordare a cetăţeniei).
Cu toate acestea, este nevoie ca măsura să fie bine şi convingător argumentată, iar clişeele – eliminate.
Nu este doar o problemă naţională
Primul clişeu legat de acordarea cetăţeniei este naţionalizarea excesivă a acestui gest. Problematica acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii RM trebuie pusă în contextul europenizării RM, ca o soluţie eficientă pentru obţinerea acestui obiectiv. Acordarea cetăţeniei române, implicit europene, va induce o dinamică în interiorul societăţii din RM care, din păcate, acum nu există. Şi nu se vede deocamdată de unde ar apărea ea… E vorba despre acel factor dinamizator ce mişcă societatea sau generează o tensiune pozitivă în interiorul ei.
Cineva cu paşaportul românesc în buzunar e mult mai relaxat – psihologic, înainte de toate – pentru viitorul lui şi al copiilor săi. O parte din timorarea pe care o poate resimţi cineva în raport cu autorităţile, instituţiile şi birocraţia de stat – fie că este om de afaceri, intelectual, mic întreprinzător – dispare ori se diminuează semnificativ.
Orice s-ar întâmpla, el ştie că există o protecţie – element care funcţionează, într-o primă instanţă, la nivel psihologic. Şi care nu trebuie neglijat nici la Chişinău sau Bucureşti, dar nici la Washington sau la Bruxelles, în condiţiile în care s-au înregistrat atâtea proiecte eşuate aici, iar europenizarea şi modernizarea merg atât de dificil…
Nu „goleşte” R. Moldova
Al doilea clişeu ideologic este cel după care acordarea cetăţeniei române ar „goli” RM. Şi, implicit, s-ar repopula acest teritoriu cu slavi, în special, ruşi. Afirmaţia este aberantă, nu doar pentru că nimeni nu a făcut o demonstraţie legată de ce anume ar genera un „exod” al ruşilor acolo, dar şi pentru că statisticile din anii trecuţi arată limpede că aşa ceva nu există.
Dincolo de aceste argumente, afirmaţia că cetăţenia română goleşte RM este o eroare. Nu cetăţenia goleşte RM, ci mecanismul vizelor generează, mai degradă, aşa ceva! Având cetăţenia, problema respectivei persoane nu mai este cum să plece mai repede din RM, dacă vrea să facă asta, căci obsesia plecării în Vest nu se mai pune. Poate pleca oricând.
Prim urmare, chiar şi când pleacă să muncească, este mult mai probabil să se întoarcă acasă şi să încerce să trăiască european acolo, chiar să clădească o afacere, decât să se stabilească undeva în Occident sau în România cu ipoteza revenirii cândva, nu se ştie când.
Această protecţie psihologică nu o are posesorul (doar) de viză pentru UE – o viză ce nu se obţine uşor şi care, odată obţinută, nu ai întotdeauna garanţia că va fi obţinută şi a doua oară. La care se adaugă şi procesul umilitor în care eşti implicat de fiecare dată când aplici, oriunde aplici.
Nu are legătură cu problema transnistreană
Al treilea clişeu este faptul că cetăţenia română ar periclita soluţionarea problemei transnistrene. Iarăşi eroare! Dacă dăm înapoi filmul evoluţiilor acestui conflict, vom vedea că problematică cetăţeniei române nu a jucat niciun rol. Cei care insistă, totuşi, asupra acestui lucru ar trebui să ne explice cum se face că, deşi poziţia pro-rusă de după 2001 a preşedintelui Voronin şi a PCRM a coincis, practic, cu perioada în care acordarea cetăţeniei române a fost blocată, nu s-a sesizat niciun progres în soluţionarea conflictului transnistrean? Pentru că ar fi fost îndeplinite toate condiţiile, în această perspectivă: pro-rusism şi anti-occidentalism din punct de vedere politic la Chişinău şi, concomitent, decuplarea de România, inclusiv prin stoparea procesului de acordare a cetăţeniei. Şi rezultatul a fost nul. A lega acordarea cetăţeniei române de soluţionarea conflictului transnistrean e o ţintă falsă. În plus, faptul că Tiraspolul s-ar opune unui asemenea gest este iarăşi irelevant.
Dacă ar fi să construim politici euroatlantice exclusiv pe ce spune Igor Smirnov, ar trebui, ca prim lucru, să schimbăm formatul de negocieri în chestiunea transnistreană. Titlul de personae non-gratae în Transnistria aplicat de liderul nerecunoscutei republici ambasadorilor SUA şi al Cehiei din RM, precum şi reprezentantului UE pentru RM, a dat un semnal clar: SUA şi UE nu au ce căuta (nici) la tratative.
Sursa:timpul.md