Ratiunea de a fi

In contextul luptei impotriva terorismului, declarata de administratia Americana, Israelul in mod insistent a cerut Autoritatii Palestiniene dezarmarea organizatiilor radicale printer care si Hamas.
Hamas avand strategia politica bine pusa la punct si argumentata logic, fiind alimentata si de esecul negocierilor purtate pe durata a 14 ani, de catre autoritatea palestiniana cu Israelul, a repurtat un success in randul electoratului palestinian, care de fapt si-a manifestat nemultumirea fata de neiplinirea visului de a trai intr-un stat independet si suveran.
Acest vis a fost distrus odata cu desemnarea lui Ariel Sharon in fruntea executivului israelian in 2002, ca urmare a alegerilor castigate de partidul Likud. Votul exprimat e populata israeliana a fost perceput de palestinieni ca o declaratie de razboi, deoarece noul premier a dispus invadarea teritoriilor palestiniene si distrugerea infrastructurii autoritatii palestiniene. Aceste masuri au continuat apoi cu ridicarea zidurilor de separare si divizarea teritoriului Palestinian in mai multe parti, pentru a bloca continuitatea geografica a viitorului stat Palestinian.
Totodata, guvernul israelian l-a declarat pe Yasser Arafat, liderul de drept al poporului Palestinian, ca fiind “principalul obstacol in calea pacii”, motiv pentru care l-a izolat pana la sfarsitul vietii in resedinta prezidentiala din Ramallah.
Fostul presedinte palestinian a fost si ingropat in Ramallah, cu speranta ca intr-o zi trupul sau va reveni la Ierusalim, unde a fost nascut in 1929.
Eliminarea lui Yasser Arafat (probabil prin otravire), eliminarea liderilor de seama ai HAMAS (seicul Ahmed Yasin si Abdel Aziz Al-Rantisi) si zilnic, a militantilor atat din Al-Fatah, cat si din Hamas, s-a facut sub pretextul asa-zisei combateri a fenomenului terorist.
Numai ca acest termen “terorism” folosit de isrealieni, reprezinta pentru palestinieni in realitate un drept al lor legitim, de a lupta impotriva ocupatiei straine. Acest drept, la autodeterminare este consemnat in carta ONU, ca unul dintre drepturile fundamentale.
Prin urmare, rezistenta palestiniana ca drept legitim al fiecarui Palestinian a fost si este un punct comun al celor doua miscari Al-Fatah si Hamas, cu scopul de a creea un stat Palestinian conform hotararilor internationale.
Scopul in sine nu poate fi contestat de nimeni, fiindca este visul tuturor palestinienilor din teritorii si din afara acestora.
Agresiunile israeliene au accentuat vocea rezistentei palestiniene, afectand in mod deliberat proiectul international cunoscut drept “foaia de parcurs”, garantata de SUA, UE, Russia si ONU, sens in care a fost eludata, dand curs retragerii unilaterale israeliene din fasia Gaza.
Consecintele strategiei israeliene sunt urmatoareale :
– prin retragerea unilaterala din fasia Gaza, se are in vedere blocarea ulterioara a oricaror alte revendicari teritoriale venite din partea autoritatii palestiniene,
– plasarea colonistilor evrei retrasi din Gaza in jurul Ierusalimului de Est, unde deja au fost construite asezari, va determina intr-o prima faza acapararea Ierusalimului, iar ulterior divizarea Cisiordaniei in doua regiuni Sud si Nord (de unde se vor retrage colonii evrei in jurul Ierusalimului, care va deveni capitala de facto a statului Israel).
Aceasta retragere a fost considerata de analisti ca fiind o lovitura indreptata impotriva procesului de pace sustinut de autoritatea palestininana si a negocierilor purtate de aceasta. Ca urmare, ideea de rezistenta a celor care se opuneau negocierilor cu Israelul, a fost insusita de electoratul palestininan, cu speranta in schimbare.
Intentia Israelului de a crea haos si a dezbina clasa politica palestiniana nu poate da roade, datorita faptului ca toate organizatille palestiniene, in special Al-Fatah si Hamas sunt miscari de rezistenta prin definitie si vor sustine impreuna dreptul palestinienilor la auto-determinare. Prin urmare nu exista nici un conflict de interese intre Al-Fatah si Hamas, privind obiectivul principal al populatiei palestiniene. Atunci, tinta lor ramane aceeasi si anume infiintarea statului palestinian. Astfel, au loc in prezent si vor continua negocieri intre toate fortele politice palestiniene, fapt care se va materializa printr-o abordare comuna a liniei politice in vederea consolidarii proiectului Palestinian. Acest lucru este dovedit de declaratiile liderilor Hamas in privinta viitoarelor strategii. Dorinta de a creea un stat Palestinian intre frontierele ocupate din 1967, respectiv Cisiordania si fasia Gaza, a determinat realizarea unor serii de contacte la nivel regional si international.
Desemnarea unui premier palestinian din randul liderilor Hamas, a fost conditionata de catre unele tari occidentale, care au cerut ca noul partid de guvernamant sa recunaoasca statul Israelian. Acesata abordare ar fi condus la blocarea procesului democratic, afectand stabilitatea politica interna. La nivel intern, miscarea Al-Fatah a declarat ca nu va participa guvernare alaturi de miscarea Hamas. Negocierile purtate ulterior intre reprezentantii celor doua miscari politice, au avut drept obiectiv formarea unui guvern de uniune nationala. Conditia negociatorilor Al-Fatah de a participa la guvernare a fost ca Hamas sa recunoasca meritele si realizarile politicii dusa de autoritatea palestiniana, reprezentata de Al-Fatah pana in prezent.
Sprijinul acordat de tarile arabe in mod particular de Egipt, Siria, Iordania si statele din Golf contribuie la stabilitatea clasei politice palestiniene si rezolvarii pe cale pasnica a conflictelor din Orientul Mijlociu. Climatul politic intern, creat in urma alegerilor legislative a impus o noua atitudine a clasei politice, bazata pe mesajul transmis electoratului. Acesta presupune existenta unei singure armate si a unui singur obiectiv politic, indiferent de cine va conduce Autoritatea Palestiniana. Mesajul clasei politice palestiniene a evoluat din punct de vedere calitativ, inregistrand fata de 1996 o revenire la pluralism, ca ratiune in elaborarea strategiilor politice.

AHMED JABER, corespondent „EURASIA-PRESS"