Palestina, prezentul continuu

 CUVANT INAINTE
          Filosofia a tratat termenii “adevar” si ”dreptate”, incercand  a le plasa la nivelul ratiunii,  adica de a le defini intr-un mod logic si ordonat asa cum le gasim mereu in scrierile ce expun gandirea greaca. Platon a poiectat lumea rationala creand fraza dupa fraza, idee dupa idee. Lumea insa nu a putut fi incadrata in nici o filozofie sau alta, findca nu poate fi platonica, farabica ( Al-Farabi, filosof arab din Evul Mediu), ori marxista, deoarece lumea are o natura schimbatoare care nu poate fi conservata intr-un fel sau altul. Putem afirma faptul ca adevarul si dreptatea sunt interdependente si relative.

 

 Adevarul absolut ramane o notiune esoterica, o nazuinta, o cautare vesnica. Dreptatea este doar un instrument pentru cautarea adevarului, o notiune care de-a lungul timpului a suferit numeroase transformari, dupa cum dicteaza interesele Puterii, ceea ce duce adeseori la pervertirea adevarului si la mistificarea istoriei. Totusi, exista o istorie adevarata, care inregistreaza victoriile care au avut la baza dreptatea si adevarul legitime.
          Registrul umanitatii a ignorat multe adevruri legitime, iar societatile care s-au impus prin  putere au avut nevoie de un mecanism de represiune care sa le mentina „istoria mistificata”’. Libertatea dobandeste valoarea sa maxima cand se bazeaza pe adevarul si dreptatea legitime ale unui popor. Atunci si forta are valoarea necesara pentru a aduce victoria. Adevarul este in permanenta victorios cand principiile fundamentale legitime sunt in favoarea acestui adevar. Libertatea, o dovedeste istoria, se castiga prin razboi. Atunci avem de-a face cu un razboi drept. Principiile razboiului drept isi au originea in notiunea de patrie: eliberarea gliei strabune, apararea hotarelor patriei, cu orice sacrificiu, sunt indatoririle sfinte ale unui popor. S.U.A., o natiune care a purtat multe razboaie, a avut doar doua razboaie drepte: Razboiul de Independenta, sub conducerea lui George Washington, impotriva colonialismului britanic si Razboiul Civil care, desi din punct de vedere moral a fost un fraticid, s-a purtat  pentru implementarea democratiei impotriva rasismului. Dar chiar pana sa devina o natiune, colonistii teritoriului american au dus un razboi nelegitim cu populatia autohtona, razboi care s-a incheiat mult dupa ce America se declarase o natiune democratica, care sprijina dreptul popoarelor la autodeterminare. A altor popoare, nu al amerindienilor. Pana la inceptul sec. XX, S.U.A. au avut o politica democrata, bazata pe aceasta dreptate trunchiata. Pozitia americana s-a schimbat odata cu razbunarea sa asupra Japoniei, dupa atacul care a atins „Pearl Harbour’’ , in cel de-al doilea razboi mondial, asupra Hiroshimei fiind aruncata o bomba nucleara, cea mai mare crima impotriva umanitatii. A urmat si cea de-a doua bomba nucleara, asupra orasului Nagasaki, ca o incercare de forta fata de aliati, mai ales fata de Rusia, pentru a opri orice incercarea acesteia de a a-si stabili zone de influenta in Europa. Odata cu preluarea puterii si vietii politice de catre generalii de razboi, aplicand teoria filosofului Nietzsche care spunea ca „un pumn plin de putere este mai bun decat un bagaj plin de adevar „ , S.U.A a jucat un rol mondial esential prin proiecul lui „Marshal „ contra comunismului pe de o parte si razboiului colonialist pe de alta parte. Un exemplu bun il constituie pozitia presedintelui Eisenhower in anul 1956 impotriva agresiunii britanice, franceze si israeliene asupra Egiptului, privind Canal Suez. Pe de alta parte, era interesat sa se alieze cu aceste tari impotriva U.R.S.S., care ducea o politica totalitara in zona ei de influenta, dar sprijinea popoarele aflate sub influenta colonialista pentru  dobandirea independentei. Aceasta politica duplicitara, dusa de marile puteri fiecare in „curtea”’ celeilalte,   a devenit o sursa de razboaie legitime si mai putin legitime pana in ziua de azi. In perioada aceasta de hartuire dintre marile puteri pentru stabilirea zonelor de influenta a aparut statul israelian-sionist, care a „evoluat” ca o baza militara a S.U.A. impotriva influentei comuniste in Orientul Mijlociu. U.R.S.S. a sprijinit in continuare drepturile legitime ale popoarelor, bazate pe hotararile  internationale, in timp ce S.U.A. a sprijinit agresiunea israeliana  impotriva poporului palestinian si natiunii arabe, pana in prezent. Relatiile americano-israeliene s-au dezvoltat la nivelul unei aliante strategice, S.U.A fiind gazda  Miscarii Sioniste-Crestine si a altor organizatii de tip sionist care lupta pentru crearea Israelului Mare, intre Eufrat, din Irak, si apa Nilului, in Egipt. Pe ce adevar legitim se bazeaza o astfel de nazuinta? Pe nici unul, decat pe puterea de a mistifica istoria, astfel incat, triburile de pastori  nomazi care au cucerit o portiune din Tara Canaanului in timpul lui Moise si au dominat regiunea o suta si ceva de ani, sa poata declara in prezent ca e patria lor sfinta. Cu puterea armelor se poate implementa orice adevar de circumstanta. Israelienii au mereu pregatite istorioare care sa le justifice actiunile aberante. De exemplu, unul din telurile lor este sa reconstruiasca Templul lui Solomon in locului Moscheei Al – Aqsa din Ierusalim, ca o conditie pentru reintoarcerea lui Mesia. Liderii miscarii sioniste s-au adresat, in 1982, presedintelui Ronald Reagan, spunand ca „Dumnezeu a dat pamanturile Israelului poporului evreu si in Cartea Sfanta a desenat frontierele statului israelian care depasesc frontierele actuale ale statului contemporan „. Deci, dreptul Israelului in Palestina are la baza o promisiune a lui Dumnezeu, despre care, de altfel, vorbeste doar cartea lor sfinta, ci nu realitatea istorica. Membrii Miscarii Sioniste Crestine cred in posibilitatea unui razboi nuclear care ar izbucni in Palestina, intr-o inclestare apocaliptica intre Fiii Luminii, reprezentati de S.U.A. si aliatii sai si Fiii Intunericului, reprezentati de U.R.S.S. si aliatii sai, printre care si natiunea araba, dupa care va putea cobori Iisus din nou pe Pamant. Presedintele Reagan, atras de ideile acestei miscari, a luat intiativa apararii strategice prin proiectul “Razboiul stelelor” . Dupa caderea imperiului sovietic, care a dus la sfarsitul razboiului rece,  “imperiul satanic” a fost stramutat in Irak si Afganistan si tot asa, in functie de alianta asa-zisa dumnezeiasca, dintre S.U.A. si Israel, se va muta pe unde dicteaza interesele economice ale aliatilor, intr-o incercare de a detine monopolul asupra resurselor de petrol. Comerciantii de petrol, ca familiile lui Bush, Rumsfeld, Dick Cheny, conduc acest razboi „dumnezeiesc’’, care are la baza intai interesele private, financiare, apoi binele unei natiuni, desi americanii inca nu reusesc sa inteleaga ce folos trag din acest razboi. Ajutorul militar si financiar dat de aceste familii si altii organizatii oculte statului sionist israelian are ca scop de a domina total regiunea dintre Eufrat si Nil, iar ca un final glorios, reconstruirea templului lui Solomon, ca pregatire pentru reintoarcerea lui Mesia. Abia atunci aceasta secta politica isi va atinge scopul final, acela de a conduce intreaga lume intrand in Mileniul Fericit. Lupta pentru triumful binelui este lege in toate religiile si o nazuinta a intregii omeniri, dar oare cine sunt aceia care pun eticheta de bun sau rau si pe ce drepturi legitime isi bazeaza razboiul? Directorul  Institutului de Studii Crestine (Centrul de studii crestine iudaice si islamice, cu sediul in  S.U.A ) si  presedintele Reagan au tinut o conferinta de presa, in 1974, cu tema razboiului dumnezeiesc, dus in Hermejdon, termen din Vechiul Testament care desemneaza Palestina. Faptul ca un presedinte american, sub influenta unei secte politice, a putut fi convins   ca Dumnezeu  aproba declansarea unui razboi nuclear naste un mare semn de intrebare asupra capacitatii sale de guvernare. Oare poate fi rational intr-o criza atomica? Sau se va grabi sa apese pe butonul nuclear atunci cand el crede in sinea lui ca il ajuta pe Dumnezeu in proiectele sale Biblice care afirma sfirsitul lumi?                                

    DREPTUL LA AUTODETERMINARE                           

         Palestina se afla in vestul continantului Asia ca o inima a Orientului Mijlociu . Este invecinata cu Libanul din nord , Egiptul din sud , Siria si regatul Hashimit al Iordania din est si marea mideteraniana din vest .Are o suprafata de 27009  km\2 sau 10429 de mile^2 , dintre care 704 km^2 suprafata lacului Ajhole , Tiberion, si jumatatea din suprafata marii moarte .
Conform rapoartelor ale agentiei Eveiasca mondiala din anul 1948 , Evrei au avut 6,8 din suprafata Palestinei. Cu ajutorul mandatului Britanic si Sionosti ocupand 77% din suprafata mentionata, adica 20700 de km\2, in pofida faptului ca decizia divizarii a Palestinei i-a dat statul Evreu ( Israelul nou), doar 55% din suprafata Palestinei obtinandu-se prin sprijinul Britaniei si S.U.A fara nici-un drept legal, rezultatul complotului colonialisti international asupra lumii Arabe si Palestina.
Ppulatia Palestiniei conform recesemantului Otiman din anul 1914 a fost 689275 dintre care 8% Evei Palestinien , iar conform estimarilor oficiale din anul 1920 fiind 673000 de cetateni din care 521000  Musulmani, 67000 Evrei, 78000 Crestini si 7000 din alte etnii.
Conform recesamantului Britanic din anul 1922 locuitorii Palestinei au ajuns 757182 de cetateni dintre care 83794 Evrei, iar restul din alte etnii ale poporului palestinian care provin din peninsula araba stabiliti in Palestinna, chiar din anul 2500 i.e.n pana in 1948 , anul in care a fost creat statul Israelian pe Pamantul Palestiniei craind dezastrul national Palestinian (Alnakba).Atunci populatia palestiniana ajungand la 2065000 din care 1415000 Muslmani, 650000 Evrei, 164162 Crestini.
Observam ca numericul Evreilor a crescut din 8% in anul 1918 la 33% in 1948 ,avand in vedere ca acest numar a avut loc prin emigrarea ilegala, impotriva voientei locuitorilor originali si in pofida rezistentei continuate pana in ziua de astazi, ca urmare nu poate fi considerati cetateni legitimi.
In pofida emigrarii imense, inmultirea naturala a locuitorilor original a fost egala cu emigratii sieunisti veniti in Palestina din toata lumea. Datorita spaimei simtita de  locuitori .Inmultirea a fost ca o reactie fata de pericolele care-i asteapta .
         Acest fenomen a ajuns ca o caracteristica a palestinienilor pana in ziua noastra fiind ca o vorba „atunci cand moare un palestinian se nasc zece in aceiasi zi , dar intrusul atunci cand moare fug zece odata cu el, fiindca pamantul nu este al lui ci al nostru in drept ”. Putem observa ca poporul palestinian a ajuns acum intre mil.jumate si 8 milioane de palestinieni , inrucat intrusi sionisti in teritoriile ocupate n-au depasit 6 mil de israeliani pana acum , avand in vedere ca Evrei in toata lume sunt aproximativ 15 milioane , demonstrand ca statul israelian nu-i reprezinta, ci pe Miscarea sionista mondiala , asociata cu tarile colonialiste in frunte cu S.U.A .
       Poporul palestinian s-a confruntat, si se mai confrunta de la sfarsitul sec 19, pana in ziua de astazi, cu o violare repetata a drepturilor sale legitime la autodeterminare. A fost persecutat si mai apoi expulzat din patria sa de catre miscarea sionista, ajungand sa traiasca in tabere de refugiati in propria tara si in mai multe tari arabe vecine cu Palestina. De ce? Pentru ca miscarea sionista a considerat ca evreii, un popor fara pamant, impartit in toata lumea sub forma de minoritate, au nevoie de o” patrie nationala” in Palestina, acel teritoriu promis de Dumnezeu stramosilor lor.
      

       Guvernului britanic, in custodia careia se afla Palestina, a facut, in data de 2\11\1917, Promisiunea Balfour, adica a ministrului de externe britanic „Jemse Balfour”, care si-a luat angajamentul ca va depune eforturi pentru ca Palestina sa devina o patrie nationala a evreilor.
Aceasta promisiune incalca legile internationale , neluand in considerare dreptul la autodeterminare a poporului palestinian, ci doar interesele colonialiste. Israelul a fost creat conform Hotararii Adunarii Generale a O.N.U. nr.181, din 29 noiembrie 1947, hotarare la care liderii palestinieni nu au fost consultati. Pentru ca Israelul sa se implementeze cu forta pe pamantul palestinian, britanicii au inarmat si au pregatit colonistii  sionisti evrei. De la aceasta data,  Israelul a inceput un razboi de acaparare de teritorii, in afara celor stabilite prin hotararea O.N.U., pe motiv ca palestinienii nu au fost de acord cu decizia ONU. Numarul de colonisti evrei creste de la o zi la alta, mai ales din fosta Uniune Sovietica si Etiopia, neglijandu-se total drepturile poporului palestinian de a trai in pace si securitate pe pamantul lui. Conducatorii colonistilor, sionisti, nu tin cont de conventii sau legislatii internationale.
         Dreptul la autodeterminare a aparut si s-a dezvoltat in timp, ca o reactie revolutionara impotriva  guvernatorilor straini, care erau considerati  proprietarii unui stat cucerit de diverse puteri, avand drept absolut pe tot teritoriul  statului respectiv.
         Cu trecerea timpului, odata cu aparitia dorintei celor asupriti de catre guvernator ca poporul sa reprezinte autoritatea, s-a creat dreptul incontestabil ca poporul sa aleaga forma de guvernare pe care o doreste. Dreptul a fost cunoscut astfel ca un principiu politic, contestat de conducerile totalitariste, capatand deseori flexibilitati periculoase.Din fericire, unii specialisti in domeniul politicii au preferat ca acest principiu politic, dreptul la autodeterminare apopoarelor, sa fie legalizat.
         Au existat diferende in punctele de vedere ale specialistilor, stabilindu-se in final ca acest drept sa fie pus in aplicare doar in cazul unui popor care a trait si traieste pe pamantul lui intr-un mod continuu, nicidecum intamplator.
         Dreptul la autodeterminare a fost considerat ca fiind unul dintre principiile legii internationale contemporane, din secolul XVII devenind sinonim cu ”libera vointa”. In acest context, presedintele Americii,……Wilson, a declarat, in anul 1918, ca dreptul la autodeterminare nu mai este doar o exprimare, ci un principiu care necesita punerea sa in aplicare. Primul-ministru britanic din acea perioada……. a declarat ca sunt trei baze pentru o pace durabila in lume, una dintre ele fiind solutionarea problemelor teritoriale avand ca suport dreptul la autodeterminare. Presedintele Wilson insusi a luat initiativa, propunand ca celelalte popoare, care fusesera sub dominatia turca, sa li se permita sa utilizeze dreptul lor la autodeterminare.
         Dupa sfarsitul primului razboi mondial, toate statele au inceput sa ceara ca dreptul la autodeterminare sa fie un mijloc de a solutiona conflictele internationale. Acest drept s-a facut prezent si la Conventia de la Versailles, prin care Germania a cedat Belgiei toate drepturile sale asupra a doua teritorii.Conform articolului 34 din aceasta Conventie, ”in termeni de 6 luni se incepe inregistrarea tuturor cetatenilor din teritoriile mai sus mentionate, pentru a afla daca acestia doresc sa ramana sub suveranitate germana sau nu. Conform articolului 109 din aceeasi Conventie, frontierele dintre Germania si Danemarca trebuia stabilite pe baza deciziei locuitorilor.
         Intrucat regimul colonialist se afla in contradictie cu dreptul la autodeterminare al popoarelor, putem spune ca regimul mandatar, conform articolului 22 din Statutul Natiunilor Unite a adaugat acest principiu ca parte importanta a Legii Internationale, considerandu-l parte din miscarea internationala impotriva regimului colonialist. ONU a creat functia de mandatar pentru ca dreptul la autodeterminare sa fie pus in aplicare pe toate teritoriile aflate sub stapaniri straine, teritorii care au fost divizate in trei mari categorii. Poporul palestinian este considerat parte din prima categorie, A, care insemna ca natiunea respectiva este la un nivel scazut de dezvoltare si are nevoie de ajutor administrativ si logistic, in vederea declararii independentei. Totodata, poporul respectiv avea dreptul sa-si aleaga tara-mandatar. Poporului palestinian i s-a impus mandatul britanic. Churchill era de parere ca alegerea mandatarului nu era un principiu viabil pentru popoarele din coloniile britanice. Dreptul la autodeterminare s-a dezvoltat concret dupa aparitia ONU, in anul 1945, cand a fost cuprins in Carta ONU si a fost sustinut in multe dintre hotararile Adunarii Generale. Astfe, ONU a facut din acest principiu unul dintre telurile sale cele mai de pret. Cea mai completa reprezentare a dreptului ca tel este cuprinsa in articolul 1(al dorintelor si principiilor) si capitolul 7, articolul 55 ( crearea conditiile pt stabilitate, construita pe baza principiului respectarii egalitatii in drepturi si dreptul popoarelor la autodeterminare in propriul teritoriu. Din anul 1950, dreptul la autodeterminare a fost desemnat ca unul dintre drepturile omului fundamentale, fiind mentionat in toate documentele internationale  legate de protectia drepturilor omului.
         Articolul nr 1 din cele doua Constitutii internationale a fost legat de protectia drepturilor omului,  politice, civile, economice, sociale si culturale, in acest context fiind inca o data mentionat dreptul tuturor popoarelor la autodeterminare. Statele semnatare ale acestor conventii si-au asumat  responsabilitatea pentru a ajuta popoarele aflate sub dominatie straina in toate demersurile pentru obtinerea independentei, conform Cartei ONU.
Adunarea Generala a luat diferite hotarari care au afirmat dreptul popoarelor la autodeterminare,  decizia nr 2625 din 1970 care a continut principiile legii internationale.
Palestina a fost anexata imperiul otoman, inca din anul 1518 si dupa primul razboi mondial adevinit sub dominatia Britanica pana in anul 1948 .Cauza palestiniana a trecut in trei etape:-
1)violarea dreptului de autodeterminare al poporului Palestinian de catre miscarea sionista .                                      ¼br /> 2) mentinerea drepturilor poporului palestinian, bazandu-se pe deciziile ONU si a Consiliului de Securitate.
3) desvoltarea pozitia O,N.U.fata de Organizatia pentru eliberarea Palestinei(O.E.P).
Aceasta violare nu a fost posibila fara ajutorul tarilor colonialiste in fruntea cu marea Britania si S.U.A avand trei documente:- promisiunea ministrului britanic de externe Jemise Balfour in anul 1917.
MandatulBritanic.
Hotararea divizarii Palestiniei care a fost inaintatea pe masa O.N.U  de catre Guv.Britanic ca mandatar in Palestina anul 1947.