Negocierile dintre Iuşcenko şi Ianukovici vor continua astăzi

129.jpgNegocierile între preşedintele ucrainean, pro-occidentalul Viktor Iuşcenko, şi premierul pro-rus, Viktor Ianukovici, vor continua în cursul zilei de astăzi, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Kiev, citat de France Presse. Anunţul a venit la capătul unei prime runde de discuţii, desfăşurate aseară, care a avut ca subiect dezamorsarea crizei politice.

Negocierile vor fi reluate la ora 12, ora României, a precizat sursa citată. Criza care afectează Ucraina de mai multe luni s-a agravat joi, după ce preşedintele l-a demis pe procurorul general, Sviatoslav Piskun. Acest gest a dat semnalul de alarmă în tabăra pro-rusă.

Ministrul de Interne, Vasili Ţuşko, a desfăşurat forţele speciale aflate în subordinea sa în faţa Parchetului general de la Kiev pentru a-l proteja pe înaltul magistrat demis. Aceste trupe au luat apoi controlul asupra clădirii. În replică, preşedintele a semnat un decret prin care cei 32.000 de membri ai trupelor Ministerului de Interne au trecut în subordinea sa. Decretul a fost calificat de premierul Ianukovici şi de Ţuşko drept un act anticonstituţional şi un puci.

Ulterior, Ianukovici a adoptat un ton mai conciliant şi a acceptat să îl întâlnească pe preşedinte pentru a găsi o soluţie acestei crize. Acest nou incident a venit după ce, luna trecută, premierul părea să se fi resemnat în faţa deciziei preşedintelui de a dizolva parlamentul.

Statele Unite, Rusia şi Uniunea Europeană şi-au exprimat îngrijorarea faţă de evoluţia situaţiei din Ucraina şi au făcut apel la forţele politice din ţară să revină la masa negocierilor. Astăzi va avea loc o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, care va decide ce măsuri vor fi luate.

Check Also

The Western Balkans At A Crossroads: An Old War From In New Geopolitical Compositions (Part II) – OpEd

The Western Balkans is transforming into one of the primary fronts of confrontation between global …