Moţiunea PD depusă şi retrasă din nou

128.jpgDemocraţii au încercat să depună din nou moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, dar aceasta a fost din nou restituită. Motivul este acelaşi ca şi joi: un număr insificient de semnături. Asta deoarece în momentul depunerii documentului a sosit cererea lui Mihai Lupoi de a-şi retrage semnătura de susţinere.
Liderii PD au susÅ£inut că moÅ£iunea, intitulată “Guvernul Tăriceanu trebuie să plece”, s-ar fi putut depune, vineri, la Parlament, având, de data aceasta, toate cele 116 semnături necesare pentru iniÅ£ierea moÅ£iunii.
Joi, din cauza unei adeziuni în minus, democraţilor le-a fost restituit documentul. Pe lista iniţială în care se regăsea de două ori numele lui Gheorghe Flutur, democraţii au anunţat că s-a semnat şi deputatul Nati Meir.
În ceea ce priveşte conţinutul moţiunii, din document nu lipseşte momentul referendumului din 19 mai, dar mai ales refuzul asumării eşecului de către premier.
Democraţii spun că Executivul Tăriceanu doi este cel mai slab guvern pe care l-a avut Romania şi reprezintă catalizatorul care a stat la baza procedurii de suspendare a preşedintelui Băsescu. În moţiune, acuzele la adresa premierului Tăriceanu sunt clare:
-dezinformarea Comisiei Europene cu privire la situaţia reală din România,
-incitarea la nerespectarea ordinii constituţionale post referendum,
-scoaterea din producţie a întregului efectiv de demnitari liberali concentraţi timp de o lună doar pe referendum.
La capitolul miniştri, cel mai criticat este Tudor Chiuariu. Acesta este blamat de PD în primul rând pentru încercarea de revocare a procurorului DNA, Doru Tuluş, care avea în lucru dosarele de corupţie ale mai multor politicieni. Documentul se referă şi ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, care a reuşit să scandalizeze opinia publică din Republica Moldova anunţând că se opune retragerii militarilor ruşi din Transnistria, mai spun democraţii.

Check Also

Two And A Half Wars: Ukraine, Israel, Kosovo – OpEd

There are two full-blown wars going on now. Both started much earlier but both broke …