Băsescu va sta faţă în faţă cu Putin la Summit-ul pe probleme energetice din Europa de Sud-Est

1278.jpgPreşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi, la Zagreb, cu liderul rus Vladimir Putin. În capitala Croaţiei se desfăşoară Summit-ul pe probleme energetice din Europa de Sud-Est, a cărui principală temă este dependenţa statelor din regiune faţă de gazul natural rusesc.
Întâlnirea dintre Băsescu şi Putin are loc la scurt timp după ce preşedintele român a criticat din nou Rusia în legătură cu păstrarea trupele în Republica Moldova şi Georgia. De altfel, Băsescu a pus Kremlinului condiţia retragerii trupelor din cele două state pentru ca România să semneze Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa.

De asemenea şi-au confirmat prezenţa preşedinţii Albaniei, Bosniei, Macedoniei, Serbiei şi Muntenegrului. Grecia este reprezentată de un vicepriministru. Totodată, la summit se va afla şi un delegat al Comisiei Europene. În cadrul reuniunii se vor dezbate problemele energetice actuale şi oportunităţile de cooperare în acest sector. Potrivit organizatorilor, nu se prevede încheierea unui acord la acest summit.

Check Also

Securitization and European Democracy Policy

Summary:Current geopolitical trends are pushing the EU to increasingly prioritize security in its international action …