Comisia Europeana a renuntat in raportul anual privind extinderea, publicat marti, sa ceara noi eforturi in lupta impotriva coruptiei de la Bulgaria si Romania, care au aderat la 1 ianuarie, transmite AFP.
Intr-un proiect de raport asupra strategiei extinderii UE, Bruxelles-ul revenea asupra extinderilor precedente, cerand in special “rezultate concrete” in materie de lupta impotriva coruptiei si crimei organizate in cele doua state membre. “Cele doua tari au facut unele progrese dupa aderare in reformarea sistemului judiciar si in lupta impotriva coruptiei, iar in Bulgaria in lupta impotriva crimei organizate”, se arata in proiectul de raport. “Desi s-a facut mult, sunt necesare mai multe rezultate concrete, in special in combaterea coruptiei si crimei organizate”, adauga textul.
Raportul final publicat marti nu mai contine aceste critici care, potrivit unei surse comunitare, faceau doar referire la ultimul raport de evaluare al celor doua tari din iunie. Urmatorul raport este asteptat in ianuarie 2008.
Check Also
ISW: Russia encircles Velyka Novosilka, key hub for operations at the Donetsk-Zaporizhzhia-Dnipropetrovsk border
Russian forces are conducting up to 25 daily assaults to breach the border between Donetsk …