Eurasia Press & News
„Nu te întrista, o să te îmbolnăveşti;
după noi – potopul!”
(Madame de Pompadour către Ludovic al XV-lea)
Dan Dungaciu
SUA rămâne singura putere mondială a lumii cel puţin pentru motivul că nu există o altă ţară a cărei criză internă să pună planeta pe butuci. America, poate! Iar pentru a găsi soluţii la ieşirea din criză, toată lumea stă cu ochii pe deciziile Washingtonului – în funcţie de acestea, în mare parte, se vor desena scenariile de reacţie ale celorlalte economii cu pondere. În geopolitică, lucrurile se petrec la fel. Deciziile administraţiei americane sunt decisive şi la ele se raportează, direct sau indirect, pozitiv sau negativ, toţi marii actori din „piaţa” securităţii globale. Cum se vor concretiza acestea la nivelul actorilor mici, în condiţiile unei crize financiare evidente şi pe fondul campaniilor electorale, este miza de viitor a regiunii în care ne aflăm.
Recenta Conferinţă pe probleme de Securitate de la München a fost aşteptată cu legitim interes. Americanii şi ruşii au stat, pentru prima dată, oficial, faţă în faţă. Vicepreşedintele Joe Biden şi viceprim-ministrul Serghei Ivanov au schimbat vorbe politicoase, chiar dacă tensionate. Nimeni nu se aştepta la clarificări majore, dar unele tendinţe sunt vizibile. Principala direcţie va rămâne Afganistanul, despre care opinia publică americană este tatonată subtil: „Afganistanul nu seamănă cu niciuna dintre problemele cu care ne-am confruntat şi, din punctul meu de vedere, va fi mult mai dur decât în Irak” (emisarul american pentru Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke). Cum am mai spus în această rubrică, întrebarea crucială este cât de mult sunt dispuse să cedeze părţile în negocierea bilaterală. Coliziuni există şi la propriu, şi la figurat – recent, la 10 februarie, un satelit de comunicaţii american (Iridium) s-a ciocnit cu un vechi satelit de comunicaţii rusesc deasupra Siberiei. Caz unic!
Dincolo de negocierea „1 plus 1”, există şi reticenţa partenerilor europeni. Nu tot ce este important pentru SUA poate deveni prioritate pentru NATO – aici trebuie să vrea şi europenii. Prin urmare, a încerca să negociezi dosare pe care nu le controlezi integral este pierdere de vreme pentru Washington. Un singur exemplu: extinderea NATO, care, deocamdată, stagnează. America nu este întreaga Alianţă! Şi dacă vrei mai multe trupe în Afganistan, trebuie să cedezi ceva, inclusiv Bruxellesului, nu doar Moscovei. Toate deciziile vizând securitatea globală îşi sporesc gradul de incertitudine direct proporţional cu efectele crizei globale. Mai ales dacă eşti „ţară de margine”. Ucraina este exemplul cel mai concludent.
A fost odată o Revoluţie Oranj… Astăzi nu mai este. Mai este doar un stat care, inclusiv la München, cere disperat ajutor financiar unei comunităţi obosită de incertitudinile Kievului şi tot mai lipsită de motivaţie pe Est. În prag de alegeri prezidenţiale, Ucraina nu îşi poate reveni din pumnii crizei financiare.
Pe 9 februarie, Ministerul rus de Finanţe anunţa prompt că Ucraina a cerut un împrumut de 5 mlrd. USD. Kievul ceruse deja de la FMI 16,5 mlrd. USD, din care a fost eliberată, în noiembrie 2008, prima tranşă (circa 4,5 mlrd. USD). Dar bugetul pe 2009 nu a fost complet agreat de Fond, sceptic în ceea ce priveşte eliberarea celei de-a doua tranşe. Motivul ţine de deficitul bugetar prea mare – mai pe şleau spus, de incapacitatea politică a Kievului de a reduce cheltuielile bugetare (campania electorală, bat-o vina!). Producţia şi moneda scad spectaculos în Ucraina, dar creşte preţul la gaze. Pentru a ajusta deficitul bugetar şi a primi bani de la FMI, Ucraina are nevoie de bani, adică cei 5 miliarde pe care Rusia îi poate oferi. Dar dependenţă de gaze ruseşti plus împrumut de la Moscova pare să devină reţeta sigură a juvăţului de gât! Cazul Ucrainei ar trebui să fie un exemplu pentru R. Moldova, aflată şi ea în plină campanie electorală.
Există o celebră carte a unui scriitor american despre obstinaţia autorităţilor de a nu vorbi despre criza virusului SIDA din anii ’70. Decesele se înmulţeau, teama publică devenea acută, dar orchestra cânta în continuare… Păstrând proporţiile, lucrurile se petrec în RM în acelaşi fel. Asigurările autorităţilor că republica va fi ocolită de criză sunt uluitoare. Când vecinii tăi – unul care exportă cel mai mult în RM, iar celălalt fiind piaţa europeană cea mai mare pentru produsele tale – declară criză, reduc moneda şi instituie austeritate (mai puţin Ucraina), în RM discursului oficial e linişte şi pace. Pensionarii aşteaptă mărirea pensiilor, pâinea se ieftineşte, moneda rămâne stabilă. RM se află în campanie electorală, pe un fond de criză încă ţinută sub tăcere. „Curat-murdar” – cum ar zice Caragiale!
Nu mai e cazul acum să reluăm avertismentele făcute deja de către economişti. Deficitul bugetar, criza creditelor, reducerea cererii la exportul de mărfuri, scăderea volumului investiţiilor străine în economie şi reducerea volumului remitenţelor – toate vor afecta drastic bugetul. Cine achită nota de plată?
Este timpul acum să tragem câteva concluzii, cu ochii la aranjamentele globale de securitate, criza financiară şi eşecurile Ucrainei:
1. Într-o perioadă de ajustări sau reajustări geopolitice globale, în care un singur lucru este clar – că Afganistanul va marca atitudinea SUA faţă de Rusia pe dosarul estic – lipsa unei soluţii de securitate viabile se resimte mai acut decât oricând. Este cazul R. Moldova.
2. Nu este atât vorba despre „concesiile nepermise” pe care Washingtonul le-ar face Rusiei – după cum remarca un admirabil coleg de la Chişinău relativ la un comentariu anterior din această pagină – cât despre disponibilitatea elitelor locale de a ceda sunetelor de sirenă estice în lipsa unei angajări euroatlantice instituţionalizate şi ferme. Aparentul paradox este că, dacă în Centru politica externă este relativ de-personalizată (acolo există şi instituţii şi politici de durată, indiferent de ecuaţia personală a liderului), în periferie (spaţiu nestructurat şi fără continuitate) rolul elitelor locale este mult mai important.
3. Criza economică accentuează instabilitatea şi sporeşte geometric insecuritatea. Un stat prins în plasa crizei devine vulnerabil, iar elementul economic devine preponderent chiar şi în evaluarea deciziilor de securitate. Ceea ce se întâmplă la Kiev este grăitor.
4. Campania electorală nu face decât să sporească pericolul acestui veritabil cocteil Molotov. Risipa inconştientă a resurselor în numele câştigului electoral este ceea ce se petrece astăzi la Chişinău. Indiferent cum va arăta, R. Moldova va avea până la urmă un nou guvern, dar cu un buget secătuit de o campanie electorală pe viaţă şi pe moarte, pe fond de reajustări geopolitice şi criză economică mondială.
În aceste condiţii, întrebarea fundamentală este aceasta: cine va da eventualul împrumut de „5 miliarde USD” R. Moldova? Şi ce va da Chişinăul în schimb?
(Sursa : www.timpul.md)