Eurasia Press & News
Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com
„Curat murdar, coane Fănică!”
Luna aceasta se împlineşte un an de la declararea independenţei Kosovo. Printr-o coincidenţă, la Chişinău a fost organizată cea de-a treia conferinţă internaţională dedicată chestiunii transnistrene. Prilej de dezbatere şi bilanţ în dosarul transnistrean. Dosar care, anticipând, nu arată deloc bine. Sau, oricum, nu mai arată aşa cum îl ştiam înainte.
Pe ce partitură cântăm?
Datele problemei s-au modificat nu doar pe teren (Kosovo, Georgia, războiul gazelor sau criza economică), dar şi la nivelul percepţiei. Iar percepţia este aici crucială. În orice subiect de acest gen, ceea ce contează în mod prioritar este viziunea prin care abordăm subiectul. Nicio măsură sau iniţiativă nu pot căpăta coerenţă sau eficienţă în afara unei perspective clare asupra a ceea ce se întâmplă acolo – de unde pleci şi încotro vrei să ajungi. Bătălia publică în asemenea cazuri post-conflict este pentru definirea termenilor, cui îi reuşeşte mai bine să fixeze în spaţiul public propria viziune şi să-i facă pe toţi să cânte pe acea partitură. Din acest punct de vedere, nu poţi să te abţii să nu constaţi că Tiraspolul pare astăzi victorios în această confruntare post-conflict. Pare că vorbim, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, limba Moscovei şi a Tiraspolului atunci când desenăm portretul lui 1992 şi ceea ce a urmat.
Strategia celor 3D – „extremistă”?
Acest lucru a devenit pregnant odată cu intervenţia din conferinţă a unuia dintre veteranii bătăliei pentru Transnistria – intervenţie neconsonantă cu atmosfera întâlnirii, făcând notă aproape disonantă într-un panel care se voia „rezonabil”. Strategia celor 3D, în numele căreia pleda respectiva voce, nu mai este aşa, sau nu mai părea aşa într-o conferinţă în care despre retragerea trupelor ruse nu s-a vorbit decât în treacăt, la secţiunea de întrebări, undeva la sfârşitul zilei. Este mai mult decât semnificativ că, atunci când „cei trei D” au fost – rar – convocaţi în conferinţă, ordinea lor a fost: democratizare, decriminalizare, demilitarizare, adică exact inversul spiritului care a făcut societatea civilă să pună pe masă un asemenea proiect. Mai mult, după cum devenise evident cu ceva vreme în urmă, demilitarizarea înseamnă acum – aşa cum spune şi programul de guvernare al cabinetului Greiceanâi – demilitarizarea ambelor maluri ale Prutului. Au spus-o explicit în conferinţă şeful Misiunii OSCE şi reprezentantul UE pentru RM.
Legea din 2005 versus referendumul din 2006?
Lucrurile nu se opresc aici. Ca o consecinţă logică a trecerii pe linie moartă a viziunii celor 3D, e evident că tot ce a derivat din respectiva viziune devine caduc. Inclusiv mult invocata Lege din iulie 2005 privind statutul teritoriilor din estul RM, adoptată în unanimitate de parlamentul de la Chişinău. Nici mai mult, nici mai puţin, ea a devenit bornă a unui ax al viziunilor nerezonabile şi extreme, la celălalt capăt al căruia apare… Referendumul din 2006 din Transnistria, în care populaţia ar fi decis independenţa regiunii şi integrarea în Federaţia Rusă. Nici mai mult, nici mai puţin… Dacă judecăm la rece unde s-a ajuns, punerea la acelaşi nivel, fie şi tacită, a unei legi adoptate de un stat recunoscut şi a unui referendum organizat într-o regiune separatistă ne dă întreaga dimensiune a victoriei post-conflict, pe care malul stâng al Nistrului a repurtat-o asupra malului drept.
Cine are nevoie de viziuni juridice?
A mai existat un moment semnificativ în conferinţă. La un moment dat, o voce din sală a întrebat un panel din care făcea parte şi reprezentantul UE pentru RM, despre ignorarea aspectelor legale ale conflictului şi unde poate duce această omisiune (inclusiv perpetuarea în spaţiul public a discursului de tip RM şi Transnistria). Întrebarea nu a primit niciun răspuns coerent – din ce motive, nu ştim. Dar important este că interogaţia venea din perspectiva unei viziuni legaliste, conturată de două momente esenţiale în istoria post-conflict, respectiv, decizia de la CEDO din 2004, în procesul Ilaşcu versus Moldova şi Federaţia Rusă, în care Federaţia Rusă este considerată stat agresor, şi Raportul Baroului Avocaţilor din America, în care se recomandă: daţi în judecată Federaţia Rusă! Viziunea legalistă, dimpreună cu „strategia celor 3D”, devin astăzi literă moartă. În ciuda faptului că, împreună, erau cele mai redutabile instrumente pe care le-ar fi avut la dispoziţie Chişinăul.
Viziunea lipsei de viziune?
În condiţiile în care până şi aşa-zisele propuneri „la pachet” ale preşedintelui Vladimir Voronin au fost respinse de Tiraspol, care mai e viziunea după care acţionează Chişinăul (sau comunitatea internaţională)? Chestiunea este fundamentală pentru că, în lipsa unei viziuni directoare, toate măsurile pe care acesta le-ar lua devin incomprehensibile sau incoerente, indiferent că se numesc de „construire a încrederii” sau altfel. Proiectul (viziunea) trebuie să decidă măsurile, nu invers. Altminteri se intră într-o fundătură pe care discuţiile de la conferinţă au relevat-o, nu o dată… Ce se urmăreşte, până la urmă, în stânga Nistrului? Construirea unei societăţi civile sau modernizarea regiunii sunt scopuri nobile, în definitiv. Doar că, în sine, ele nu au nicio legătură directă cu ceea ce Chişinăul numeşte „reîntregirea ţării”. Dimpotrivă! Efectele unor asemenea intervenţii pot perpetua separatismul şi percepţia publică a avantajelor lui – bani de la comunitatea internaţională şi de la Rusia, paşapoarte multiple, pensii mai mari şi gaze mai ieftine.
Al cui agent electoral este Tiraspolul?
Ce rămâne de făcut? În aceste condiţii, două lucruri. Unul – aşteptarea unei clarificări privind poziţia Chişinăului şi a instanţelor internaţionale faţă de conflictul transnistrean. În condiţiile respingerii tuturor proiectelor, ce mai rămâne pe masă? Ce viziune (mai) are Chişinăul, căci cea a Tiraspolului este clară, evidentă şi susţinută consecvent… Până la această clarificare, al doilea lucru care trebuie evitat este intervenţia abuzivă a malului stâng în alegerile din 5 aprilie şi care poate fi anunţată, indirect, de vizita ministrului Lavrov şi mesajele acestuia. Chiar dacă, tehnic vorbind, e dificilă existenţa secţiilor de votare pe malul stâng, o deschidere masivă şi ostentativă a frontierei interne ar putea aduce pe malul drept autobuze de votanţi. O acţiune concertată – ce partid ar avea capacităţile administrative să o facă? – va umple sacul electoral cu câteva mii sau zeci de mii de voturi. Iar două, trei procente sunt suficiente pentru unele partide ca să treacă pragul în parlament sau, pentru altele, să aducă deputaţi în plus. Într-o asemenea eventualitate, unde vor merge aceste voturi şi cât vor cântări în evaluarea finală a corectitudinii alegerilor din RM – test major pentru parcursul ei democratic – urmează să vedem. Până la a-şi clarifica viziunea faţă de raporturile cu Tiraspolul, Chişinăul trebuie să fie atent ca Tiraspolul să nu vină peste el şi să decidă, abuziv, viitoarea configuraţie politică a RM…
Sursa: timpul.md