Teodor Baconschi a discutat cu omologul sau ucrainean la Bruxelles despre imbunatatirea relatiilor cu Ucraina

Ministrul de externe Teodor Baconschi a avut, luni, la Bruxelles, o întrevedere cu omologul său ucrainean, Konstatin Grişcenko, căruia i-a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din Hagi-Curda.

Cei doi miniştri au avut un schimb de opinii cu privire la modalităţile de dezvoltare a dialogului politic şi de completare a cadrului juridic bilateral, în perspectiva vizitei pe care ministrul român al afacerilor externe o va efectua la Kiev în toamna acestui an, transmite Agerpres.

Sursa: ziuaveche.ro

Check Also

Five Things Kosovo Must Know Before Doing a Deal with Serbia

Following the election of the new government in Kosovo, the US special presidential envoy for …