Serafim Urechean: Renaşterea R. Moldova este posibilă prin consolidarea forţelor democratice

MOLDOVA

„Partea bună în urma scrutinului din 29 iulie este că poate va da Domnul să marginalizăm prezenţa comuniştilor în administraţia centrală”, a declarat Serafim Urechean, liderul Alianţei „Moldova Noastră”.

„Noi – PL, PLDM şi AMN – ne-am îndeplinit obligaţia. Totodată, nu pot să spun că s-a schimbat ceva radial, doar că în parlament vor accede 5 formaţiuni politice. Urmează să vedem care va fi poziţia Partidului Democrat”, a menţionat Serafim Urechean. 

Preşedintele AMN consideră că următorul pas, unul esenţial, este crearea unei coaliţii largi şi găsirea unui numitor comun. „Cu aceste 53 de mandate opoziţia ar putea crea Guvernul, să aleagă preşedintele Parlamentului, astfel încât să avem o situaţie de alt gen, fără comunişti. Este adevărat că va fi mai complicat să alegem preşedintele ţării”, a mai spus Urechean.

„Dacă una din cele patru par tide de opoziţie ar luneca spre o coalizare cu comuniştii, atunci cred că nu vom avea nicio susţinere din partea Uniunii Europene. Vom rămâne în aceeaşi perioadă de stagnare, ţara va fi pe calea pieirii, oamenii de peste hotare nu se vor mai întoarce acasă, iar tineretul va continua să fugă din ţară”, a mai spus Serafim Urechean.

Potrivit liderului AMN, R. Moldova are nevoie de o renaştere, iar aceasta ar avea loc numai cu consolidarea forţelor democratice în perioada de după scrutin, pentru a evita criza politică şi cea economică: „Este nevoie de a reveni la o situaţie normală cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Dacă nu vom avea o guvernare democratică, pierdem din climatul investiţional şi nu numai”.
Urechean spune că şi de această dată concluziile în urma campaniei sunt cele de acum opt ani. „Încă din 2001, când am început jocul „de-a opoziţia”, se ştia că partidele trebuie să aibă verticalitate. Treb uie să căutăm mereu un sens naţional şi să nu ne apărăm interesele personale sau de grup”, susţine liderul AMN.

„Dezamăgirile au rămas aceleaşi. Şi de data aceasta am observat încercări de fraudare a alegerilor şi încălcări ale legislaţiei electorale. Urmează să vedem verdictul OSCE şi a altor organizaţii internaţionale”, a conchis Urechean.

După procesarea a 98% din buletinele de vot, AMN a acumulat 7,6%, ceea ce înseamnă opt mandate de deputat în parlamentul de legislatura a XVIII.

Check Also

Five Things Kosovo Must Know Before Doing a Deal with Serbia

Following the election of the new government in Kosovo, the US special presidential envoy for …