RETRAGEREA ROMÂNEASCĂ DIN IRAK, ÎN AŞTEPTARE

artid_1150887065.jpgAflat într-o vizită la Roma, ministrul român de Externe Mihai Ungureanu a declarat că autorităţile române nu au luat nici o decizie referitoare la retragerea efectivelor militare din Irak ÅŸi nu au această intenÅ£ie în perspectivă. Mai mult decât atât, el a precizat că România nu intenÅ£ionează să suplimenteze numărul trupelor care participă la misiunea din Irak. Aceste răspunsuri vin în condiÅ£iile în care omologul său italian Massimo D’Alema a anunÅ£at că Italia consideră “încheiată experienÅ£a militară din Irak, iar contribuÅ£ia Italiei în vieÅ£i umane ÅŸi costuri financiare, din punct de vedere militar, s-a terminat”.

Cei doi miniştri au avut o întrevedere, în care punctul prinicipal de dezbatere l-a constituit situaţia militară din Irak. Ministrul de externe italian a declarat că a discutat în urmă cu câteva zile cu secretarul de Stat al SUA, explicându-i că Italia este o ţară democratică, în care cei care câştigă alegerile îşi respectă promisiunile făcute alegătorilor, între acestea fiind şi cea a retragerii trupelor sale din Irak.

Check Also

Anticipating ‘unfair’ Schengen decision, MEP suggests scrapping Bulgaria-Romania border

Bulgaria and Romania should abolish border control if both countries are not accepted into the …