O zi de lucru- Mazen Rifai

      Soarele se trezi vestind începutul unei zile noi. Razele sale se strecurară sprinţare prin fereastră până la patul lui. Ceasul deşteptător sună. Mâinile îi bâjbâiră în căutarea unei căi de a-l face să amuţească pe sâcâitorul acesta. Ochii-i înfruntară cu greu lumina zilei. Tălpile-l purtară spre baie. Periuţa i se jucă printre dinţi. Apa i se izbi de faţă împrăştiindu-se în picuri. Îmbrăcămintea cu care dormise îl părăsi pentru a-şi continua visele în pat. Ibricul de ceai se aşeză pe foc. Fălcile-i mestecă ce le veni la îndemână de pe rafturi şi din frigider. Mintea i se trezi din beţia somnului şi începu să se întrebe : va putea, oare, astăzi să-şi rezolve problema ?
 

Această problemă nu-l lăsa să doarmă de zile întregi. Până când însă va putea să tot fugă de ea ? Inainte cu câţiva ani, aceste probleme de contabilitate nu-l deranjau. Toţi lucrau aici liberi, fără restricţii, fără constrângeri. Astăzi ecuaţiile s-au schimbat. Astăzi echilibru între cheltuieli şi venituri a devenit obositor. Ecuaţia de rămânere pe piaţă a devenit greu de rezolvat cu toate aceste impozite crescânde în progresie geometrică.
 

« Să m-ajute Dumnezeu pentru astăzi ! » Buzele sale mormăiră această expresie înainte ca uşa apartamentului său să se închidă. Liftul îl înghiţi. Se grăbi apoi ca de obicei, la ieşirea din lift, către intrarea principală a blocului, ferindu-se de mirosurile permanente din ghena de gunoi a blocului, mirosuri ce parcă îşi mai pierdură din tărie odată cu venirea lunii septembrie.
 

Faţa îi fu întâmpinată de adieri răcoroase de care i-a fost dor după o vară călduroasă cu care era obişnuit din ţara sa. Se aruncă cu totul în maşină după ce decuplă alarma. În ritmurile muzicii, torsul motorului, şi vuietul străzii trupul său se îndreptă spre birou, în timp ce gândurile i se adânciră în închipuiri.
 

Ce vină are el dacă corupţia este limba timpului acesta şi singura cale de a continua să câştige rapid ? Cum ar putea să respecte ecuaţiile gândite ca să nu  fie respectate ? Este adevărat că linia dreaptă este cel mai scurt drum, însă cine s-a obişnuit cu mersul pe cărări întortocheate se va poticni pe drum drept. Sau cum i-a spus lui cineva important : « Foaia albă dacă-şi păstrează neîntinarea rămâne doar o foaie goală ».
 

O hârtoapă făcu ca maşina-i să geamă şi să se vaite. Geamătul ei îl scoase din reverie. Înjură şi blestemă din cauză că ieri a cheltuit cât a cheltuit cu repararea ei, din cauză că taxele pentru aceste drumuri blestemate cresc pe măsură ce cresc şi gropile din ele. Dar taxele de drum nu sunt singurele pe care le plăteşte fără să aibă vreun folos. Multe, multe sunt taxele pe care trebuie să le plătească. Să nu mai vorbim de aşa-numitele taxe pe sub masă. Dacă şi-ar pune mintea să plătească toate acele taxe, atunci balanţa lui comercială s-ar balansa în sus şi-n jos doar printre numere negative.
 

Blocul în care e biroul său se apropie de el încet-încet până ce fu aproape să-l înghită.Ce de clădiri, de poduri, de drumuri au fost construite în această ţară. Experţii şi tehnicienii de ieri s-au transformat în muncitori risipiţi prin toate statele lumii, iar muncitorii s-au transformat în telespectatori de telenovele. Mişcarea de construcţie a trecut de la drumuri, poduri şi uzine la construcţia de vile şi la modernizarea apartamentelor.
 

Ochii săi se întâlniră cu ochii directoarei biroului său, iar buzele schimbară salutul matinal, apoi ea adaugă că au venit devreme, că îl aşteaptă înauntru. « Dumnezeu să mă ajute pentru astăzi ! », spuse intrând în birou,  prefăcându-se că zâmbeşte.
 

Il aşteptau. Il înconjurară ca şi cum ar fi fost pereţii unei veşnice boxe a acuzaţilor. Începu un dialog nou, studiindu-şi paşii.  Vorbi cu ei despre vreme şi schimbările ei, despre femei, despre economie, despre schimbările pieţei, despre inflaţie şi în sfârşit despre problema lui şi cum s-ar putea rezolva.
 

Acele ceasornicului se roteau monoton şi sistematic, ba întâlnindu-se, ba depărtându-se. După a cincea întâlnire, faţa i se lumină de bucurie, o nouă barieră peste care  a reuşit să sară. Dar până când va continua să sară peste bariere ?  Săritul peste formule o să rămână sigur ? Aceste sunt întrecerile la sărituri pentru cine vrea să rămână pe terenul de joc, iar pentru cel ce a ales să se retragă nu mai are nici un loc în acest joc şi nici un premiu. Că va fi sau nu va fi, acesta este jocul. Scopul scuză mijloacele.
Pe drumul de întoarcere, soarele se ascundea după clădiri, în timp ce maşina sa căuta un loc ca să se strecoare printre înghesuiala de maşini ce încercau să se depăşească.  Nervii îi erau întinşi încercând să sară peste o provocare de alt fel, o provocare a răbdării. În sfârşit sosi acasă. Încălţările-i obosite se grăbi să-i fugă din picioare. Trupul i se lasă pe canapea, ochii îi rătăciră printre canalele de televiziune până ce-l prinse un pui de somn. Se visă ca fiind o pasăre ce zboară pe deasupra tuturor vaietelor.
 

Aşa-i trec zilele precum lumânările, stingându-se una după alta, lăsând în urmă o dâră lungă de întuneric. Se stinse şi lumânarea de azi în timp ce el sforăia într-un somn profund.
Š