Pretextele false ale razboaielor preventive

Motivele” invadarii Irakului se razbuna acum, cand Administratia Bush incearca sa pregateasca terenul pentru o interventie impotriva Iranului * Mecanismul dezinformarii a fost demontat de celebrul Zbigniew Brzezinski si de o ancheta a Pentagonului
Campania de dezinformare care a oferit Administratiei Bush justificarea atacarii Irakului a fost pregatita la Pentagon, concluzioneaza un incendiar raport inaintat, la 9 februarie, Comisiei pentru serviciile armate din cadrul Senatului american. Documentul, redactat in urma unei ample investigatii, il nominalizeaza pe Douglas Feith, fostul consilier politic al lui Donald Rumsfeld, drept artizan al propagandei mincinoase. Acesta ar fi produs “informatii alternative” cu privire la regimul lui Saddam Hussein, pentru a contracara, astfel, analizele mult mai circumspecte furnizate de CIA. Feith a reusit, de exemplu, sa “documenteze” existenta unei relatii intre Irak si Al-Queda, ipoteza considera drept “improbabila” de comunitatea serviciilor secrete americane. Recentul raport constituie o “condamnare devastatoare” la adresa lui Douglas Feith, a comentat presedintele Comisiei senatoriale pentru serviciile armate, Carl Levin.

Pentru credibilitatea Administratiei Bush, mai devastatoare a fost, insa, depozitia celebrului politolog Zbigniew Brzezinski, audiat la 1 februarie, de Comisia pentru relatii externe a Senatului american. Brzezinski l-a acuzat pe presedintele Statelor Unite ca urmareste sa gaseasca “pretexte de razboi” cu Iranul,

exact dupa modelul irakian.

Bomba politica a lui Zbigniew Brzezinski

Invadarea Irakului a fost “o calamitate istorica, strategica si morala” – a declarat Zbigniew Brzezinski, la 1 februarie, in fata Comisiei senatoriale pentru relatii externe. In domeniul geopoliticii, Brzezinski este un adevarat monstru sacru. Toti expertii americani in domeniu i-au citit cartile sau i-au fost studenti. Inclusiv, cei din actuala Administratie Bush. Brzezinski are in spate decenii de experienta la varful politicii externe a Statelor Unite. A fost consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui Jimmy Carter. Potrivit propriei declaratii din 1998, din “Nouvel Observateur”, el este cel care a creat, in vara lui 1979, miscarea islamista a mujahedinilor din Afganistan, pentru a-i atrage pe sovietici intr-un razboi extenuant, costisitor si lipsit de glorie. Un razboi incheiat cu o retragere rusinoasa, pe care multi o considera astazi prologul prabusirii URSS. Dar poate cel mai important, Zbigniew Brzezinski este creatorul Trilateralei (SUA-Europa de Vest-Japonia), unul din cele trei mari organisme ale Noii Ordini Mondiale, alaturi de “Council on Foreign Relation” si Bilderberg. Acesta este motivul pentru care orice cuvant spus de el este analizat cu atentie in toate capitalele lumii.

Brzezinski s-a opus de la inceput razboiului cu Irakul, considerandu-l o colosala eroare de politica externa. Timpul i-a dat, se pare, dreptate. I-a dat sigur dreptate in ceea ce priveste motivele invocate de Administratia Bush pentru justificarea interventiei militare. “Armele de distrugere in masa ale lui Saddam” nu au fost gasite nici pana in ziua de azi, dupa patru ani de la invazia americana in Irak. “Pretextele false vor submina legitimitatea globala a Americii” – a profetit Brzezinski in fata Comisiei senatoriale. El a adaugat ca victimele colaterale ale razboiului din Irak, precum si abuzurile documentate la Abu Ghraib si Guantanamo au lovit grav in credibilitatea si imaginea SUA in lume, si au creat un climat de instabilitate regionala perpetua.

Brzezinski a criticat si declaratia lui Bush despre asa-zisa “lupta ideologica decisiva impotriva Islamului”, calificand-o drept o afirmatie “simplista si demagogica”, si a numit-o o pura “legenda mitologica”, utilizata pentru a declansa un razboi. “Argumentatia ca America s-ar afla in razboi cu amenintarea islamica, al carei epicentru ar fi acum Iranul, este mai mult o profetie decat o realitate geostrategica” – a subliniat Brzezinski.

Ceea ce i-a socat pe membrii comitetului Senatului a fost declaratia sa privind un “scenariu plauzibil pentru o confruntare militara cu Iranul”. El a subliniat ca Administratia Bush va folosi situatia din Irak – tot mai precara – pentru a implica Iranul. Apoi “o provocare majora in Irak, sau un act terorist in Statele Unite, vor fi puse in seama Iranului”, a declarat Brzezinski. Acestea vor fi un motiv suficient pentru o actiune militara contra regimului de la Teheran, actiune care va fi prezentata drept “defensiva”.

Brzezinski a afirmat ca razboaiele cu Afganistanul, Irakul, Iranul si, in viitor, Pakistanul au fost pregatite de mai multi ani, si se inscriu intr-un plan global al actualei Administratii Bush. Desi nu a spus-o explicit, declaratia lui Brzezinski sugereaza ca Administratia Bush ar fi capabila sa orchestreze o “provocare majora” – inclusiv un atac terorist pe teritoriul SUA – pentru a folosi acest “casus belli” (pretext de razboi) in declansarea confruntarii cu Iranul. Membrii comitetului Senatului nu au putut sa nu faca legatura si cu evenimentele de la 11 septembrie 2001.

Cu doua saptamani inaintea invaziei din Irak, Bush si Blair cautau un “pretext plauzibil” de razboi

Zbigniew Brzezinski le-a amintit membrilor Comisiei senatoriale despre intalnirea “particulara” pe care presedintele George Bush a avut-o cu premierul britanic Tony Blair, cu doar doua saptamani inaintea atacarii Irakului. Detaliile intrevederii au fost consemnate intr-un raport elaborat de un oficial englez, prezent la eveniment. Potrivit lui Brzezinski – care dezvaluise continutul acestui document intr-un articol publicat in “New York Times”, la 27 martie 2006 – raportul contine informatii socante. Presedintele Bush isi exprima ingrijorarea ca in Irak nu vor fi gasite “armele de distrugere in masa” invocate drept principal motiv al razboiului. Si propunea gasirea unor justificari aditionale pentru invazie.

“Bush a descris si alte pretexte de confruntare”, a declarat Brzezinski. El a adaugat: “Nu vreau sa intru in amanunte acum, desi pretextele evocate sunt absolut senzationale, cel putin unul dintre ele.”

Introducand teoria “razboaielor preventive”, noua doctrina militara americana (denumita si “doctrina Bush”) a simplificat fantastic preambulul interventiilor armate.

Adoptata la 20 septembrie 2002, “Doctrina Bush” era inspirata de “The National Security Strategy of the United States”, documentul redactat de Condoleezza Rice, pe atunci consilier pe probleme de securitate nationala, si de Philip D. Zelikow, asistentul sau. “Doctrina Bush” stabileste ca SUA – ca singura supraputere mondiala – trebuie sa adopte o politica externa hegemonica, in care “razboaiele preventive” – asadar neprovocate – vor juca un rol capital in asigurarea suprematiei americane. Cu opt luni inainte, la 29 ianuarie 2002, in primul sau discurs despre starea Uniunii, Bush – inspirat de neoconservatori – a nominalizat Irakul, Iranul si Coreea de Nord ca apartinand “axei raului” si a cerut o “schimbare de regim” in toate aceste state.

Ulterior, s-a dovedit ca pretextele invocate pentru invadarea Irakului au fost false. Administratia Bush a dat vina pe serviciile de informatii, care n-ar fi fost, chipurile, capabile sa ofere date corecte despre regimul lui Saddam Hussein. Multi comentatori sustin insa ca falsificarea informatiilor a fost deliberata, fiind comandata politic. De aceeasi parere este si Zbigniew Brzezinski.

Un raport al Pentagonului confirma ca informatiile despre Irak au fost “prefabricate”

Un raport al Pentagonului, dat publicitatii la 9 februarie a.c, confirma acuzatiile lansate de Zbigniew Brzezinski in fata Comisiei senatoriale. Documentul recunoaste – pentru prima data – ca “informatiile secrete” privind regimul Saddam Hussein, informatii care au justificat invazia din martie 2003, au fost in intregime “prefabricate” si “false”.

Raportul Pentagonului – intitulat “Review of Pre-Iraqi War Activities of the Office of the Under Secretary of Defence for Policy”- a fost inaintat Comisiei senatoriale pentru Serviciile armate. Documentul arata ca “fabrica de minciuni” privind Irakul a fost coordonata de Douglas Feith, subsecretar al Apararii, care a ocupat aceasta functie din iulie 2001 pana in august 2005. Biroul condus de subsecretarul Douglas Feith – se arata in raportul Pentagonului – s-a ocupat de “fabricarea” unor informatii “secrete” privind Irakul. Necesare tandemului Bush-Cheney pentru a justifica invazia, pregatita cu mult timp inainte.

Biroul lui Feith dirija doua sectii – “Office of Strategic Plan” si “Policy Counter-Terrorism Evolution Group” – care fabricau “Informatiile secrete” utilizate de Adminstratia Bush impotriva regimului de la Bagdad. “Office of Plan” manufactura probe care incercau sa demonstreze – contrar rapoartelor inspectorilor ONU si AEIA – ca Irakul stocheaza, in secret, arme de distrugere in masa. Si ca regimul laic al lui Saddam ar fi avut legaturi stranse cu organizatia islamista fundamentalista “Al-Queda”. Activitatea celor doua sectii a inceput imediat dupa tragedia de la 11 septembrie 2001. De altfel, propaganda Administratiei Bush s-a straduit din rasputeri sa “lege” Irakul de oribilele atentate teroriste de la World Trade Center si Pentagon. Pentru justificarea razboiului preventiv, trebuia indusa ideea ca regimul lui Saddam Hussein constituia o amenintare directa si iminenta la adresa Statelor Unite. Era, insa, evident ca statul irakian nu avea capacitatea sa atace, militar, America. Asa ca s-a pedalat pe ideea ca regimul de la Bagdad, in colaborare cu Al-Queda, ar putea pregati un nou atentat devastator pe teritoriul SUA. Folosind chiar “arme de distrugere in masa”. Teoria a fost repetata pana la saturatie, cu toate ca CIA a avertizat public, in mai multe randuri, ca nu detine nici un fel de dovezi cu privire la o eventuala legatura intre dictatorul irakian si Osama ben Laden. Din contra, o astfel de legatura era considerata ca fiind improbabila, avand in vedere incompatibilitatile religioase dintre cele doua personaje. Precizarile CIA nu conveneau, insa, deloc tandemului Bush – Cheney.

Raportul Pentagonului – redactat de inspectoralul general al institutiei, Thomas Gimble – stabileste ca Douglas Feith “a dezvoltat, produs si diseminat informatii alternative despre Irak si relatiile acestuia cu Al-Queda, care cuprindeau informatii false fata de consensul comunitatii de informatii”.

Documentul Pentagonului caracterizeaza acum rapoartele elaborate de Feith – pe baza carora s-a luat decizia de invadare a Irakului – ca fiind de o “calitate dubioasa si lipsite de obiectivitate”. Si il acuza pe Feith ca a stabilit o falsa legatura intre Irak (stat laic) si Al-Queda (organizatie religioasa). Mai important, insa, raportul Pentagonului recunoaste in mod oficial natura acestei operatiuni tipice de intoxicare a opiniei publice si numeste in mod precis autorii.

Douglas Feith a utilizat, de fapt, informatii furnizate de Ahmed Chalabi – un bancher, prieten apropiat al lui Ariel Sharon, condamnat si urmarit in Iordania pentru frauda – care conducea un grup de exilati, “Iraqi National Congres”. “Likudnic” de frunte, membru in conducerea lui “Project for a New American Century” (PNAC), Douglas Feith este celebru pentru informatia potrivit careia un emisar al lui Saddam Hussein l-ar fi intalnit la Mohamed Atta – liderul teroristilor de la 11 septembrie 2001 – la Praga. Informatie care s-a dovedit foarte repede o inventie. Minciuna a fost preluata, insa, de vicepresedintele Dick Cheney in discursuri publice, chiar si dupa ce oficialitatile din Cehia au dezmintit informatia.

La 25 iulie 2002, Douglas Feith a redactat un raport intitulat, ostentativ, “Iraq and Al-Qaeda: Making a Case”. In acest document, Feith ii critica pe acei analisti politici care afirmau ca Irakul si Al-Queda sunt inamici de multa vreme si ca nu exista nici urma de “colaborare” intre cele doua parti. Thomas Gimble afirma, insa, ca Feith nu a actionat “neautorizat”, ci cu asentimentul fostului secretar al Apararii, Donald Rumsfeld (intre timp demis), si a vicepresedintelui Dick Cheney. Astfel, cei doi devin coautori, alaturi de Feith, al “intoxicarii” care a justificat invazia din Irak.

Douglas Feith acuzat de incalcarea legii

Raportul Pentagonului redactat de inspectorul general Thomas Gimble nu este singurul document care il acuza pe fostul subsecretar al Apararii (astazi profesor la “Georgetown University”), Douglas Feith.

Democratul Jay Rockefeller, presedintele Comisiei senatoriale pentru serviciile secrete (“Senate Intelligence Committee” ), il acuza pe Feith de violarea Legii securitatii nationale (“National Security Act”). Aceasta lege prevede ca agentiile de informatii secrete ale Statelor Unite trebuie sa informeze periodic Congresul SUA despre activitatea lor. Senatorul Jay Rockefeller a explicat: “Comitetul pentru servicii secrete” nu a fost niciodata informat despre aceste activitati ale lui Feith. Nu stim, asadar, daca activitatile lui Feith erau autorizate sau nu, si de cine. Ele apar in neconcordanta cu Legea securitatii nationale.”

Douglas Feith, care a demisionat din Departamentul Apararii in 2005, a fost interogat de FBI si in legatura cu cazul Larry Franklin, un expert al Pentagonului in problemele Orientului Mijlociu, acuzat de spionaj in favoarea Israelului.

Larry Franklin a admis ca s-a intalnit in secret cu doi membri ai puternicului lobby israelian (AIPAC – “American Israeli Policy Affaires Committee”) si cu un angajat al Ambasadei Israelului din Washington, carora le-a furnizat informatii confidentiale si documente clasificate in legatura cu politica americana fata de Iran. Unul dintre cele mai mari scandaluri de spionaj in America ultimilor ani. Or, Larry Franklin era subordonatul lui Douglas Feith! Suspiciunea ca Feith sa fie mai adanc implicat in afacerea Larry Franklin are si o alta baza de sustinere.

Afacerea Larry Franklin

Inainte de a deveni membru al Administratiei Bush, Larry Franklin a fost afiliat la JINSA (“Jewish Institute for National Security Affaires”). In 1996, el a fost coautorul unui document prin care organizatia indemna guvernul Netanyahu sa-l elimine pe Saddam Hussein si sa actioneze direct impotriva Siriei. La 5 iulie 2002, “New York Times” publica planurile de invazie in Irak. O luna mai tarziu, in august 2002, Larry Franklin era surprins de filajul FBI in timp ce pasa documente clasificate celor doi amici ai sai de la AIPAC. Franklin era, la acel moment, membru al “Office of Strategic Plans” de la Pentagon. Sefii sai directi erau William Luti, Douglas Feith si Paul Wolfowitz.

Ancheta FBI, condusa de Dave Szady, a mai stabilit ca Larry Franklin avea relatii stranse cu Ambasada Israelului din Washington, careia ii oferise numeroase documente secrete ale Pentagonului. O biografie a “spionului de la Pentagon” Larry Franklin a aparut in “Ha’aretz”, semnata de Nathan Gutman, si a fost reluata de “New York Times” si “Newsweek”.

Larry Franklin, de religie catolica, avea 60 de ani si locuia cu sotia (Patricia) si cei cinci copii in mare confort, in suburbia de lux Kearneysville, West Virginia, la 90 de minute de mers cu automobilul de Pentagon. Este specializat in problemele Orientului Mijlociu, cu doctoratul la o universitate catolica prestigioasa: “St. John’s University”. Vorbeste limbile farsi (persana), araba, franceza, spaniola, rusa si chineza. A predat istoria la “Shepherd University” din West Virginia. Anterior, ca ofiter al Pentagonului insarcinat cu relatiile externe, Larry Franklin a vizitat Israelul de opt ori, intr-o perioada scurta de timp. Cu gradul de colonel US Air Force, Larry Franklin a functionat intre 1997-2001 ca atasat militar la Ambasada SUA din Israel.

Douglas Feith a mai aranjat si doua intalniri secrete – neautorizate de Casa Alba – impreuna cu Michael Ledeen si Larry Franklin la Roma – prima in decembrie 2001, iar a doua in iunie 2002, unde s-au intalnit cu celebrul traficant de arme iranian Manucher Gorbanifar, pe care au incercat sa-l cointereseze pentru o “schimbare de regim” la Teheran. Cele doua intalniri au ajuns insa si la urechile lui “Senate Select Committee”, care a demarat imediat audieri cu usile inchise.

“O noua pagina in istoria omenirii”: era razboaielor nucleare

In septembrie 2006, Dmitri Sedov a publicat pentru “Strategic Cultural Foundation” un studiu intitulat “Opening a New Page in the World’s History”. Principala teza a lui Dmitri Sedov este ca un razboi al SUA contra Iranului va avea obligatoriu o componenta nucleara. Ceea ce ar reprezenta deschiderea unei adevarate cutii a Pandorei. Practic, sustine Sedov, omenirea va intra intr-o era noua: era razboaielor nucleare. Daca in septembrie 2006 cei mai multi analisti se indoiau ca Washingtonul va incepe un nou razboi (impotriva unui stat mult mai mare si mai unitar etnic si religios decat Irakul), in momentul de fata foarte putini sunt aceia care se mai indoiesc ca Statele Unite vor ataca Iranul.

Sedov argumenteaza, foarte interesant, ca Administratia Bush are nevoie urgenta de o victorie militara majora. Imposibil de obtinut in Irakul devastat deja de razboiul civil. Pe plan intern, majoritatea opiniei publice americane este profund dezamagita de acest esec, pe cat de costisitor, pe atat de sangeros. Fapt demonstrat si de rezultatele alegerilor din noiembrie 2006, castigate de democrati. Sedov este de parere ca “o victorie rapida” in Iran ar oferi Administratiei Bush sansa unei retrageri onorabile de la putere, in 2008, majorand sansele candidatului republican la urmatoarele prezidentiale. Dar, o “victorie rapida” ar putea fi garantata doar de utilizarea armamentului nuclear.

O operatiune conventionala in Iran ar implica riscuri enorme. Iar, in cazul ca razboiul s-ar prelungi, sau ar aparea o rezistenta de tipul celei din Irak, Administratia Bush ar fi definitiv inmormantata. Si, odata cu ea, si sansele Partidului Republican la alegerile din 2008.

Semnele conflictului militar cu Iranul, dupa Dmitri Sedov

Dmitri Sedov anticipeaza, in studiul sau, semnalele care ii vor confirma profetiile cu privire la iminenta unei interventii militare americane impotriva Iranului. Iata cele mai importante dintre aceste semnale:

1) Deplasarea in Golf a doua portavioane inzestrate cu focoase nucleare. Cele doua portavioane americane au fost in ultimii 15 ani in cinci misiuni de lupta, din care patru s-au soldat cu interventii. In luna martie 2007, cele doua portavioane si grupurile de nave si submarine care le insotesc urmeaza sa ocupe in Golf pozitii de lupta.

2) Suplimentarea fortelor americane de la granita dintre Irak si Iran, in pozitii ofensive.

3) Din februarie 2007, sistemul de rachete defensive “Patriot” va fi pregatit pentru apararea Israelului si a navelor americane din Golf.

4) Inginerii britanici, renumiti specialisti in deminari, au sosit in Golf cu misiunea evidenta de a demina Stramtoarea Hormuz, pe unde trece circa 40% din totalul mondial de petrol.

5) SUA si Israelul au lansat in mass-media o puternica campanie globala anti-iraniana, pregatind astfel opinia publica in vederea necesitatii razboiului.

6) Comandantul CENTCOM (Central Command), generalul John Abizaid, a fost schimbat din functie. Generalul Abizaid era cunoscut drept un adversar al razboiului cu Iranul. Locul sau a fost ocupat de amiralul W. Fallon, un veteran al razboiului cu Irakul din 1991, si al campaniei din Bosnia, in 1995.

7) John Negroponte, seful lui “National Intelligence” (comunitatea nationala de informatii secrete a SUA) – cunoscut ca oponent al razboiului cu Iranul – a fost, de asemenea, schimbat din functie.

Totusi, preliminariile politice ale razboiului cu Iranul nu merg deocamdata prea bine pentru Administratia Bush. Dupa precedentul irakian, pretextele de razboi sunt privite cu mult mai multa suspiciune. Iar noua majoritate democrata din Congresul american isi manifesta deschis dezacordul fata de o noua aventura militara. Administratia Bush este pentru prima data pusa in minoritate, in SUA, intr-o chestiune vitala de politica externa.