Conducerea Oltchim a propus acţionarilor vânzarea a cinci terenuri aflate în proprietatea Oltchim. Cea mai mare suprafaţă are 45.000 de metri pătraţi, o alta se întinde pe 28.000 de metrii pătraţi, un alt teren are 3.800 mp şi este amplasat pe o baza de agrement ce se află în proprietatea Sindicatului Liber Oltchim, iar ultima suprafaţă are 6.000 mp iar pe aceasta este amplasată şi o clădire.
Vânzarea va fi decisă de Adunarea Generală a Acţionarilor, care se va întruni pe 5 iulie. Cu această ocazie se va decide şi un schimb de terenuri cu primăria Vâlcea, respectiv modificarea Consiliului de Administraţie.
Combinatul de la Oltchim a fost afectat de scandalul privind închiderea temporară a rafinăriei Arpechim. Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu a declarat săptămâna trecută că prin această masură, combinatul vâlcean va avea pierderi de lunare de 30 de miloane de euro, fiind afectată jumătate din producţia combinatului.
Între timp, autorităţile de mediu au decis ca rafinăria să funcţioneze şi în următoarele trei luni, cu condiţia ca Petrom să realizeze planul de investiţii.