În PSD, Geoană îi caută prietenia lui Năstase, Vanghelie propune excluderi

1176.jpgPreşedintele PSD, Mircea Geoană, l-a contactat telefonic, ieri dimineaţă, pe fostul premier Adrian Năstase, pentru a-i cere ultima carte intitulată „România europeană. Un proiect politic social-democrat” şi pentru a găsi, împreună, o formulă de a colabora pe proiecte şi programe similare.Surse apropiate celor doi au declarat, pentru Mediafax, că Mircea Geoană s-ar fi interesat, în cadrul discuţiei telefonice, de programul pe care Adrian Năstase l-a cuprins în cartea sa, arătând că îi pare rău că nu a putut veni la lansarea acesteia. Sursele citate au arătat că Geoană i-ar fi spus lui Năstase că PSD are nevoie de astfel de programe şi proiecte, precum cel iniţiat de Adrian Năstase şi inclus în ultima sa carte.

Totodată, Geoană i-ar fi propus lui Năstase să găsească, împreună, o formulă de a colabora pe programe şi proiecte similare, au mai precizat sursele citate. Discuţia telefonică nu s-a concretizat cu ceva anume, rămânând ca, după ce va lectura cartea şi proiectul politic social-democrat cuprins în ea, Geoană şi Năstase „să mai vorbească, să se întâlnească”, au precizat sursele citate.

În cursul zilei de ieri, Adrian Năstase i-a trimis lui Mircea Geoană şi cartea, sursele menţionate precizând că declaraţia fostului premier către actualul lider al PSD, scrisă pe prima pagină a cărţii, este următoarea: „Cu gânduri bune”.

Sursele respective au mai menţionat că este pentru prima oară, după o perioadă destul de îndelungată, când Mircea Geoană îl contactează telefonic pe Adrian Năstase. Fostul premier Adrian Năstase şi-a lansat, săptămâna trecută, ultima sa carte, intitulată „România europeană. Un proiect politic social-democrat”, la eveniment participând câteva sute de persoane, printre care politicieni din diferite partide, dar şi jurnalişti.
Ponta şi Dâncu, propuşi pentru exmatriculare
În Filiala Bucureşti a PSD nu se fac însă eforturi pentru împăcare, ci se propun sancţiuni extreme. Marian Vanghelie, liderul filialei, vrea sânge şi excluderea „deviaţioniştilor”

Purtătorul de cuvânt al PSD Bucureşti, Ana Birchall, a declarat, joi, că în Comitetul Executiv al filialei au existat „mai multe voci” care au propus sancţionarea cu excluderea din partid a lui Victor Ponta şi Vasile Dâncu, ea nominalizându-i pe Mădălin Voicu, Doru Giugula şi Victor Stan.

Ana Birchall a precizat joi, într-o conferinţă de presă, că în cadrul şedinţei de marţi a Comitetului Executiv al PSD Bucureşti, preşedintele acestei filiale, Marian Vanghelie, a fost mandatat să propună Biroului Permanent Naţional (BPN) şi Comitetului Executiv Naţional (CexN) sancţionarea cu excluderea din PSD a vicepreşedinţilor Victor Ponta şi Vasile Dâncu, ca urmare a declaraţiilor acestora, considerate în dezacord cu politica partidului. Purtătorul de cuvânt al PSD Bucureşti, Ana Birchall, a precizat, totodată, că decizia de mandatare a lui Marian Vanghelie a fost luată în unanimitate.

Întrebată care au fost cei care au propus excluderea din PSD a lui Victor Ponta şi Vasile Dâncu, propunere care a fost adoptată în unanimitate şi care va fi expusă de preşedintele filialei în cadrul BPN şi CexN, Ana Birchall i-a nominalizat pe Mădălin Voicu, Doru Giugula şi Victor Stan.

Ana Birchall a mai spus că motivaţia pentru care s-a adoptat propunerea celor trei (Mădălin Voicu, Doru Giugula şi Victor Stan) a constat în declaraţiile din ultimele luni, inclusiv din perioada suspendării lui Traian Băsescu, făcute de Victor Ponta şi de Vasile Dâncu, declaraţii care au fost considerate contrare politicii PSD care vizează ca orice problemă să fie discutată întâi în interiorul partidului şi apoi în exterior.

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că aşteaptă de la Organizaţia PSD Bucureşti să se bată cu PD şi PNL, şi nu să se bată doar în interiorul partidului. Victor Ponta a făcut această declaraţie în replică la solicitarea Biroului Politic Executiv al PSD Bucureşti ca el şi Vasile Dâncu să fie excluşi din partid. „Eu voi continua să mă bat cu PD şi PNL, să îmi fac treaba pe Justiţie, criticându-l pe Chiuariu, aşa cum am criticat-o pe Macovei.

Îmi voi face în continuare datoria faţă de cetăţenii din Gorj, pe care îi reprezint. Aştept şi de la colegii de la PSD Bucureşti să facă acelaşi lucru. Dar nu i-a văzut nimeni făcând acest lucru. Ei doar se bat în interiorul partidului”, a spus Ponta. Vicepreşedintele PSD a spus, totodată, că nu este şi nu va fi niciodată prieten cu preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, întrucât are o mentalitate complet diferită de cea a liderului PSD Bucureşti.

Vicepreşedintele PSD Vasile Dâncu a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că propunerea de excludere a sa din partid formulată de PSD Bucureşti este nestatutară, întrucât un membru al partidului poate fi exclus numai de organizaţia din care face parte, în cazul său PSD Cluj. „Este un moment vesel care ar trebui însă să ne pună pe gânduri, deoarece avem o organizaţie care acţionează numai când trebuie să excludă pe cineva. Este contribuţia ideologică a lui Vanghelie”, a declarat Vasile Dâncu

Vicepreşedintele PSD susţine că este destul de ciudat că Organizaţia PSD Bucureşti nu reuşeşte să se mobilizeze decât în acte de competiţie internă, nu în exterior, pentru a face faţă competiţiei cu parteneri din afară.

„Şi eu şi Marian Vanghelie credem că putem ajuta PSD în lupta cu PD şi PNL, dar văd că doar eu duc lupta respectivă. Eventual, Vanghelie ar trebui să aibă mai multă grijă de sectorul pe care îl conduce, pentru că e nevoie de curăţenie pe acolo. Constat doar că declaraţia sa de avere are în fiecare an în plus câte un milion de euro şi că, după ce i-a jignit pe Ion Iliescu, pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană sau pe Sorin Oprescu, acum mi-a venit şi mie rândul“Victor Ponta

Check Also

La Pologne et la Roumanie tentent-elles d’annexer une partie de l’Ukraine ?

Le conflit ukrainien aurait signifié un retour à la guerre froide entre la Russie et …