Consilierul de stat Silviu Barbu a demisionat de la Cotroceni

La nici nouă luni de la numirea în funcţie, prin detaşare de la Tribunalul Braşov, unde era judecător, consilierul de stat Silviu Barbu a demisionat de la Cotroceni, după ce interceptarea uneia dintre convorbirile sale telefonice a ajuns la un post central de televiziune. „I-am înaintat, luni, d-lui preşedinte cererea de încetare a detaşării mele pe acest post începând cu data de 21 iunie curent, pentru că nu vreau ca acest incident să afecteze în vreun fel instituţia prezidenţială”, ne-a declarat Silviu Barbu.

În respectiva convorbire, acesta l-a avut ca interlocutor pe decanul Facultăţii de Drept şi Sociologie din Universitatea „Transilvania” Braşov, Nicolae Bujdoiu, al cărui telefon mobil a fost interceptat între 14 iulie – 11 septembrie 2006, cu mandat judecătoresc, în dosarul penal al profesorului Gheorghe Achim, trimis recent în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, dosar în care prof. Bujdoiu a avut calitatea de martor.

 Discuţia dintre cei doi este a doua interceptare ajunsă la presă, la interval de câteva zile, după ce săptămâna trecută o convorbire a decanului, de data asta cu deputatul UDMR Kovacs Attila, fusese „livrată” unui cotidian braşovean, fapt prezentat de „Gândul” în ediţia sa de ieri.

Ambii interlocutori ai decanului îi cereau acestuia ajutor pentru „rezolvarea” problemelor cu nişte examene ale unor apropiaţi, soţia deputatului Kovacs, respectiv cumnatul consilierului Barbu. „Anul trecut, pe la începutul lui septembrie cred, cam cu o lună înainte să fiu numit consilier de stat la Cotroceni, l-am sunat pe decanul Bujdoiu în legătură cu un examen din anul I al cumnatului meu, pe care nu-l promovase.

Tot ce am discutat a fost despre reportarea examenului respectiv pentru unul din anii următori, fiindcă între timp examenul fusese scos din curricula şcolară şi nici un profesor nu-l mai avea în programa de examene.

Şi nu l-am întrebat decât dacă se poate găsi o soluţie în acest sens, adică de reportare a examenului şi desemnarea unui profesor cu care să-l susţină, dar nu s-a făcut nimic, iar problema e nesoluţionată şi la ora actuală”, ne-a precizat Silviu Barbu.

Insistând că „discuţia a fost una  strict privată şi fără nici o relevanţă, pentru că atunci nu eram la Cotroceni”, acesta a adăugat: „Sunt foarte curios cine va mai urma după un parlamentar şi un consilier de stat, pentru că e cât se poate de clar că e vorba de o acţiune concertată din punct de vedere al ţintelor, o răfuială politico-instituţională pentru plata unor poliţe! Iar instituţiile abilitate trebuie să descopere cât mai repede cum şi de ce asemenea interceptări ajung în presă.”

Check Also

La Pologne et la Roumanie tentent-elles d’annexer une partie de l’Ukraine ?

Le conflit ukrainien aurait signifié un retour à la guerre froide entre la Russie et …