Caucazul in contextul geopolitic euroasiatic

Scurtă istorie a Caucazului.
Caucazul între geopolitica rivalităţii şi noul regionalism.

Caucazul secolului XX
Caucazul secolului XXI
Structura geopolitică şi geoeconomică  a Caucazului
Scurtă istorie a Caucazului
.
           Istoria Caucazului modern începe în secolul al XVI-lea, o dată cu intrarea Rusiei în acest spaţiu. În anul 1850 generalul Rostilaev Faedev îşi expunea părerea cu privire la politica pe care ar trebui să o aibe Rusia faţă de Trascaucazia.
      „Stăpânirea Mării Negre ÅŸi a Mării Caspice – sau, in extremis, neutralitatea acestor mări – este vitală pentru întreaga jumătate de sud a Rusiei, de la Oka la Crimeea, zonă în care se concentrează tot mai mult principala putere, materială ÅŸi personală, a imperiului… Dacă orizonturile Rusiei s-ar termina pe vârfurile înzăpezite ale lanÅ£ului Caucaz, atunci întreaga jumătate de vest a continentului asiatic s-ar afla în afara sferei noastre de influenţă – ÅŸi, dată fiind actuala slăbiciune a Turciei ÅŸi a Persiei, nu i-ar trebui mult până să-ÅŸi găsească un alt stăpân”[1].

În secolul al XIX-lea era deja evident faptul că politica Rusiei se orientase către zona Caucazului. Acest important nod geostrategic era de fapt poarta de intrare către marile spaţii geopolitice ale vremii. La sud regiunea Caucazului se învecina cu două mari puteri, Imperiul Otoman şi Persia, iar la nord cu marele spaţiu al Rusiei ţariste.
           Rusia a vizat din totdeauna să domine acest spaţiu care le deschidea drumul spre partea de vest a Asiei asigurându-i o mai bună poziţie pe graniţa de sud a imperiului, faţă de principalul oponent în zonă, Imperiul Otoman.¼br /> În momentul intrării Rusiei în zona Caucazului, la sud de acesta Imperiul Otoman era pe punctul de retragere al funcţiei sale istorice. Realităţile istorice ale Imperiului Otoman la acea dată nu mai ţineau pasul cu profundele trasformări petrecute în Europa de Vest şi Rusia puternic influenţată de factorul occidental.¼br />            Caucazul reprezenta pentru ruşi asigurarea flancului sud-estic, scopul lor principal fiind slăbirea Imperiului Otoman prin învăluirea lui la Marea Neagră. Toate aceste intreprinderi vizau controlul strâmtorilor, căci cine îl deţinea dădea şi tonul politico-economic în Estul Europei.
           Ruşii au găsit în Caucaz un „mozaic confuz de mici grupuri etnice, care adesea locuiau în aceeaşi vale sau grupuri de văi, despărţite unele de altele de pereţi muntoşi înalţi. Credinţa în islam a localnicilor era de neclintit; ei puneau preţ pe independenţa tribală şi pe modul lor pastoral de viaţă”[2].
     Politica ruşilor în Caucaz a fost aceea de înaintare pas cu pas, prin construirea de froturi şi aşezări miltare de-a lungul răurilor pe o axă nord-sud.
     Cele două ţări din caucaziene, Georgia şi Armenia singurele creştine erau măcinate de secole de vecinii lor islamici. În anul 1783 Georgia a cerut protectoratul Rusiei, iar după două decenii „regatul său separat era abolit şi familia regală alungată, iar protecţia rusă nu s-a făcut deloc simţită când capitala Georgiei, Tbilisi, a fost jefuită de persani în 1795”[3].
Aremenia afltă în nordul Imperiului Otoman şi exercitându-se presiuni asupra acesteia, şi-a legat speranţele de intrarea Rusiei în Caucaz, aceasta din urmă cucerind câteva oraşe strategice pentru regiune, Kars şi Erzerum dar au fost pierdute după Tratatul de la Adrianopole din 1829.
            Intrarea ruşilor în Caucaz a depins în această perioadă de liniile militare de comunicaţie care nu erau întotdeauna stabile, căci siguranţa lor depindea de momentele lipsei de coeziune a populaţiilor din nord ce puteau să reprezinte un real pericol pentru prezenţa ruşilor în zonă.           ¼br />             Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei a revigorat pentru o bună perioadă de timp Imperiu Otoman, care putea pune în pericol graniţa caucaziană. Aici au fost cantonaţi 200,000 de soldaţi ruşi pentru asigurarea liniilor de comunicaţii cu imperiul, fapt ce dovedeşte marea importanţă pe care o acorda Moscova acestei regiuni de instabilitate perpetuă[4].
După Revoluţai Bolşevică din 1917 ţările din Caucaz şi-au recâştigat independenţa pentru un scurt timp. În 1922 Armenia, Georgia şi Azerbaidjanul au fost incluse în noua construcţie politică ca Republici Soviete ca mai apoi în anul 1924 această titulatură formală să li se retragă.        ¼br /> Căderea URSS-ului în anul 1991 a dus la independenţa ţărilor caucaziene „drept rezultat, naţionalismul lor tinde să fie persistent şi intens, iar conflictele externe au avut tendinţa de a provoca –cheia adusă bunăstării lor”[5].
Georgia s-a proclamat independentă în 1991. „Primul preÅŸedinte care a câştigat alegerile a fost Zviad Gamsakurdia. Din 1992 puterea a fost preluată de Eduard Åževardnadze, fostul ministru de externe al URSS. Se părea că Georgia va deveni cu adevărat independentă. Numai că pe teritoriul său au izbucnit — la timp, am spune – miÅŸcări de independenţă a unor provincii”[6].
Armenia, după obÅ£inerea independeÅ£ei a moÅŸtenit o problemă care a pus-o în dificultate: conflictul cu vecinii azeri din Nagorno-Karabah, Å£ara este înconjurată de trei state islamice, ceea ce nu-i conferă o poziÅ£ie prea bună în zonă. ¼br /> Cea mai mare Å£ară caucaziană, Azerbaijanul, „a suferit mult în urma conflictului din Nagorno Karabah pentru că a fost întrântă de o Å£ară mai mică (Armenia) ÅŸi pentru că a pierdut un important teritoriu. „Regiunea Nagorno Karabah (Karabahul de munte) a fost o enclavă în cadrul Azerbaijanului. Cei 190 de mii de locuitori ai săi erau în proporÅ£ie de 80% armeni ÅŸi 20% azeri. ÃŽn 1920, congresul armenilor din Nagorno Karabah decide unirea acestei zone cu armenii”[7]. La intervenÅ£ia lui Stalin, acest teritoriu este cedat Azerbaijanului. „Am menÅ£ionat acest lucru pentru că era o practică imperială – pe care nu au practicat-o numai ruÅŸii, dar în care Stalin a înregistrat adevărate performanÅ£e – de a face asemenea împărÅ£iri ÅŸi reîmpărÅ£iri care să creeze potenÅ£iale surse de conflict. Deci, în cazul Moldovei de peste Prut, Stalin a luat nordul ÅŸi sudul ţării ÅŸi le-a dat Ucrainei, creând mari complicaÅ£ii ulterioare. ÃŽntr-un mod asemănător a procedat în cazul Osetiei, a Å£inutului Nagorno etc”[8].
Caucazul  între geopolitica rivalităţii şi noul regionalism.
Caucazul secolului XX
De-a lungul secolelor regiunea Caucasia a reprezentat un important punct geostrategic, o legătură între continente, o poartă de intrare în inima pămâtului „(heartland, spaţiu considerat leagănul civilizaţiilor, care se suprapune peste Euroasiei)”[9], acesta fiind al doilea spaţiu spre heartland, după Europa de Est.
Aşadar, istoria acestui spaţiu a suferit mutaţii (am putea spune chiar genetice), de-a lungul timpului, bătălia pentru Euroasia în cadrul spaţiilor de dominare geopolitice se dă chiar aici la confluenţa dintre lumi.
            Caucazul capătă la începutul secolului XX o importanţă deosebită, devenind astfel un centru geostategic major, o dată cu extinderea occidentului civilizat în căutarea lui perpetuă de resurse[10].
În timpul Primului Război Mondial dezvoltările politice şi militare din Orientul Mijlociu l-a făcut pe geopoliticianul german Karl Haushofer să localizeze Caucazul pe mapa războiului spunând că aici sunt „campurile de bătălie şi graniţele contientelor”[11].
            „În acelaşi timp, Germania avea cunoştinţă de resursele naturale ale Caucazului. Germania avea o idee clară asupra spaţiului Caucazian în special al ţărilor creştine, ei doreau după înfrângerea Rusiei stabilizarea ţărilor creştine şi creînd state tampon inclusiv cele musulmane, state cu graniţe apropiate de Turcia şi Rusia. O vreme Caucazul a jucat un rol esenţial în definitivarea proiectelor căilor ferate de o importanţă strategică, Bagdad-Hamadan-Teheran, care a operat ca ramură a liniei ferate Bagdad (Bagdad railway)”[12].
            Caucazul a jucat un rol semnificant în rolul şi desenarea conflictului militar dintre cele două blocuri politico-militare (Antanta şi Tripla Alinţă), luând amploare rivalitatea dintre Rusia şi Turcia în modul de a gândi graniţele acestui spaţiu, ambele imperii având propriile lor interese în zonă.
            Rusia încerca de patru secole la ridicarea drapelului ortodoxiei aupra Caucazului, pentru pacificarea zonei de sud a imperiului prin creştinerea popoarelor non-creştine din Caucaz. Imperiul Otoman avea propriile planuri asupra zonei „acesta aspira să aşeze Caucazul şi Crimeea, sub un singur conducător ajutând toate populaţiile musulmane, dintre Volga şi Valea Kama”[13].
            Căderea Germaniei în 1918, a dus la creearea unui vid de putere asupra regiunii. Această situaţie a dus la emanciparea ţărilor din Caucaz, respectiv: Geogia, Armenia şi Azerbaidjan, acestea declarându-şi independenţa.¼br /> După numai doi ani „o nouă putere avea să se ridice asupra regiunii, U.R.S.S. astfel a dus la crearea unui protectorat asupra regiuni slăbite după un război atât de lung, Marea Britanie decizând să trimită trupe în vara lui 1919 pentru a apăra drumurile strategice ce legau Europa de Asia şi de protejare a căilor ferate şi conductelor de petrol. La mijlocul lui 1919 U.S. şi-a arătat de alfel interesul asupra Transcaucazului, mandatând întreaga zonă Turciei”[14].
Căderea Imperiului Otoman în 1918 şi venirea lui Mustafa Kemal Ataturk în 1920 a făcut, ca interesele puterilor europene şi ale U.S., asupra Trascaucaziei să fie pierdute pentru aproape de 70 de ani.
În timpul războiului civil din Rusia între 1920 şi 1921, bolşevicii aflaţi putere în Rusia au ocupat ţările din Caucasia[15], care în 1922 au fost transformate de către noua putere de la Kremlin în Republica Transcaucază Federată Socialistă Sovietică (TSFSR)  şi intră în Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice la sfârşitul anului 1922, iar în 1936 TSFSR este dizolvată.
Ocuparea de către sovietici a spaţiului dintre Marea Neagră şi Marea Caspică între 1920 şi 1922 îngrijora Marea Britanie care avea interese în zonă, astfel „Lordul Curzon un expert în zona Caucazului îşi avertiza colegii de cabinet: controlul asupra Caspicii a fost pierdut”[16].
După mai bine de 65 de ani URSS-ul avea să se prăbuşească sub propria lui greutate dezvălundu-şi adevăratele faţete şi dovedindu-se un model politic nefuncţional.
Găsirea unei noi forme politice de a ţine statele din fosta Uniune a devenit principalul proiect pentru Rusia, din anul 1992. Astfel s-a creat CSI (Comunitatea Statelor Independente) care a încercat să menţină în sfera de influenţă a Rusiei toate statele care acum îşi recăpătau independenţa.
„Tendinţele dintre integrare şi sentimentele separatiste au divizat CSI în două grupuri distincte –prima a fost formată de Rusia şi includea Armenia, Kazakhstan, Kyrgyzstan şi Tajikistan şi cea de-a doua era formată de Ucraina, Azerdbaidjan, Uzbekistan şi Turkmenistan”[17].
Se creau de pe acum tendinţele geopolitice care aveau să sfâşie Caucazul, tendinţele menţionate mai sus au predominat în timp asupra zonei în discuţie.
 Numeroasele conflicte şi răsturnări ale balanţei de putere dintre ţările Caucasiei, au creat o zonă instabilă din punct de vedere al securităţii regionale, mulţi cercetători considerând această zonă, ca a doua zonă Balcanică sau „Balcanii Caucazului”[18].¼br />             Dacă în secolele XVI-XIX Caucazul era disputat de marile puteri de atunci, fapt ce a dus la războie sângeroase între Imperiul Ţarist şi cel Otoman, şi era expus agresivităţii acestora, în secolele XIX-XX pe lângă rivalitatea geopolitică care devine tradiţie de acum, apar elemente noi. Regionalizarea zonei, bazată pe conflicte, pe diviziunile etnice şi religioase, este rezultatul unor politici din trecut, care nu au vizat niciodata interesele comune ale acestui spaţiu.
Caucazul secolului XXI
Noile forţe geopolitice mondiale tind să integreze spaţiile pe care şi le dispută pentru a-şi defini mai bine funcţiile lor, formând astfel o nouă paradigmă.
Problemele actuale ale înţelegerii funcţiei geopolitice şi geoeconomice ale Caucazului, funcţii care abia acum se definesc, tind să integreze spaţiul în discuţie într-o zonă geoeconomică extinsă.
Conglomeratul caucazian format din structuri sociale, etnice şi politice împiedică exercitarea funcţiilor geopolitice asupra acestui spaţiu.
„Sub construcţia universală a globalizării şi noul regionalism în statele post-sovietice, acestea caută căi pentru integrarea socioeconomică a economiei mondiale. Această sarcină în zona Caucazului devine foarte complicată chiar de structurile socioeconomice, naţionalităţi, teritorialităţi, confesiuni, geopolitic ori alte interese”[19].
Ceea ce reprezintă cel mai mult acest subiect este calitatea sa de nod al spaţiilor , punct de întâlnire telurică.
„Trăsătura specială a Caucazului vine tocmai din exclusivitatea etnonaţionalităţilor şi diversităţii confesionale, un alt factor constă în locurile geografice pe care aceştia din urmă le ocupă. Caucazul, întotdeauna a fost văzut ca o formaţie regională cu o imensă importanţă geostrategică şi unica regiune între est şi vest, nord şi sud, creştinii şi musulmanii se întâlnesc direct aici. Regiunea caucaziană a fos şi este o verigă între Orientul Mijlociu, Estul Apropiat şi bazinul Caspian, Marea Neagră şi Marea Mediterană”[20].
Căderea URSS a avut un imens impact propice asupra politicii şi intereselor ţărilor din regiunea Caucazului[21].
„În unele cazuri politicienii din ţările vestice au inclus spaţiul Caspic-Caucazian în aşa numitul Balcanii Euroasiei, în care fiecare zonă din sud-estul Europei şi Asia Centrală până în Asia de Sud şi Orientul Mijlociu sunt caracterizate de conflicte”[22].
URSS a creat până la dezintegrarea sa necesitatea unei relaţii strânse între toate regiunile, ele devenind interdependente unele de altele. Epoca post-sovietică a demonstrat fragilitatea construcţiei artificiale, ce a dus la dependenţa economică şi energetică a periferiilor faţă de centru.
„În primul rând, slăbiciunea lor este dată de dependenţa de Rusia – de sistemul de state format în CSI. Distanţa a formulat crearea de sisteme noi, alternative, de producere a materiilor prime şi trasportul acestora spre pieţele lumii, construirea oleoductelor Baku-Suspa, Baku-Tbilisi-Ceyhan şi Baku-Tbilisi-Erzerun, apar ca alternative la noile rute ruseşti şi creearea GUAM –organizaţia a ochit o libertate proprie dincolo de dependenţa de Rusia”[23].
Aceste raţiuni vorbesc despre unicitatea noului regionalism în statele caucaziene:
            „…regionalismul în relaÅ£iile politicii externe ale Caucazului implică ceva mai mult. Astăzi, ţările din Caucaz nu au destule interese ÅŸi referinÅ£e politice în comun, ca rezultat ele îşi apără interesele separat în aria internaÅ£ională. Sunt câteva raÅ£iuni valide pentru aceasta: povara trecutului istoric, (lunga ÅŸi dezechilibrata dispută între Armenia, Azerbaidjan ÅŸi Turcia; războiul Caucazian din secolul al XIX-lea, a gravat memoria Ceceniei), ÅŸi dezvoltrea evenimetelor după colapsul Uniunii Sovietice. ÃŽn final, menÅ£iunea specială poate fi făcută pe orientarea geopolitică a statelor din Sudului Caucazului, care îşi manifestă clar lipsa de unitate”[24].
            Modelul politic caucazian încă din secolul al XVI-lea a variat între cele două funcţii care i-au format caracteristicile. Prima funcţie fiind cea de dependenţă faţă de imperiile din proximitate, iar cea de-a doua fiind de independenţă, ce a dus către integrare şi întărirea legăturilor zonelor emergente[25].
            În prezent Caucazul se află într-o nouă formă politică, aceea a regionalizării asemănătoare oarecum Balcanilor Europei. O regionalizare care vine pe fondul unei etnicizări intense a zonelor geografice, atât a marilor grupuri de populaţie care s-au făcut simţite şi în trecut cât şi apariţia unora noi. Factorul determinant al conturării spaţiilor interne este etnicizarea forţată şi conflictul etnopolitic.
            În Nordul Caucazului există opt republici (Adigey, Daghestan, Ingushetia, Chechenia, Kabardino-Balkaria, Karachaevo-Cherkessia, Nordul Oseţiei –Alania şi Kalmykia) şi patru unităţi administrative (Krasnodar, Stravropol, Rostov şi Astrahan).
Axele de abordare a strategiei acestui spaţiu se înscriu pe direcţiile trasate de conflictele care au avut loc, în sensul acesta se poate identifica uşor axa nord-sud şi invers.
             Zonele de siguranţă au fost trasate încă din perioada Războiului Rece şi chiar înaintea acestuia. Prima strategie de asigurare a securităţii zonei a fost realizată pentru prima oară de către Rusia Ţaristă şi apoi de URSS prin linia de apărare şi „prin prezenţa miliară de-a lungul Georgiei-Rusiei-Armeniei linie numite Batumi-Akhalkalaki-Grumi, care formează un scut de apărare împotriva Turciei, şi mai târziu în timpul Războiului Rece împotriva NATO”[26].
Liniile sudice de apărare ale URSS aveau rolul de bloca intenţiile de schimabare a vectorilor de influenţă ai Iranului. Aceste linii care treceau prin Azerbaidjan sunt menţinute parţial şi astăzi cu ajutorul tacit al Rusiei în implicarea acesteia în regiunea separatistă Nagorno-Karabah[27].
Structura geopolitică şi geoeconomică  a Caucazului
În noua configurare a lumii, a lumii globalizante, Caucazul ca spaţiu geopolitic trebuie să găsească o nouă identitate şi o nouă funcţie de rezolvarea problemelor interne şi externe.
Geopolitica Caucazului nu se poate rezuma doar la presiunile marilor spaţii şi tendinţele acestora de dominare asupra istmului, ci trebuie avut în vedere mai întâi funcţia acestuia, care poate fi o funcţie de integrare într-un spaţiu mai larg.
Cerinţele economice şi cea a resurselor la nivel global include noul spaţiu, creat după cădrea URSS în 1991, în zona podurilor cu un nivel energetic ridicat, astfel, s-a creat posibilitatea ca regiunea să intre în fluxul oceanului economic mondial. Spaţiul caucazian nu poate fi văzut ca o singură entitate în acest demers, ci el este organic legat de spaţiul mai larg al Asiei Centrale.                                 ¼br /> „Relaţiile geopolitice din Caucaz au ca rezultat direct importanţa regiunii în contextul Eurasian, care întotdeauna a agitat centrele de putere eurasiatice şi au afectat entităţile istorice şi au aliniat unităţile etnopolitice din Caucaz”[28].
Un cercetător asupra spaţiului Caucazian scria: „direcţiile strategice din Caucaz nu pot fi comprehesibile fără să avem în vedere alinierea la spaţiul strategic Euroasiatic”[29].
Timpul istoric ne-a dovedit faptul, că marile puteri euroasiatice au căutat să deţină controlul asupra regiunii. „Din când în când marile puteri euroasiatice au format un triunghi (din Rusia, Iran, Turcia) pentru dominaţia Caucazului, reflectat în schimbarea balanţei de putere din interiorul triunghiului afectând stabilitatea de-a lungul regiunii. În perioada post-Sovietică, confuntarea geopolitică a rămas cheia factorilor politici regionali. Astăzi ca şi în trecut, rivalii folosesc propaganda ideologică şi culturală, sprijin militar şi economic şi de facto alianţele cu o ţară împotriva celorlalte”[30].
Descoperirea în primii ani ai secolului al XX-lea a unor imense resurse de petrol şi gaze naturale în Asia Centrală au atras atenţia ţărilor occidentale asupra importanţei acestor zone.
Distanţa fizică cât şi slaba tehnologie de transportare a acestor resurse, cât şi mult mai apropiatele resurse din Orientul Mijlociu, a dus la un slab interes asupra zonelor cu resurse din Asia Centrală.
Astăzi sunt create perspectivele controlului unilateral asupra resurselor regiunii. La începutul secolului 20 Alfred T. Mahan, un alt mare clasic al geopoliticii, scria: „când vine forţa continentală şi controlul asupra Asiei Centrale, condiţiile naturale între paralela 30 şi 40 oferă Rusiei avantaje, care pot fi descrise ca exclusive”[31].
Rusia şi Uniunea Sovietică au arătat un interes mai mare zonei la începutul secolului XX, acestea intrând sub directa sa influenţă şi chiar acaparându-le[32]. Aceste resurse au rămas în mare parte închise şi neexploatate în perioda URSS, dar după căderea acesteia, problematica resurselor a devenit terenul de bătălie din punct de vedere geopolitic al marilor spaţii economice. Astfel, presiunile asupra unui spaţiului integrat Caucaz –Asia Centrală, proiect intelectualist vizionar, sunt din ce în ce mai puternice.
Elkhan Nuriyev scria despre situaţia geopolitică nou creată în Euroasia după cădearea URSS, „Controlul asupra resurselor energetice şi a rutelor de export în afara heartlandului Euroasiatic începe să devină repede una dintre chestiunile politicii post-Război Rece”[33].  Acestea au fost raţiunile de creare a unui nou spaţiu geoeconomic şi geopolitic în afara spaţiului rusesc, care să nu depindă de acesta din urmă.
Demonopolizarea geopolitică după dezintegrarea U.R.S.S.-ului a adus Rusiei o influenţă slabă şi a creat extrem de favorabil condiţiile ca zona de tranzit să devină unicul pod deschis geopoliticii Asiei Centrale pentru a avea un acces uşor la resursele naturale.
„Atributele tradiţionale caucaziene, imperativele naturii geopolitice euroasitice nu continuă în perioada post-Sovietică – ele sunt completate cu unele noi, uşor de detectat fără simulări ale jucătorilor geopolitici”[34]”.
După destrămarea URSS-ului, marile resurse energetice din Caspica şi Asia Centrală, urmau să i-a drumul logic către piaţa mondială, astfel căutarea  rutelor de transport devenea strategică. Caucazul este de primă importanţă, fiind ruta cea mai accesibilă spre piaţa europeană pe calea mediteraneană. Prin aceasta se urmărea evitarea proiectelor ruseşti de monopol asupra pieţei energetice a Asiei Centrale şi Caspica.
Noua configuraţie geopolitică s-a schimbat profund după cădearea Imperiului Sovietic, vectorii geopolitici gravitează acum mai mult spre vest decât spre nord.  Orientarea spre vest a noilor ţări se datorează în parte frustrări create ca zone periferice în timpul dominaţiei URSS cât şi aceea de revitalizare a unor drumuri economice şi energetice. Ţările caucaziene au un imens avantaj geostrategic, poziţionarea acestora în drumul culoarelor albastre şi aproierea de imensul bazin de hidrocarburi al Caspicii le dă posibilitatea afirmării propriei individualutăţi faţă de  presiunea fizică şi politică a Rusiei, care are propriul demers de integrare.
Caucazul, în opinia mai multor specialişti[35], este situat la graniţă cu frontiera spaţiului european de securitate şi poate avea mai mult o funcţie geoeconomică decât una geopolitică.
„Caucazul însuşi are o întindere asigurată de geopoliticile care nu sunt predominante aici, în altă ordine de idei, autoritatea este în pericol dacă devine controlat de alte ţări. Geo-economic, entităţile regiunii pot funcţiona ca singure componente în economia globală. Dacă regiunea poate în sfârşit să-şi  definească funcţia geoeconomică, toate aceste statalităţi se vor revendica din aceasta. În acest sens proiectele de trasnport sunt foarte importante, ambele resurse de energie şi alte materii prime”[36].
Economia Caucazului a suferit modificări datorită schimbării vectorilor  geoeconomici de-a lungul istoriei. Încă din antichitate s-au conturat principalele spaţii şi rute economice cel mai important fiind vechiul drum al mătăsii, Caucasia fiind ruta continentală către Europa.¼br /> În perioda medievală această rută comercială a fost distrusă de invaziile mongolilor către 1300 d.Chr.
Dispariţia rutei comerciale a drumului mătăsii a dus la înapoierea întregii zone, economia devenind predominant agrară. O revigorare se produce la sfârşitul evului mediu şi începutul epocii moderne, Caucazul redevine rută comercială şi punte de legătură între cele trei imperii care îl învăluiau.
Regiunea Caucazului în secolele XVI-XX a cunoscut diferite stadii de dezvoltare  în funcţie de periodele istorice, astfel a fluctuat între funcţia geoeconomică şi cea geopolitică sau lipsa lor în cazul dependenţei totale, „după ce Imperiul Rus a cucerit Caucazul şi în timpul Imperiului Sovietic, regiunea a fost componentă a Rusiei şi U.R.S.S., respectiv, nu a putut indeplini nici funcţia geopolitică. În prezent când ţările central caucaziene au căpătat independenţa, ambele funcţii au revenit[37]”.
fig. 1. Modelul intern al funcţiei geoeconomice a Caucazului[38].
Acestă schemă defineşte teritoriul populaţia şi produsul inter brut în fiecare regiune în structura internă a Caucazului.
După 1991 schimbarea vectorului geoeconomic s-a produs pe axa est-vest prin circulaţia resurselor dinspre ţările Asiei Centrale către Europa.
„Cu toate acestea, Caucazul ca dezvoltare istorică este mult mai important în sine însuşi, valorile şi avantajele geo-economice vor creşte în valoare în acest context, din funcţia geo-economică a regiunii Asiei Centrale, ţinem în minte că aceasta este identică cu funcţia geoeconomică a zonei central caucaziene”[39].
Modelul geopolitic integrat al Caucazului, este văzut de unii geopoliticieni specilizaţi în acest spaţiu, print-o interdependenţă de Asia Centrală, „aceste regiuni sunt două regiuni care pot deveni o nouă regiune de economie integrată”[40].
Funcţia geopolitică este formată de asemnea din cele trei mari puteri: Rusia, Turcia şi Iran, ce exercită presiuni asupra statelor caucaziene. În ultimii ani datorită schimbării vectorilor geopolitici apar actori noi în acest spaţiu, astfel marile blocuri geopolitice fac noi presiuni la rândul lor pentru formarea unui spaţiu integrat Caucaz –Asia Centrală, SUA şi UE la vest prin blocul Euroatlantic şi la vest blocul Asia –Pacific reprezentat de China, Japonia, Coreea. Aceste blocuri geopolitice avansează interesele lor în zonă, în detrimentul marilor puteri regionale[41].
„Cu toate acestea statele sunt încă departe de clara înţelegere a nevoilor globale pentru accelerarea integrarii regionale, începuturile acestui proces sunt încă la stadiul de manifest”[42].
Fig. 2. Funcţia geopolitică a Caucazului după Eldar Smailov[43].
Această pictogramă a Caucazului exprimă nu numai funcţia prezentă dar şi cea istorică.
Dacă în perioada medievală, cele două popoare respectiv (Georgia şi Aremenia) au reuşit să-şi concretizere propriile forme de organizare politică, de influenţă culturală europeană (regate). Odată cu venirea factorului rusesc în zonă, poparele Caucazului aveau să se confrunte de acum încolo cu ideea de întindere a spaţiului rusesc. Extinderea graniţelor Rusiei peste Caucaz a provocat schimbări profunde în factorul etnic şi religios. Rusia în disputele cu Imperiul Otoman şi cu Persia pentru acest teritoriu, a provocat valuri succesive de creştinări şi islamizări forţate, în funcţie de schimbarea raportului de forţe în regiune. Aceste valuri sucesive de convertiri confesionale erau mai mult un instrument politic (de întărire a autărităţii unei forţe externe în regiune ) decât unul de natură religioasă. Efectele acestor acte de natură politică se resimt chiar şi în prezent, reflectate fiind în starea conflictuală perpetuă din regiune.
În prezent, Caucazul este spaţiul în care se ciocnesc interese economice ale marilor dintre puterile care aspiră la un statut regional (triunghiul) şi marile puteri mondiale reprezentate de Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi China. Cele trei state din această zonă resimt puternic tensiunile exterioare provocate de marile puteri, tendinţa fiind aceea de comprimare a spaţiului.
Disputele asupra  teritoriului caucazian s-au născut şi pe fondul unor probleme de ordin etnic şi religios, aspect ce complică şi mai mult situaţia din regiune.
În viitor se prefigurează ca spaţiul caspic să se integreze într-un spaţiu mai larg: Caucaz- Asia Centrală. Formarea acestei axe Vest- Est ar putea duce la crearea unui  pol de putere politică, economică şi geostrategică, care ar elimina unele tendinţe expansioniste ale puterilor regionale şi ar detensiona situaţia zonală.
De ameliorarea sau perpetuarea stării actuale din regiune depind în egală măsură atât Europa cât şi Asia Centrală. Europa speră să-şi asigure securitatea energetică prin accesul la bogatele zăcăminte de hidrocarburi din Caspica, în timp ce progresul economic al Asiei Centrale este direct influenţat de stabilitatea politică şi economică a Caucazului.
Bibliografie:
Apud. K. Haushofer, “Granitsy v ikh geograficheskom i politicheskom znachenii,” in: O geopolitike. Raboty raznykh let, Mysl Publishers, Moscow, 2001. în Darabadi Parvin în http://www.ca-c.org.
Apud. Istoria Pervoy mirovoy voiny, Vol. 1, Moscow, 1975, în Darabadi Parvin http://www.ca-c.org.
Apud.  Istoria Azerbaidzhana, in three volumes, Vol. 2, Izd-vo AN Azerbaidzhanskoi SSR, Baku, 1960, în  Darabadi Parvin http://www.ca-c.org.
Apud. M. Bichashvili, Regionalizm vo vneshnei politike iuzhno-kavkazskikh stran, valabil la  [http://ija.hetq.am/ru/r-mbichashvili.html]. în Eldar Ismailov http://www.ca-c.org.
Apud.  Svante E. Cornell, Small Nation and Great Powers. A study of etnopolitical in the Caucasus, Curzon Press, 2001, în Jannatkhan Eyvazov în http://www.ca-c.org.
Apud.: A.T. Mahan, The Problem of Asia and Its Effects upon International Policies, Sampson Low, Marston & Co., London, 1900, (în: T.V. Andrianova, Geopoliticheskie teorii XX v. Sotsial’no-filosofskoe issledovanie, Moscow, 1996). în Ismailov Eldar http://www.ca-c.org.
Apud. E.E. Nuriyev, “Crossroads and Conflict: Security and Foreign Influences in the Caucasus: An Azeri Perspective,” Southeast European and Black Sea Studies, Vol. 1, No. 3, September 2001, în Jannatkhan Eyvazov  http://www.ca-c.org.
Bădescu Ilie, Tratat de geopolitică, Bucureşti 2004, Editura Mica Valahie.
Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de şah, Geopolitica lumilor secolului XXI. Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.
Darabadi Parvin Geopolitical rivalry in the caucasus in the early 20th century (a geohistorical essay) http://www.ca-c.org
Dobrescu Paul, Curs: Geopolitica şi relaţii internaţionale, edit. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, 2003.
Dzhincharadze P., “Should Russian Military Bases Be Withdrawn from Georgia: Several Aspects of the Situation,” Central Asia and the Caucasus, No. 5, 2000
Eyvazov Jannatkhan, Geopolitical  lessons of the post-soviet caucasus: forward to globalization or back to classical eurasian geopolitics? în http://www.ca-c.org
Hosking Geoffrey, Rusia popor ÅŸi imperiu 1552-1917, IaÅŸi 2001, Edit. Polirom.
Ismailov Eldar, New regionalism in the Caucasus: a conceptual approach în http://www.ca-c.org
Sakwa Richard, Mark Weber, The Commonwealth of Independent States, 1991-1998: Stagnation and Survival, în Europe-Asia Studies, vol 51, nr. 3, (May, 1999),
www.demokratizatsiya.org
www.bp.com


        

[1] Hosking Geoffrey, Rusia popor ÅŸi imperiu 1552-1917, IaÅŸi 2001, Edit. Polirom, p.25.
[2] Idem.
[3] Idem.
[4] Cf. Geoffrey Hosking. op.cit.
[5] Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de şah, Geopolitica lumilor secolului XXI. Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000. p.143.
[6] Dobrescu Paul, Curs: Geopolitica şi relaţii internaţionale, edit. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, 2003, p. 129
[7] Idem.
[8] Idem
[9] A se vedea teoriile geopolitice în special teoria geopolitică a lui Makinder din Ilie Bădescu, Tratat de geopolitică, Bucureşti 2004, Editura Mica Valahie, p.17. 
[10] Mă refer aici la faptul că regiunea devine principala zonă de tranzit a resurselor de petrol din Asia Centrală, fiind construit aici încă din 1907 o conductă de petrol şi drumuri de cale ferată care traversau Caucazul de le est la vest, de la Baku la Batumi.
[11] Apud. K. Haushofer, “Granitsy v ikh geograficheskom i politicheskom znachenii,” in: O geopolitike. Raboty raznykh let, Mysl Publishers, Moscow, 2001, p. 127. în Darabadi Parvin Geopolitical rivalry in the caucasus in the early 20th century (a geohistorical essay) în http://www.ca-c.org
[12]Apud.  Istoria Azerbaidzhana, in three volumes, Vol. 2, Izd-vo AN Azerbaidzhanskoi SSR, Baku, 1960, p. 742, în  Darabadi Parvin op.cit.
[13] Apud. Istoria Pervoy mirovoy voiny, Vol. 1, Moscow, 1975, p. 385, în Darabadi Parvin op.cit.
[14] Idem.
[15] Documente asupra cuceririi Caucazului de către bolşevici în articolul: http://www.demokratizatsiya.org/Dem%20Archives/DEM%2001-02%20byzov.pdf
[16] Darabadi Parvin op.cit.
[17] Richard Sakwa, Mark Weber, The Commonwealth of Independent States, 1991-1998: Stagnation and Survival, în Europe-Asia Studies, vol 51, nr. 3, (May, 1999), pp. 378-415.
[18] Sintagmă pe care Zbigniew Brzezinski şi alţi geopoliticieni o atribuie Caucazului.
[19] Eyvazov Jannatkhan, Geopolitical  lessons of the post-soviet caucasus: forward to globalization or back to classical eurasian geopolitics? în http://www.ca-c.org
[20] Idem.
[21] Ţările vestice au dat condiiţii mai favorabile din punct de vedere al condiţiilor geopolitice şi geoeconomice pentru penetrarea zonei Caucazului mai înainte închise. Puterea petrolului, gazului şi cele ale corporaţiilor de transport şi comunicaţii au fost primele care au reacţionat.
[22] Ismailov Eldar, New regionalism in the Caucasus: a conceptual approach în http://www.ca-c.org.
[23] Idem.
[24] Apud. M. Bichashvili, Regionalizm vo vneshnei politike iuzhno-kavkazskikh stran, valabil la  [http://ija.hetq.am/ru/r-mbichashvili.html]. în Eldar Ismailov op.cit.
[25] Cf . nota 17.
[26] P. Dzhincharadze, “Should Russian Military Bases Be Withdrawn from Georgia: Several Aspects of the Situation,” Central Asia and the Caucasus, No. 5, 2000, pp. 128-129
[27] Cf. P. Dzhincharadze. op.cit.
[28] Jannatkhan EYVAZOV op.cit.
[29] Apud.  Svante E. Cornell, Small Nation and Great Powers. A study of etnopolitical in the Caucasus, Curzon Press, 2001 p. 399. Jannatkhan EYVAZOV op.cit.
[30] Idem.
[31] Apud.: A.T. Mahan, The Problem of Asia and Its Effects upon International Policies, Sampson Low, Marston & Co., London, 1900, p. 47 (în: T.V. Andrianova, Geopoliticheskie teorii XX v. Sotsial’no-filosofskoe issledovanie, Moscow, 1996, p. 54). în Eldar Ismailov  op.cit
[32] Prospectările asupra rezervelor de petrol în Kazakhstan şi Azerbaidjan sunt estimate la  2.2 miliarde de tone; rezervele de gaz natural din  Turkmenistan, Azerbaijan şi Kazakhstan sunt de 5.55 Tcm (a se vedea: BP World Energy Outlook 2003, pp. 4, 20, valabil la [www.bp.com]).
[33] Apud. E.E. Nuriyev, “Crossroads and Conflict: Security and Foreign Influences in the Caucasus: An Azeri Perspective,” Southeast European and Black Sea Studies, Vol. 1, No. 3, September 2001, p. 155.în Jannatkhan EYVAZOV  op.cit.
[34]Jannatkhan EYVAZOV  op.cit. 
[35] După căderea U.R.S.S. în Georgia şi Azerbaidjan s-au format mai multe centre de gândire geopolitică şi de analiză, această zonă geopolitică este studiată şi de alte centre de mare importanţă din Uniunea Europeană şi SUA.
[36] Eldar ISMAILOV op.cit
[37] Idem.
[38] Idem.
[39] Idem.
[40] Idem.
[41] Cf . nota 36.  
[42] Idem.
[43] Idem.
  
                                                                                                                           Petru Aldea

Check Also

Rosneft, Gazprom And Russia’s Failure To Adopt Green Policies – Analysis

The Russian Federation is on a collision course with climate change. In 2019, it ranked …