Englezii, americanii si petrolul iranian

Povestea unui nepot de presedinte la “tronul paunilor” 
 

Printr-un abil joc secret, in 1953, CIA a reusit sa puna petrolul iranian la dispozitia companiilor din SUA, in detrimentul aliatilor britanici ai Washingtonului.

De-a lungul istoriei contemporane, in momentele explozive ce au determinat cursul evenimentelor fauritoare de noi configuratii geopolitice, adesea scanteia detonanta a fost aprinsa de serviciile secrete. Apoi, focul a fost stins prin interventii ale armatei si, personaje manipulate ori veleitare, revolutionarii si-au arogat calitatea de vectori ai nazuintelor populare, urcand in sfera puterii spre a juca diferite roluri pe scenarii deja scrise. Regizorii au pastrat tacerea timp de decenii, privind din umbra modul in care li se joaca piesa, gandind ce trebuie sa modifice in scenariile vechi, ori daca e timpul sa scrie o noua drama.Din multele momente de acest gen am ales, spre exemplificare, operatiunea comuna a CIA si MI-6, vizand rasturnarea de la putere a fostului premier iranian Muhammad Hiadyat Mossadegh, a carui nume de cod pentru americani a fost “Ajax”, iar pentru britanici “Boot”.

Incomodul Mossadegh

Valul de pe dramaticele evenimente de la Teheran din vara anului 1953, a fost ridicat, 26 de ani mai tarziu, de principalul regizor al loviturii de stat, Kermit Roosevelt, in cartea sa de memorii “Countercoup: the Struggle for the Control of Iran” (Contralovitura. Lupta pentru controlul Iranului). Detalieri pe aceeasi tema a furnizat in 1985 si media britanica in serialul de televiziune “Sfarsitul imperiului” si in reportajul “Cum si-au unit fortele MI-6 si CIA pentru a pregati lovitura iraniana” publicat de “The Observator”.

Desi pe timpul si ulterior loviturii de stat s-a acreditat ideea ca inlaturarea de la putere a “Batranului Mossa” a fost sustinuta de anglo-americani spre a fi prevenita extinderea sferei comuniste in Orient prin includerea Iranului, dovezi incontestabile demonstreaza ca miza petrolului a determinat intregul complex de evenimente. De altfel, Kermit Roosevelt precizeaza in cartea sa: “Mossadegh nu era comunist sau om politic de stanga, desi se bucura de sprijin din partea comunistilor. Singura sa vina consta in faptul ca nationalizase concesiunile AIOC” (Compania “Anglo-Iranian Oil”).

Doctorul Muhammad Hidayat Mossadegh provenea dintr-o familie de latifundiari. Mama sa era o printesa Oadjar, dinastia care ii precedase pe Pahlavi. Sotia lui era fiica sahului Nasir Ad-Dir (care domnise in perioada 1848 – 1896). Mossadegh facuse studii la Paris si la Neuchatel, in Elvetia. A fost multi ani deputat in Madjilis, si, dupa cel de al doilea razboi mondial, ministru de Finante, de Justitie si al Afaceri Externe. Apoi, intrand in conflict cu Reza Sah (urcat pe “tronul paunilor” – cu sprijin britanic – in 1925 si care intemeiase dinastia Pahlavi) a fost incarcerat o perioada. In 1951, la 70 de ani, Mossadegh ajunge la putere impotriva vointei camarilei monarhice, sub presiunea unui imens val de simpatie populara.

Lider al formatiunii politice “Frontul National”, Batranul Mossa a considerat ca sosise momentul incoronarii luptei lui de o viata pentru redobandirea de catre Iran a marii sale bogatii – petrolul, aflat din 1933, in concesiunea, pentru 60 de ani, a companiei britanice AIOC, devenita apoi “British Petroleum” (in 1950 “Anglo-Iranian Oil” producea 33 milioane tone, reprezentand 6% din totalul mondial al extractiei petroliere; in cursul crizei productia a fost ridicata la 40 milioane tone anual).

Pe fondul nemultumirii iranienilor care traiau in conditii mizere in timp ce AIOC “pompa” sume imense de petrodolari in City-ul londonez, in contextul propunerii de reanalizare a acordului din 1949 (prin care iranienii cerusera o renegociere a intelegerilor din 1933), Mossadegh a avansat ideea nationalizarii companiei “Anglo-Iranian Oil” aprobata de Madjilis.

Nationalizarea petrolului iranian si primele represalii

Batranul Mossa devenea erou national, dar ocupantul “tronului paunilor” si generalii obedienti Albionului (Razmara) ori prin ministrii papusari ai sahului (Hussein Ala) se opuneau. Dupa ce, la 27 aprilie Parlamentul il impunea, cu 79 voturi din 100, pe Mossadegh ca premier, la 2 mai, Sahul a fost obligat sa promulge legea nationalizarii petrolului. Apoi oficialitatile iraniene au preluat treptat controlul instalatiilor iraniene, formandu-se Societatea Nationala de Petrol.

Reactia britanica, dupa incetarea legaturilor diplomatice cu Iranul, a fost prompta. Londra a trimis crucisatorul “Mauritius”, insotit de doua nave de razboi, in zona superioara a Golfului Persic si noi contingente de parasutisti in Cipru. Guvernul de la Teheran cauta sprijin international, context in care SUA, competitoare in exploatarea petrolului din zona, indeosebi prin ARAMCO din Arabia Saudita, a utilizat parabola “scoaterii castanelor din foc cu mana altuia”, respectiv cu a lui Mossadegh, spre a se situa pe pozitia dominata anterior de “partenerii britanici”. Inca din 1948, Washingtonul incheiase un acord cu Teheranul pentru furnizarea de armament in valoare de 1210 milioane dolari. In secret, cercurile decidente americane vizau pe Batranul Mossa pentru a fi aduse in pozitia dominanta, in defavoarea britanicilor carora permanent le subliniau pericolul comunist. Spre a fi credibili, au refuzat ajutorul financiar solicitat de Mossadegh in 1951. Mai mult, prin speculatii oculte au facut ca, in 1952, productia de petrol a Iranului sa scada la 1,3 milioane de tone. Pe acest fond, la alegerile parlamentare din 1952 s-a revigorat partidul comunist iranian “Tudeh”, fapt care a ingrijorat administratiile de la Washington si de la Londra. A fost momentul in care Statele Unite s-au detasat total de Mossadegh, speculat de britanici spre a nu pierde totul! In 1952 Iranul a rupt relatiile diplomatice cu Marea Britanie, care l-a condamnat pe “Batranul Mossa”. Atunci au intrat in scena serviciile secrete.

Londra cere ajutorul discret al americanilor

Britanicii au conceput o lovitura de stat pentru suprimarea politica a lui Mossadegh si refacerea influentei pierdute prin parghii monarhice pahlaviste, sperand la reinstaurarea hegemoniei engleze in sfera petrolului iranian.

Deja americanii se instalasera in pozitii confortabile, si ARAMCO din spatiul saudit exercita influente de toate genurile, inclusiv pecuniare, in sferele de decizie de la Casa Alba, spre a le induce atitudini care sa o scuteasca de orice competitie britanica in zona Golfului Persic.

Pentru ca, dupa ruperea relatiilor diplomatice dintre Teheran si Londra, britanicii au fost nevoiti sa-si retraga intregul sistem administrativ si operational petrolier, pe schema caruia se afla, sub acoperire, cvasitotalitatea retelei serviciilor secrete, decidentii britanici au fost nevoiti sa apeleze la potentialul operational al partenerilor americani. Ca urmare, au conceput un plan de actiune solicitand partenerilor americani sa-l execute. La invitatia britanica, partenerii americani s-au deplasat la Londra spre a lua cunostiinta de proiectul rasturnarii de la putere a lui Mossadegh. Pentru aceasta misiune “patriotica” a fost ales Kermit Roosevelt descendentul unei “dinastii” de presedinti americani.

Roosevelt (ofiter de informatii, conform unor surse concordante, sef al sectiei Orient) a facut o vizita la Londra, unde a luat contact cu conducerea MI-6 si grupa de ofiteri operativi destinati loviturii de stat pusa in cauza. I-a fost prezentat proiectul actiunii conceput de MI-6. Intre altele se preciza ca actiunea se bazeaza pe aportul fratilor Rashidian (oameni de afaceri) Seyfollah, Qodratollah si Affadollah, toti agenti britanici ramasi in contacte “benefice” cu dinastia Pahlavi si cu adeptii acesteia.

Roosevelt s-a intors in SUA, unde sefii au acceptat ideea de ansamblu a planului formuland insa precizarea: “Nu exista conditii pentru a se reveni asupra nationalizarii AIOC”. Britanicii au trebuit sa se declare de acord. Nu aveau de ales.

La 3 februarie 1953 o delegatie a MI-6 s-a deplasat in SUA, la convorbiri participand fratii Dulles (Allen Dulles seful CIA si John Foster – recent secretar de stat). A luat cunostinta de pretentiile americane,le-a acceptat si a plecat la Londra. Americanii facusera doua amendamente-conditii: (1) Nu exista sansa revenirii asupra nationalizarii AIOC; (2) noul premier va fi generalul Fazullah Zahedi (care pe timpul razboiului mondial avea atitudini pronaziste, era vadit antibritanic si proamerican – fiul sau Ardeshir, facuse studii in SUA si, ulterior, din postura de adjunct special al sefului administratiei din Teheran, a coordonat “ajutorul american” din “programul Truman”).

Kermit Roosevelt s-a deplasat apoi la Londra unde, a fost primit de premierul Churchill si de ministrul de Externe Eden.

Conspiratia esuata

Kermit Roosevelt a intrat in Iran, in iulie 1953, sub numele de James Lochridge, intr-un moment de varf al discordiei dintre monarhie, pe de o parte, si Guvern, pe de alta. Era momentul in care, dupa ratarea unor alegeri anticipate, Mossadegh obtinuse si portofoliul Apararii. Sahul a invocat tentatia spre autocratie a premierului si, prin intermediul unor trupe credincioase lui, conduse de colonelul Nassiry, a incercat inlaturarea lui Mossadegh. Roosevelt il sustinuse pe colonelul Nassiry, arestat de generalul Riahi, fidel Guvernului. Printr-un agent special al CIA, Kermit Roosevelt organizase distribuirea a 390.000 de dolari, bancnota cu bancnota, celor care vor striga “Traiasca Sahul”.

Spre deosebire de britanici, inclinati sa recomande o cooperare intre Sah si varfurile clerului musulman, Roosevelt sustinea atragerea in complot a unui grup de ofiteri superiori cu influenta in randurile entitatilor militare.

In cadrul mai multor intalniri conspirate cu Sahul, K.R. l-a informat pe suveran ca el reprezinta atat pe presedintele american (recent Eisenhower) precum si pe prim-ministrul britanic.

In cursul zilei de 15 august, conspiratorii au avut o ultima intalnire cu Roosevelt. In seara aceleiasi zile, colonelul Nassiry intentiona sa deplaseze la resedinta lui Mossadegh mai multe care blindate pentru a-l bloca. Un ofiter l-a prevenit pe generalul Riahi, care a ajuns inaintea lui Nassiry cu trupe suplimentare si, in fata resedintei premierului, l-a acuzat de instigare la rebeliune si l-a arestat. A fost momentul de cumpana in care se parea ca lovitura esuase. Printr-o telegrama cifrata, subsecretarul de Stat W.B. Smith i-a transmis lui Roosevelt: “Lasa totul balta si pleaca !”.

Rasturnare de situatie: arestarea lui Mossadegh

Conspiratorii condusi de nepotul presedintelui american n-au abandonat planul. La 17 august, intors dintr-o deplasare urgenta la Washington, ambasadorul american l-a vizitat pe Mossadegh declarandu-i ca Guvernul SUA nu-l sustine si il sfatuieste sa demisioneze. In aceeasi zi, evenimentele din strada erau manevrate prin agenturile britanice si americane. Agitatori recrutati din pleava lumii interlope au fost instruiti sa provoace haos prin daramarea statuilor Sahului si atacarea moscheelor si sa se declare a fi comunisti.

La 19 august, aceleasi elemente diversioniste au organizat contramanifestatii cu tenta monarhista, uzand concomitent de sentimentele religioase ale populatiei. In contextul creat, trupele garnizoanei capitalei au ocupat, rand pe rand, cladirile publice si au atacat resedinta lui Mossadegh. Dupa o batalie crancena de cateva ore, soldata cu 200 de morti si 300 de raniti, ultimii aparatori s-au predat si premierul a fost arestat. La 22 august Sahul se reintorcea in tara triumfator.

Mossadegh a fost condamnat la moarte, dar ulterior pedeapsa i-a fost comutata in trei ani de inchisoare. A murit la varsta de 86 de ani, in urma unui cancer laringian, la locuinta sa de la tara. Mii de comunisti iranieni au fost arestati, dintre care cateva sute au fost impuscati.

Intors imediat la Londra clandestin (via Bahrein si Beirut), Kermit Roosevelt a fost primit cu onoruri de conducerea MI-6 si de premierul Churchill. La 4 septembrie 1953, la Casa Alba, presedintele Eisenhower l-a decorat cu medalia “Pentru securitate nationala”, care pana atunci fusese decernata doar lui Edgar Hoover, legendarul director al FBI.

Pentru magnatii petrolului american Kermit Roosevelt era un erou national. Dupa ce, in 1960, a parasit CIA, a devenit vicepresedintele societatii petroliere “Gulf Oil Corporation”. In “Istoria secreta a petrolului”, Jaques de Launay remarca faptul ca majoritatea directorilor CIA au provenit din zona companiilor petroliere, au detinut cote parti sau functii de conducere in cadrul acestora ori ,la finalul carierei lor, au fost cooptati in staff-ul marilor concerne petroliere.

Sahul petrolistilor

Dupa revenirea calmului, administratia americana l-a insarcinat pe Herbert Hoover junior “sa faca ordine” in problematica petrolului iranian. Acesta s-a deplasat la Teheran, de unde toti englezii si sovieticii plecasera precipitat. Hoover a convocat reprezentantii celor cinci mari societati petroliere americane (“Standard” din New Jersey, “Standard” din California, “Texaco”, “Socony” si “Gulf”) pentru a face front comun in negocierile cu britanicii. Finalmente, compania AIOC a fost compensata cu doar 25 de milioane dolari. S-a creat un consortiu international (Shell 14%, Esso 8%, Gulf 8%, Texaco 8%, Mobil 8%, Socal 8%, Total 6%). Intr-un raport secret se prevedea ca “cele sapte surori vor putea sa limiteze dupa bunul lor plac productia de titei pentru mentinerea preturilor” desi toate instalatiile devenisera proprietate a Societatii Nationale Iraniene de Petrol (NIOC). Cu sprijin american, Sahul si-a consolidat puterea, creand o armata moderna de peste 200.000 de oameni – care consuma 40% din bugetul statului. In cadrul acesteia functiona si temuta politie politica SAVAK. Suveranul de pe “tronul paunilor” s-a lansat apoi intr-un stil de viata a carei opulenta depasea oricare alta monarhie. Bunurile cumparate in strainatate (intre care doua blocuri zgarie nori in New York, si 31 de vile in Paris, Evian, Beverly Hills, Saint-Moritz, Palma de Mallorca, Bad Soden si Taunus – Germania) depaseau 800 milioane franci francezi. Fundatiei Pahlavi i-au fost transferati 133 milioane dolari. La 15 octombrie 1971 a organizat, la Persepolis, aniversarea a 2500 ani de la crearea Imperiului Persan condus de Xerses si Darius cu un fast neegalat inca, ce a costat 100 milioane de dolari. Fabuloasa domnie a ultimului Sah, sustinuta de interesele petrolistilor americani, avea sa se sfarseasca in 1979, cand revolutia islamica a ayatollahului Komeini a dus la alungarea monarhului si deschidea un capitol antiamerican in istoria urmasilor lui Darius. Petrolul face si in prezent istorie in tara fostelor satrapii, plasata acum pe “axa raului” de un presedinte de extractie petrolista.