Islamismul de tip Taliban, o evolutie radicala in cadrul liniilor islamiste

“Acceptăm Shari’a  legea lui Dumnezeu….dacă cineva consumă alcool în public, chiar dacă  Consiliul Natiunilor Unite sau Charta Natiunilor Unite spune ca acela nu trebuie pedepsit, noi îl vom pedepsi. AcÅ£iunile ÅŸi  politica noastră sunt în concordanţă cu voinÅ£a lui Dumnezeu, aÅŸa cum este ea conÅ£inută în Qu’ran. Noi nu copiem indivizi sau oameni din alte state, noi urmam Legea lui Dumnezeu, ÅŸi  instituim strict ceea ce este continut în Qu’ran. Invităm lumea întreagă să respecte legea divină ÅŸi  să creadă în Qu’ran ÅŸi  nu acceptăm nici o lege de provenienţă umană ce neagă sfântul Qu’ran ÅŸi  Legea lui Dumnezeu.”[1]

Foarte scurta descriere geografica si cateva date despre populatia tarii *


    

*  Datele geografice sunt preluate din Statele lumii, mică enciclopedie, Horia C. Matei Siviu Negut, Ion Nicolae, Nicolae Steflea, Bucuresti, Rombay,1993, 17    

 

Afganistanul este un stat în Asia Centralã fãrã ieşire la Oceanul Planetar, situat la nord-vest de Pakistan, la est de Iran si la sud de Turkmenistan, Uzbekistan şi Tadjikistan. Îngustul coridor Wakhdan, care se extinde în nord-estul extrem îl leagã de China. Afganistanul poate fi caracterizat geografic drept un deşert muntos strãbãtut rareori de vãi fertile izolate, albii de râuri şi oaze.  Se extinde la est de vastul platou iranian şi încorporeazã poalele lanţului Himalaya. Are un relief predominant muntos dat de masivele şi  lanţurile sistemului Hendu Kush. Podişul Ghazi Kandahar se află în partea central estică, iar în nord se desfasoară câmpia înaltă piemontană  a fluviului Amudaria ce curge pe graniţa cu statele C.S.I. Registan este o alta regiune mai coborâtă caracterizată de un spaţiu arid, deşertic în mare parte, care se află în sud-vestul ţării.
Principalele râuri ale Afganistanului sunt Amu Darya, 800 kilometri, Harirud, 850 kilometri, Helmand, 1000 kilometri, şi Kabul, 460 kilometri. Climatul Afganistanului este în general arid sau semi-arid de tip stepã, caracterizat de ierni geroase, lipsite de precipitaţii şi de veri cãlduroase. Munţii din nord-est au condiţii de iarnã sub-arctice. În sud efectele monsoon-ului modereazã climatul pe lângã frontiera afganã şi îşi extind influenţa pânã în centrul ţãrii, crescând cantitãţile de precipitaţii din zonele pe care le influenţeazã. Cele mai ridicate cantitãţi de precipitaţii se înregistreazã în zona capitalei Kabul. Cele mai înalte temperaturi şi mai scãzute precipitaţii se înregistreazã în regiunea de câmpie din sud-vest, unde temperaturile ajung vara pânã la 49°C. Cele mai scãzute temperaturi se înregistreazã în nord-est unde termometrele scad iarna pânã la –15°C şi ajung vara numai pânã la 0°C. Climatul în Câmpia Turkistan aflatã în zona  central-nordicã este extrem de arid mai ales în regiunile de la graniţã  cu Turkmenistan, Uzbekistan, şi Tadjikistan.
Legat de resursele naturale putem spune cã Afganistanul este cunoscut pe plan mondial ca având deposite importante de crom, oţel, cupru, minereu de fier  şi  sare, precum şi  o cantitate nu la fel de importantã de zacaminte de aur, argint şi uraniu. Cea mai importantã resursã de hidrocarbon sunt gazele naturale. Importante resurse petroliere sunt recunoscute însã nu sunt încã cunoscute cantitãţile exacte.
Populaţia Afganistanului este formată din afgani (pashtuni) (43%), tadjici (28%), uzbeci (9%), hazarahi (8%) şi  este concentrată pe văile principalelor râuri, în depresiunile din zona central-estică şi  la poalele nordice ale regiunii muntoase în oraşe precum Kabul, Kandahar, Herat, Mazar-i-Sharif, Jalalabad.
În Afganistan avem de a face cu un mozaic etnic, religios  şi lingvistic. Grupul etnic dominant, pashtunii ocupã partea sudicã a ţãrii într-un arc care înconjoarã zona Hazara din centrul Afganistanului dar şi  nordul Pakistanului. Pashtunii vorbesc limba Pashto, care este o limba complet diferita de limba Dari, de origine persanã, care se vorbeşte în restul ţãrii.
În nord trãiesc alte trei grupuri etnice ce fac parte din etnicitatea întregii zone a Asiei Centrale. Turkomanii din provincia Badghis ce se înrudesc cu populaţia din Turkmenistan, uzbecii din zona central-nordica Mazar, leagã etnic Afganistanul de Uzbekistan, iar tajicii locuiesc în nord-estul Afganistanului la frontiera cu Tajikistanul.
Populaţiile turkomanã şi uzbecã sunt de origine turcã, ceea ce face ca Turcia sã se arate interesatã de acestea, ca parte a ambitiilor unui proiect pan-turc in Asia Centrala.  În fine, un alt grup etnic, baluchii se întinde şi el mai departe de frontierele Afganistanului în Pakistan şi Iran.
Într-un stat precum Afganistanului unde conceptul de naţiune s-a dezvoltat doar recent, unde statul este vãzut ca o idee externã societãţii şi unde populaţia este devoltatã comunitãţii locale, singurul lucru pe care toţi afganii îl au în comun este Islamul.
 

Scurtă istorie a teritoriului
    Teritoriul Afghanistanului este cucerit în 652 de către arabi, care impun o nouă cultură şi  o nouă religie. Statul afgan independent ia naştere la mijlocul secolului XVIII sub domnia şahului Ahmad care cucereşte Kashmirul, Panjab Belucistanul şi  alte teritorii din Tadjikistan şi  Uzbekistan.[2] În urma a două razboaie afgano-engleze, Marea Britanie îşi instaurează în 1880 protectoratul asupra Afghanistanului. În 1919 Afghanistanul îsi proclamă independenţa urmând o politică de neutralitate şi  nealiniere. În 1973 Muhammad Zahir Sah este inlăturat de la putere, iar Afghanistanul se proclamă republică, Muhammad Daud devine preşedinte al statului, instituind un regim autoritar.
     Prin lovitura de stat din 1978 puterea este preluată de Consiliul Democratic Republican de orientare comunistă care proclamă Afghanistanul republică democratică.
      Măsurile de reformare radicală instituite de noua conducere a statului se lovesc de opozitia populatiei islamice conservatoare, degenerând într-o indârjită rezistentă armată. Ajuns la putere, Babrak Kamal, noul sef al partidului şi  statului, solicită în 1979 interventia fortelor armate sovietice. Razboiul civil se transformă într-o confruntare est-vest, guvernul comunist fiind suţinut de trupele sovietice, iar rezistenţa islamică afgană primind ajutorul SUA, Pakistanului şi  a lumii arabe tradiţionaliste.
      În 1988 se semnează un acord între puterile garante SUA şi  URSS, acord mediat de ONU, care prevedea retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru şi  repatrierea milioanelor de refugiaţi.
      Incheierea retragerii trupelor sovietice, concesiile ideologice făcute de regimul de la Kabul confruntat singur cu rezistenţa mujahedinilor sunt urmate în 1992 de intrarea în vigoare a unui acord intre SUA şi  Rusia, care prevede sistarea livrărilor de armament părţilor angajate în conflictul din Afghanistan.
      În faţa ofensivei mujahedinilor ajunşi la portile Kabulului Mohammed Najibullah  este înlăturat de la putere, iar puterea este predată forţelor rezistenţei islamice.
      Consiliul mujahedinilor proclamă Afghanistanul Republică Islamică. Între grupările mujahedine victorioase izbucnesc noi lupte în 1994 care duc la apariţia talibanilor.
 

Tradiţia islamică în Afganistan
Islamul sunnit este religia dominantă în Afghanistan (80%), însă există două importante minorităti şiite (hazariţii şi  ismaeliţii) ce însumează circa 20% din totalul musulmanilor. [3] Islamul a constituit de la introducerea lui în 622, odată cu cucerirea arabă[4], centrul vieţii populaţiei Afganistanului. Lumea  musulmană  observase că, fie era vorba de ritualurile de rugăciune, de respectarea celor cinci fundamente ale religiei musulane sau de respectarea legii islamice nicăieri Islam-ul nu era privit cu mai multa pietate şi  devoţiune ca în Afganistan[5].
Islamul fusese aici piatra de temelie a unităţii teritoriului afgan atât de divers şi   fragmentat din punct de vedere etnic, în timp ce jihad-ul fusese forţa mobilizatoare naţionalistă afgană atunci când apăruseră amenintări externe din partea Marii Britanii sau a Rusiei Sovietice.
Fie ca erau bogaţi sau săraci, de viţă nobilă sau mujahedini, oricărui trib ar fi aparţinut , afganii credeau în Islam cu pioşenie şi  respectau tradiţia ca nicăieri altundeva în lumea musulmană.[6] Islamul era pe deplin înrădăcinat în stat şi  datorită bazării sistemului legislativ pe Shari’a.  Legea  islamică  fusese înlocuită treptat din 1925 cu un cod legal civil însă bazat pe Shari’a iar satul preluase obligaţia de a instrui judecătorii islamici, creând Facultatea de Drept Shari’a la Universitatea din Kabul.
Islamul tradiţional în Afganistan era de asemenea şi  foarte tolerant, existând concepţia că nici un om nu poate impune credinţă altuia, tradiţie apărută datorită diversităţii etnice şi  culturale în cadrul Islamului Afgan.
Ca nicăieri altundeva sunniţii trăiau în armonie alături de şiiti iar tradiţia oarecum liberală, rezultat al culturii persane a anumitor triburi era pe deplin acceptată. De asemenea musulmanii de aici trăiau în pace alături de populaţiile Hindu, Sikh şi evreiască, ce jucau un rol important în economia ţării[7].
Un alt factor moderant pentru Islam în stat fusese popularitatea pe care o cunoscuse aici Sufismul, tradiţia islamică mistică ce originase în Asia Centrală şi  Persia ca reacţie la autoritatea, intelectualismul şi  controlul exercitat de Mullah asupra Shari’a , şi  care impunea o  legatură personală  a omului cu Dumnezeu, bazată pe dans, contemplare, meditaţie muzică şi  dans.[8] După 1992 razboiul civil a distrus această toleranţă într-un mod care fusese de neconceput  pentru Afganistan.
 ¼br /> Gruparea  Talibană
 

Talibanii, tineri studenţi ai seminariilor religioase apar ca reacţie la comportamentul liderilor mujahedini ce luptau pentru putere, legitimându-şi lupta în Islam. Aceştia s-au scandalizat şi  au hotarât să actioneze când au văzut practicile corupte ce erau legitimate de mujahedini în Islam.
Se pare că dintr-un grup relativ restrâns, fiind susţinuţi de SUA, Pakistan şi  Arabia Saudită, şi-au lărgit influenţa asupra principalelor oraşe afgane primind susţinere din partea tinerilor atât din zonele rurale ale Afghanistanului cât şi  din taberele de refugiaţi din Pakistan.[9] Seminariile de studiu canonic din taberele de refugiaţi unde Islamul era studiat prin recitări ale Qu’ran-ului[10], în orfelinate finanţate de Arabia Saudită şi  alte state din Golf şi  alţi sustinători ai mujahedinilor au fost un teren fertil pentru recrutarea viitorilor talibani căci produceau susţinători ai radicalismului în Islam, iar chemarea sub arme a talibanilor a fost aici urmată cu elan[11].
Talibanii au fost de foarte multe ori asociaţi cu pashtunii sau afganii, grupul etnic majoritar şi  ca mişcarea lor urmărea de fapt reluarea puterii de către aceştia, putere ce fusese înstrăinată. Totuşi, în repetate rânduri, talibanii au afirmat că mişcarea lor este deschisă tuturor grupărilor etnice din Afghanistan. Totuşi se pare că  ei erau majoritar pashtuni care apartineau Sunnism-ului Hanafii[12], una dintre cele mai liberale şcoli de gîndire a Islamului Sunnit şi  că erau Wahhabiti, ce se opuneau sufismului şi  partidelor tribale.
Liderul absolut al talibanilor, Mullah-ul Mohamad Omar căruia i-a fost acordat acest titlu superior religios de către Amir al-Mu’min prezidează din Kandahar. Acesta este un pashtun din sud-estul Afghanistanului şi  un fost membru al unuia dintre partidele tradiţionaliste mujahedine: His-e-Islami.
În vârsta de 35 de ani acesta şi-a câştigat reputaţia în razboiul cu URSS şi  este înconjurat de mister. Se spune că foarte puţini oameni l-au vazut vreodată. astăzi , după căderea regimului Taliban este alături de Osama ben Laden, pe lista celor mai căutate persoane din lume[13].
 ¼br /> Campania militară¼br />  

Talibanii, atunci când au caştigat puterea în Afghanistan în anii următori nu aveau experienţă în conducerea unei administraţii guvernamentale căci aceasta nu era una dintre priorităţile lor. Ei s-au concentrat asupra campaniei militare, pe eradicarea corupţiei şi  pe impunerea legii şi  ordinii islamice.[14] Menţinerea şi  întărirea structurilor administrative ale statului nu a avut prioritate. Odată cu cucerirea oraşului Kabul, ei au instituit o nouă entitate: Departamentul de Promovare a Virtuţii şi  Prevenire a Viciului, care era o poliţie religioasă ce urmarea impunerea politicilor talibane în mediul urban[15].
După cucerirea Kandahar-ului talibanii şi-au anunţat obiectivele şi  misiunea lor: aceea de a elibera Afghanistanul de liderii lui corupţi şi  să creeze o societate în conformitate cu Islamul.[16] Ei au eliberat decrete prin care cereau bărbaţilor să poarte turbane şi  bărbi şi  să aibă părul scurt, şi  Shalwar Kameez, reprezentând portul tradiţional islamic, iar femeilor li s-a cerut purtarea de burqa ce le acoperea în întregime corpul şi  faţa.
Bărbaţii au fost încurajaţi să se roage de cinci ori pe zi, de preferat în moschei, iar femeilor li s-a adus la cunoştinţă că este de datoria lor să creasca următoarea generaţie de musulmani[17]. De aceea le-a fost interzis accesul la muncă şi  educaţie, până când conducătorii religioşi s-ar fi pus de acord asupra unei curricule scolare islamice privind educaţia femeilor, lucru ce nu s-ar fi putut realiza decât după cucerirea integrală a Afghanistanului. Alte decrete interziceau muzica, jocurile, dansul, şi  reprezentările umane şi  animale de orice natură: tablouri, fotografii[18].
Succesul remarcabil pe care l-au avut în instaurarea ordinii în Kandahar le-a crescut popularitatea ceea ce a dus, alături de fervoarea şi  puritatea infăţisării lor la crearea unui adevărat mit al luptătorilor lui Dumnezeu în jurul talibanilor. Ei şi-au continuat campania militară spre Kabul în iarna dintre 1994 şi  1995, ceea ce a făcut ca în februarie 1995 să se afle în apropierea orasul Kabul, cucerind deja mai mult de jumatate din teritoriul ţării. Ei au reusit să cucerească vestul capitalei dar au fost înlăturaţi din regiune de o contraofensivă a trupelor guvernului de la Kabul [19]   ¼br />  Au cucerit în septembrie 1995 orasul Herat unde au impus aceleaşi decrete cu privire la codul vestimentar, au interzis accesul la munca al femeilor şi  au închis şcolile pentru fete. Impactul acestor decrete a fost mult mai mare asupra populaţiei oraşului Herat decât a populatiei din Kandahar unde nici înainte de cucerirea talibană femeile nu lucrau, iar datorită luptelor din trecut mai erau puţine şcoli deschise pentru fete.
Impactul în Herat a fost mai mare, căci populaţia oraşului de origine persană era diferită ca tradiţie societăţii majoritare pashtun din Kandahar, fiind caracterizată de un liberalism mai mare în ceea ce privea situaţia femeilor şi  accesul acestora la muncă. De asemenea, mulţi dintre cetăţenii din Herad locuiseră în taberele de refugiaţi din Iran unde acccesul femeilor la educaţie era privit ca un drept şi  consemnat în Constituţia statului iranian.

 Totuşi, agenţiile umanitare au reuşit să obţină din partea autorităţilor talibane atât în Herad cât şi  în Kandahar accesul femeilor la locurile de munca din domeniul umanitar. Aceste agenţii au eşuat în acordarea dreptului la educaţie, talibanii promiţând ca vor rezolva situaţia în momentul în care liderii religioşi talibani vor reuşi să intocmească un plan curricular pentru educaţia fetelor în conformitate cu legea islamică.
 După cateva zile de lupte intense la est de Kabul talibanii ocupă oraşul pe 25 septembrie 1995 fără ca o rezistenţă oarecare să fie exercitată. Talibanii nu au aşteptat să îşi consolideze autoritatea asupra capitalei şi  şi-au extins cucerirea spre nord. În octombrie 1996 au ocupat Provincia Badguis, Mazaar, Kunduz, Baghlan şi  Takhar se predau, conducătorii lor formând alianţe cu talibanii[20].
Pakistan a fost primul stat care a recunoscut regimul taliban drept conducătorul legitim al Afghanistanului[21]. Exemplul Pakistanului a fost urmat imediat de Arabia Saudită şi  de Emiratele Arabe Unite care au recunoscut şi  ele imediat regimul Taliban.
În Kabul talibanii eliberaseră edicte similare cu cele din Herad şi  Kandahar legate de codul vestimentar şi  moral, totusi se pare că respectarea lor va deveni pe viitor o preocupare importantă a regimului care urmărea islamizarea statului Afghanistan. Populaţiile tadjica şi  hezara, de origine persană, adepţi ai islamului shiit au devenit ţinta hărţuirii şi  arestărilor din capitala Kabul[22].
 

Fundamentalismul Taliban
    ¼br /> Crezul talibanilor era curăţarea societăţii de durere şi  greutătăţi, şi  asigurarea păcii şi  securităţii pentru întregul teritoriu al statului prin colectarea armelor,[23] înlăturarea principiilor feudale şi  prin crearea unui stat guvernat islamic. Un astfel de stat islamic ar asigura dispariţia cruzimii, agresiunii, sălbăticiei şi  egoismului căci mişcarea talibană ar fi instituit cuvântul lui Dumnezeu aşa cum fusese el relevat de profetul Mohamad, iar Dumnezeu este fără de greşeală ceea ce duce la concluzia că nici legea lui nu greşeşte.[24]       În guvernarea lor, talibanii susţin că ar fi respectat toate principiile şi  etapele relevate de Dumnezeu şi  că acţiunile lor sunt în conformitate cu legea islamică[25]. Astfel, ţelul central al talibanilor, când au luat puterea în Kandahar în octombrie 1994 fusese inlăturarea de la putere a mujahedinilor şi  impunerea construcţiei unui stat islamic bazat pe legea divină[26]. Ei consideraseră că Guvernul mujahedin nu reuşise să realizeze un stat islamic funcţionabil neinstituind un set clar de valori şi  principii islamice[27] chiar dacă  mujahedinii fuseseră implicaţi în mişcări islamiste şi  urmăreau acelaşi scop ca şi  talibanii de creare a unui stat islamic. Totuşi fundamentalismul islamic este oarecum atipic căci talibanii, odată ce au preluat puterea  nu au reuşit să impună un stat islamic având structura şi  autorităţile unui stat. Regimul taliban a  reuşit cel mult să impună structura şi  autorităţile unui regim de ocupaţie. Insă legea islamică pe care ei au instituit-o prin decrete cel puţin arbitrare şi  celelalte măsuri adoptate a şocat lumea întreagă şi  a adus în discuţie mai mult ca niciodata fenomenul fundamentalismului islamic.  După ce partidele mujahedine preluaseră puterea în 1992, poporul afgan crezuse că în sfarşit după 14 ani de război, conflictul s-a incheiat şi  că va începe o perioadă liniştită însă odată ajunşi la putere mujahedinii s-au angajat într-un conflict intern intre facţiunile grupării, ceea ce a dus la un sentiment de nesiguranţă, căci evenimentele au dus la creşterea corupţiei. Femeile erau atacate în stradă alături de barbaţi şi  copii şi  erau agresate fizic şi  psihic uneori asasinate.[28] Un grup de studenţi ai seminariilor de studiu canonic s-au decis să se ridice împotriva  acestor lideri corupţi pentru a opri suferinţa populaţiei regiunii Kandahar şi  a elimina corupţia. Ţelul lor de a instaura un regim al guvernării divine a fost privit la inceput drept dezirabil. [29] Scopul talibanilor s-a referit la început la purificarea societăţii afgane din regiunea Kandahar şi  mai apoi la întregul teritoriu al Afghanistanului iar relaţiile cu celelalte state trebuiau stabilite doar după rezolvarea problemelor interne.
Odată cu cucerirea primului oraş , Kandahar, ei au creat Amar bil Maroof Wa Nahi Am al-Munkar, tradus ca Departamentul pentru Promovarea Virtuţii şi  Prevenirea Viciului sau, asa cum preferă să fie tradus Mauluvi Qalamuddin, conducătorul acestui departament al Autoritaţii Talibane, Departamentul pentru Observare Religioasă.[30] Acest departament functiona  independent atât faţă de Ministerul  de Justiţie cât şi  faţă de Curtea Supremă, acestea neimpunând măsurile ce trebuiau reglementate prin edicte. Ca structură Departamentul funcţiona după un model Saudit asemănător, având şi  rolul de  principal serviciu de informaţii intern., cu aproape 30.000 de angajaţi, mulţi dintre aceştia lucrând sub acoperire până şi  în cadrul agenţiilor umanitare străine. Rolul departamentului era implementarea legii islamice fundamentale. [31]Prin edicte şi  alte decrete ei au impus o serie de măsuri ce au şocat lumea întreagă.
Femeilor le era recomandată purtarea burqa. Pe  6 decembrie 1996 Departamentul pentru virtute şi  prevenirea viciului anunţă ca 225 de femei fuseseră pedepsite pentru că purtaseră hijab însă nu folosiseră burqa ceea ce contravenea cu principiile Shari’a. [32] De asemenea  le era interzis accesul la educaţie al fetelor, pe motiv că o curiculă şcolară în conformitate cu Shari’a nu era deocamdată gata şi  că nu ar fi fost gata decat în momentul instituirii controlului complet al talibanilor asupra ţării. Se motiva deasemenea ca nu existau facilităţi care să permită o separare fizică a baieţilor de fete în şcoli iar autorităţile talibane motivau că aveau chestiuni mai importante de rezolvat şi  că vor rezolva situaţia îndată ce vor putea.
Femeilor le era deasemenea interzis accesul la locurile de muncă exceptând locurile de muncă în domeniul sanitar din cadrul agenţiilor umanitare, concesie facută de talibani după lungi negocieri cu agenţiile pentru drepturile omului.[33] şi  această concesie era reglementată. Femeilor care lucrau aici le era interzis transportul în maşini alături de cetăţeni străini, le era interzis să se aşeze în prezenţa bărbaţilor, iar în mijloacele de transport nu aveau dreptul să stea în scaunul din dreapta şoferului.
Datorită faptului că în şcolile pentru baieţi majoritatea profesorilor erau femei, le era practic interzisă şi  educaţia baieţilor căci din acest motiv multe şcoli nu au mai funcţionat.
Treptat  femeilor le-a fost interzisă şi  purtarea pantofilor cu toc şi   folosirea fardurilor. Femeilor le era în acest edict recomandat să se afişeze cât mai puţin în public, şi  să nu facă zgomot atunci când se deplasează pe stradă. Ele trebuiau să fie virtuoase şi  modeste şi  să îşi facă cât mai puţin posibil simtita prezenta. [34] Revistele de modă au fost distruse iar croitorii nu aveau voie să ia măsuri femeilor, trebuind să aproximeze marimea hainelor.
Mai târziu le-a fost restricţionat şi  accesul la sănătate căci le era interzis femeilor şi  barbaţilor folosirea aceloraşi spitale. Spre exemplu în Kabul un singur spital putea primi şi  trata pacienţi de sex feminin. De asemenea toate femeile musulmane de altă cetăţenie ce lucrau în Afganistan în cadrul agenţiilor umanitare trebuiau să fie insoţite în călătoria lor în Afganistan de bărbaţi aparţinând familiilor lor. [35] Bărbaţilor le era reglementată ţinuta vestimentară aceasta fiind restrictionată la shalwar khameez. De asemenea li se cerea bărbaţilor să poarte bărbi şi  să-şi taie părul scurt, pe care să-l poarte nearanjat. Barbaţii trebuiau deasemenea să poarte turban.[36] Pe  6 decembrie 1996 Departamentul pentru virtute şi  prevenirea viciului spunea ca deoarece profetul Mohamad un model al musulmanilor nu îşi răsese barba pe tot parcursul vieţii, toti angajaţii guvernamentali trebuiau să îşi lase barba în interval de o lună şi  jumatate. Bărbaţilor l-i se cerea de asemenea să se roage de cinci ori pe zi în moschee de preferat, căci Islamul susţinuse mereu că este preferabil ritualul colectiv celui individual.
      O astfel de cerinţă avea ca scop şi  o mai bună observare religioasă a credincioşilor musulmani din statul Afghanistan. Interzicerea muzicii, jocurilor şi  reprezentărilor umane şi  animale originau tot în anumite hadith-uri ale profetului.[37] Activităţile sportive au fost la inceput interzise. Talibanii au revenit mai apoi asupra acestei hotărâri, insă în timpul meciurilor spectatorilor le era cerut să incurajeze sportivii ovaţionant Allah-o- Akbar adică Dumnezeu este mare şi  să se abţină la a bate din palme.[38] Cetăţenilor afgani le era de asemenea interzisă şi  orice formă de divertisment filmele, şi  alte mijloace video fuseseră interzis e precum şi  muzica şi  dansul, televiziunea şi  cinematografele fuseseră  inchise, iar ca formă de relaxare oamenilor le era recomandată plimbarea în parcuri şi  observarea naturii, desigur pentru o mai bună asumare a formelor divine şi  insuşire a Islam-ului.[39] Oamenilor le era interzisă deasemenea orice expresie a culturii sau reprezentări umane. Nimeni nu avea voie să expună în casa fotografii, portrete sau tablouri.[40] Odată cu ocuparea oraşului Herat o statuie reprezentând un cal din centrul oraşului fusese decapitat. Fuseseră distruse şi  alte edificii ce nu erau conforme cu Islam-ul precum statuile gigantice sculptate în stânca  reprezentandu-l pe  Budda vechi de mii de ani, considerate adevărate minuni ale artei  dar şi  morminte ale unor personalităţi ilustre şi  reprezentative ale sufismului şi  siismului local.
Talibanii interziseseră orice  manifestare de Nawroz, celebrarea noului an afgan, festival al primaverii ce sarbătorea prima zi a calendarului solar persan, ca fiind păgână şi  deci anti-islamică.  ¼br /> De asemenea ei interziseseră şi  sărbătorirea zilei de 1 Mai, ziua internatională a muncii ca fiind o sarbatoare comunistă, ca şi   orice manifestare pe parcursul Ashura, luna sfânta şiita, şi  au interzis până şi  orice festivitate cu ocazia Eid  principala sărbătoare musulmană a anului.[41] Politica talibană de impunere a legii islamice includea o practică a pedepselor corporale, Hudud, ce facea şi  ea parte din Shari’a.[42] Practica includea pedeapsa cu lapidarea pentru adulter şi  amputarea membrelor pentru furt, strivirea de un zid în cădere pentru homosexualitate. Hudud fusese în subiect cu vechime pentru controverse de-a lungul istoriei Islamului, şi  astăzi  un subiect de polemică în cadrul mişcărilor islamiste. Anumite state precum Arabia Saudită sau Sudan folosesc aceste practici, altele precum Egipt s-au opus vehement folosirii lor.
“Prin aplicarea Hudud al Shari’a am asigurat vieţile şi  proprietăţile milioanelor de oameni din Herad până în Kabul şi  Jalalabad. Nimeni nu mai comite aceste crime ceea ce duce la o viaţă mai sigură a comunităţii musulmane şi  a individului“[43]. Impunând practicarea Shari’a talibanii au motivat alegerile lor susţinând ca legea, de natură divină ce au instaurat-o este produsul divinităţii ce a fost revelată profetului Muhamad, astfel orice contestare a ei de către occident şi  agenţiile pentru drepturile omului insultă credinţa musulmană şi  trebuiesc privite drept o ofensă adusă comunităţii islamice.
      Populaţia orasului Kabul fusese privită mereu de talibanii ce originau din sudul tradiţionalist ca fiind libertină şi  decadentă şi  astfel îşi propuseseră să se asigure că populaţia din Kabul va abandona toate vestigiile unei culturi ideologice străine. [44]  

Concluzii
            Islam-ul a fost ideologizat la nivel politic, utilizându-se simboluri din repertoriul istoric islamic dar în acelaşi timp excluzând altele dintre aceste simboluri. Descris mai bine drept Islamism , fundamentalismul islamic, exprimă relaţia dintre realitatea preexistentă, tradiţia religioasă, şi traducerea ei în ideologie politică. 

Islamismul rămâne astăzi principala ideologie politică în lumea musulmană, având un cuvânt greu de spus despre felul în care societatea şi forma de guvernământ ar trebui ordonate. Islamismul a devenit vehicolul primar şi domină  vocabularul politic în întreaga lume musulmană. Musulmanii se întorc acum spre Qu’ran şi Hadith pentru a descoperi principiile generale ale unei guvernări viabile şi pentru redefinirea  conceptelor de justiţie economică şi socială.

În Afganistan însã, regimul taliban a atins un extremism şi un radicalism care au şocat lumea întreagã depãşind nu doar normele şi valorile occidentale referitoare la drepturile şi libertãţile umane, dar mai ales pe cele musulmane.

Bibliografie
 

 ×           Afkhami, Mahnaz,edit., Faith and Freedom.Women’s Human Rights in the Muslim World, Londra, I.B. Tauris, 1995
×           al- Banna, Gamal, Radicalism Emerges from Tyranny în Voices within Islam: Four perspectives on Tolerance and Diversity, Baktiari, Bahman, Norton, Augustus R. , Current History, a Journal of Contemporary World Affairs, ianuarie, 2005
×           Barber, Benjamin R. , Jihad vs. McWorld ,New York, Ballantine Books,1996
×           Brooks, Geraldine, Nine Parts of Desire, the Hidden World of Islmic Women, New York, Anchor Books, 1994
×           Bruce, Steve, Fundamentalism ,Cambridge, Polity Press, 2000,
×           Burgat, Francois,  Face to face with Political Islam, Londra, I.B. Tauris, 2003
×           Cooley, John K., Unholy Wars, Londra, Pluto Press,2000
×           Coranul, traducere dr. Silvestru Octavian Isopescu ,Chisinau, Cartier,  2003
×           Malley, William Interpreting the Taliban, in William Malley, editor, Fundamentalism Reborn? Afganistan and the Taliban Londra, Oxford University Press,1999
×           Marsden, Peter, The Taliban,War, Religion and the New Order in Afganistan, Karachi,
×           Rashid, Ahmed Taliban, Militant Islam, Oil and Fundamentalism in Central Asia, Wasington, Yale University Press, 2001
×           Rashid, Ahmed, The Rise of Militant Islam in Central Asia, Londra, Yale University Press, 2002

×           The Taliban’s War on Women, a report by phyisicians for human rights, Library of Congress,1998

×           ***Entretien avec Mullah Mohammad Omar, Politique internationale, nr. 74, ianuarie, 1997
×           ***Interview with  Ahmed Rashid, CNN, octombrie, 2001, www.cnn.com
×           ***Interviw with Mullah Wahil Ahmad, CNN,mai, 1995,www.cnn.com 

                                                                                                      Miruna- Ioana Fulea

     

[1] Entretien avec Mullah Mohammad Omar, Politique internationale, nr. 74, ianuarie, 1997 pp.139-141
*  Datele geografice sunt preluate din Statele lumii, mică enciclopedie, Horia C. Matei Siviu Negut, Ion Nicolae, Nicolae Steflea, Bucuresti, Rombay,1993, 17     

 

[2] Peter Marsden, The Taliban,War, Religion and the New Order în Afganistan, Karachi, Oxford University Press, 1998, p. 13-19
[3][3] Ahmed Rashid, Taliban, Militant Islam, Oil and Fundamentalism în Central Asia, Wasington, Yale University Press, 2001,p.82-84
[4]Peter Marsden, The Taliban,War, Religion and the New Order în Afganistan, Karachi, Oxford University Press, 1998, p. 78
[5] Ahmed Rashid, op. cit.. p.85
[6]Peter Marsden, op. cit.. p.78-87     

 

[7] Peter Marsden, ibidem p. 79
[8] Henri Lammens,op. cit.., 126
[9] Peter Marsden op. cit. p. 45
[10] ibidem p.46
[11] ibidem.46
[12] William Malley, Interpreting the Taliban, în William Malley, editor, Fundamentalism Reborn? Afganistan and the Taliban Londra, Oxford University Press,1999
[13] The Taliban’s War on Women, a report by phyisicians for human rights, Library of Congress,1998, p. 20     

 

[14] Interviw with Mullah Wahil Ahmad, CNN,mai, 1995,www.cnn.com
[15] Ahmed Rashid p. 57     

 

[16] Peter Marsden, op. cit.. p.59-60
[17]ibidem p. 59
[18] ibidem p.59-61
[19] Ahmed Rashid, op.cit. p. 45-50     

 

[20] Peter Marsden, op. cit. 43-46
[21] Ahmed Rashid, op. cit.31-67
[22] Peter Marsden, op. cit. 49
[23] Interview with  Ahmed Rashid, CNN, octombrie, 2001, www.cnn.com
[24] Interviw with Mullah Wahil Ahmad, CNN,mai, 1995,www.cnn.com
 
[25] Ahmed Rashid, op. cit. p.85
[26] Interview with  Ahmed Rashid, CNN, octombrie  2001, www.cnn.com     

 

[27] Interviw with Mullah Wahil Ahmad, CNN,mai  1995,www.cnn.com
[28] Peter Marsden, op. cit. 63
[29] Interview with Ahmed Rashid, CNN, octombrie 2001, www.cnn.com
 
[30] Ahmed Rashid, op. cit. p.93
[31] ibidem p. 94
[32] Peter Marsden, op. cit..58
[33] The Taliban’s War on Women, a report by phyisicians for human rights, Library of Congress,1998 p. 31Peter Marsden op. cit. pp 89-91     

 

 

 

 

[34] The Taliban’s War on Women, a report by phyisicians for human rights, Library of Congress,1998 pp. 34-36
[35] Ahmed Rashid, op. cit.96-97
[36] ibidem 97
[37] Ahmed Rashid op. cit.. 89.
[38] Ibidem 193-197
[39] ibidem p.97
[40] ibidem p.96
[41] ibidem pp. 115-116
[42] Peter Marsden, op. cit.. 61
[43] Discursul Mullah-ului Amir Khan Motaqi, 15 noiembrie 1996 în Peter Marsden op. cit.. 62
[44] Peter Marsden op. cit..64-65

Check Also

Are Syrian jihadis ready to take the fight to Afghanistan?

Afghanistan revives terror challenges for Washington; Russia anticipates security vacuum; Erdogan senses an opportunity. Afghanistan: …