O nouă gafă: Şeful diplomaţiei, la discuţii cu un interlop

Costică Argint, preÅŸedinte al partidei rromilor din Italia ÅŸi urmărit prin Interpol, a fost prezent la întâlnirea pe care premierul Călin Popescu Tăriceanu ÅŸi ministrul de externe, Adrian Cioroianu, au avut-o cu reprezentanÅ£ii românilor din Italia. Ministrul de externe a Å£inut ieri să precizeze că nu a purtat nicio discuÅ£ie particulară cu Argint, “a fost unul dintre participanÅ£ii la întâlnirea delegaÅ£iei române cu reprezentanÅ£ii asociaÅ£iilor românilor din Italia”.

Numai că imaginile difuzate de Antena 3 îl contrazic pe Cioroianu. Cei doi apar într-o postură foarte apropiată. Costică Argint i-ar fi transmis ministrului că a fost iertat de comunitatea rromilor din Italia pentru afirmaţiile făcute cu privire la deportarea infractorilor în deşertul egiptean. Argint intenţiona iniţial să boicoteze vizita în Italia a oficialilor români şi voia să organizeze proteste în cursul cărora să arunce cu roşii şi ouă.

El ar fi renunţat la această acţiune în urma unei discuţii avute cu şeful de cabinet al primului-ministru. Costică Argint a fost condamnat de trei ori în România.

Ultima dată a fost condamnat în 2002, de Tribunalul Vrancea, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru vătămare corporală, lipsire de libertate şi violare de domiciliu din care nu a executat nicio zi de arest. El a mai primit două pedepse de condamnare cu suspendare în 1995 şi 1996.

Poliţiştii vrânceni au declarat ieri că Argint a fost reţinut în Italia, dar a invocat la arestare că este discriminat etnic în România şi a cerut şi i s-a acordat azil politic.

Check Also

How Russia Weaponized Gas Deliveries To Moldova – Analysis

Analysts say that Russia has ensured Moldova stays in its economic orbit, despite its new …