Alegerile nu au fost corecte şi nici libere în totalitate, Coaliţia 2009

MOLDOVA

Alegerile parlamentare anticipate nu au fost corecte. Concluzia aparţine observatorilor moldoveni, care au monitorizat campania electorală şi scrutinul din 29 iulie. Secretarul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2009, Nicolae Panfil, a spus la o conferinţă de presă joi, 30 iulie, că „luând în considerare în special situaţia alegătorilor din Transnistria, a celor de peste hotare şi situaţia studenţilor, alegerile nu au fost libere în totalitate”. 

Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, care face parte din Coaliţia 2009, a declarat: „Există două aspecte foarte grave în această campanie care au determinat în mare măsură atitudinea Coaliţiei 2009, atunci când s-au dat aceste concluzii finale. E vorba de utilizarea masivă a resurselor administrative, mai mult decât în campania precedente, şi de manipularea opiniei publice prin intermediul mass-media”. „Acest e concluzii trebuie să determină parlamentul viitor să se asigure ca viitoarele campanii electorale să fie mai puţin viciate decât acestea”, a adăugat Petru Macovei.

„Judecând după comportamentul mediilor audiovizuale pe care le-am monitorizat, putem spune că această campanie a fost mult mai agresivă decât precedenta, iar unele medii s-au lăsat utilizate de unii concurenţi electorali pe rol de instrument de propagandă”, a declarat directorul interimar al Centrului Independent de Jurnalism, Nadine Gogu.

Un alt argument adus de Coaliţia 2009 în favoarea aserţiunii sale este faptul că nu a fost asigurat un climat de campanie liber de violenţe, în campanie fiind înregistrate zeci de cazuri grave de intimidare a concurenţilor electorali.

„Au existat tentative de intimidare sau împiedicare a candidaţilor de a-şi prezenta programele politice, fiind înregistrate multiple situaţii în care întâlnirile unor concurenţi electorali cu alegătorii au fost zădărnicite de persoane necunoscute, iar organele de forţă nu au luat atitudine în majoritatea cazurilor”, a spus Nicolae Panfil.

Potrivit unui comunicat de presă al Coaliţiei 2009, „nu a fost respectat principiul egalităţii şanselor candidaţilor electorali, fiind înregistrate multiple cazuri de tratament discriminatoriu faţă de unii concurenţi”.

Check Also

Turkey’s Erdogan Plots Power Grab Over Lawyers’ Organisations

Angered by their continued independence and support for democracy and secularism, the Turkish strongman is …