Kievul reactioneaza la declaratiile lui Basescu privind unirea cu R.Moldova

Ucraina este interesată în menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a declarat marţi directorul Departamentului pentru relaţia cu media din cadrul Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Voloşin.

‘Ucraina a fost, este şi va fi o ţară extrem de interesată în menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova’, a subliniat diplomatul ucrainean, comentând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora Republica Moldova ar putea reveni în graniţele României în următorii 25 de ani, transmite Agerpres.

Kievul, a spus Voloşin, vede în integritatea Republicii Moldova o garanţie a întregii securităţi europene. ‘O schimbare aici ar putea duce la destabilizare şi la consecinţe absolut imprevizibile la nivelul întregii arhitecturi a securităţii europene’, a afirmat el. Responsabilul ucrainean a subliniat, de asemenea, că în prezent – când la Astana (capitala Kazahstanului) îşi începe lucrările summitul OSCE – este important mai mult decât oricând ca statele membre ale organizaţiei să-şi reafirme angajamentul faţă de principiul integrităţii teritoriale a graniţelor pe continentul european.

‘În acest sens, orice declaraţii – indiferent din care parte vin – cu privire la posibila descentralizare, chiar şi într-o perspectivă mai îndepărtată, a Republicii Moldova şi a deplasării graniţelor într-o direcţie sau alta nu generează părţii ucrainene decât nedumerire şi îngrijorare’, a afirmat Voloşin. Între altele, diplomatul ucrainean a spus că succesul eurointegrării Ucrainei depinde de ea însăşi şi ea nu are nevoie de ajutor prin deplasarea artificială a graniţei UE.

Sursa: ziuaveche.ro

Check Also

Five Things Kosovo Must Know Before Doing a Deal with Serbia

Following the election of the new government in Kosovo, the US special presidential envoy for …