OSCE-Astana: Basescu a cerut solutionarea conflictului din Transnistria

Traian Băsescu a militat miercuri, la Summitul OSCE, pentru soluţionarea conflictului din Transnistria şi pentru respectarea legislaţiei internaţionale privind staţionarea trupelor străine doar cu acordul statului-gazdă, precizând că acestea reprezintă o prioritate politică pentru România şi că singura metodă de rezolvare a conflictului rămâne dialogul deschis. De asemenea, aşa cum s-a putut observa în fotogafiile oficiale, Traian Băsescu şi preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, au purtat discutii intense, mai ales că, din cauză că delegaţiile oficiale au fost aşezate în ordine alfabetică, cei doi au stat alături.

“Pentru a aborda cu succes problematica conflictelor trebuie, în primul rând, să obţinem rezultate tangibile în reglementarea situaţiilor din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah, care grevează supra climatului de securitate în întregul areal al OSCE. Tolerarea unor soluţii impuse prin utilizarea forţei nu este acceptabilă. Soluţionarea conflictului din Transnistria reprezintă o prioritate politică pentru România. Sprijinim realizarea fără precondiţii a discuţiilor formale în cadrul de negociere consacrat, 5+2, în vederea identificării unei soluţii durabile, cu respectarea deplină a normelor internaţionale şi a integrităţii teritoriale, suveranităţii Republicii Moldova”, a afirmat Băsescu, într-un discurs ţinut în limba română, la Summitul OSCE din Kazahstan.

Sursa: ziuaveche.ro

Check Also

Five Things Kosovo Must Know Before Doing a Deal with Serbia

Following the election of the new government in Kosovo, the US special presidential envoy for …