Eurasia Press & News
Sursa: www.stelapopa.unimedia.md
Am dorit de multă vreme să realizez un interviu cu Vasile Botnaru, şeful biroului Radio Europa Libera de la Chişinău şi unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti din R. Moldova.
Nu am avut norocul să îl am pe Vasile Botnaru ca profesor, în schimb a avut o contribuţie esenţială la formarea mea ziaristică, aş spune, în timpul unui stagiu pe care l-am avut la Europa Liberă, dar şi ulterior, urmărindu-i evoluţiile la microfon, şi nu numai.
Mă bucur că am acum prilejul să ofer cititiorilor mei o convorbire cu Domnia sa, pentru care îi mulţumesc şi pe această cale.
Vasile Botnaru a fost desemnat în topul celor mai buni 10 jurnalişti ai deceniului, pentru “contribuţia substanţială adusă la afirmarea presei independente”, şi de mai multe ori în topul celor mai populari jurnalişti din R. Moldova. În 2007 a fost desemnat de revista VIP Magazin în topul celor mai influenţi 50 de moldoveni.
A predat la Universitatea de Stat din Moldova şi la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Desenează. Este renumit pentru schiţele sale inedite. Desenele lui Vasile Botnaru au ilustrat câteva cărţi de poezie şi au fost publicate în mai multe reviste atât din R. Moldova (Basarabia, Limba română), România (Vatra, Convorbiri literare), cât şi în Franţa (ParAgeS). În 2005, a avut o expoziţie personală la Biblioteca Naţională din Chişinău. Desenele jurnalistului le găsiţi aici aici sau pe gallery.md.
“Cât priveşte politica, ea nu mă tentează”
Stela Popa: D – le Botnaru, timpul trece, dar nu şi peste dumneavoastră, parcă. Sunteţi la fel de dinamic şi plin de idei, prezent în agora ca formator de opinie. Cum faceţi de reuşiţi să fiţi mereu în top, la propriu şi la figurat?
Vasile Botnaru: Sunt nevoit să te contrazic din start: nu întreprind nimic pentru a „rămâne în top”, ci îmi văd de treaba, fac ceea ce îmi place, ceea ce este igienic pentru suflet, instructiv pentru minte, dar şi prostioare, cum fără ele? Niciodată însă nu încerc să mă opun trecerii timpului pentru că el îşi ia oricum tributul. Când eşti tânăr ai senzaţia că totul încă urmează, după care, foarte repede te pomeneşti în faţa unui morman de frustrări care pot deveni „de plumb”, kafkiene, dacă nu ştii să le ţii în frâu, să le aşezi în raftul ce li se cuvine, ca în final, inevitabil, sinectutea să îţi ofere un pretins brevet de înţelepciune cu care îţi revendici dreptul să fii ridicol dând sfaturi. Sunt încă în faza de contabilizare a frustrărilor …
– Când spun că sunteţi în top, mă refer şi la faptul că aţi fost, şi încă mai sunteţi, constant, nominalizat în diferite ierarhii ale celor mai buni şi mai populari ziarişti de la noi. Ba mai mult, anul trecut aţi fost desemnat chiar printre cei mai influenţi 50 de moldoveni! Cum credeţi dvs. că aţi reuşit să influenţaţi realitatea din R. Moldova?
Vasile Botnaru: Nu cred. Ce influenţă poate avea la noi neangajarea, echidistanţa şi „rebeliunea tacită pe toate azimuturile” în competiţie cu partizanatul, aflilierea, care aduc beneficii imediate şi foarte palpabile, nu?…
– Sunteţi un jurnalist notoriu, nu doar la noi, si unul dintre cei mai fini comentatori de politică internă, direct – emisiuni TV, interviuri – sau indirect, prin întrebările de la microfonul Europei Libere. Vă satisface impactul public pe care îl aveţi? Nu v-a ispitit niciodată implicarea politică? De ce nu (sau da)?
Vasile Botnaru: Dacă ar fi să accept existenţa unei cote anume de vizibilitate, ea se datorează în mare parte notorietăţii postului la care am fost angajat, în bază de concurs. Avem o audienţă suficientă pentru a afirma că mai suntem necesari într-o ţară angajată în tranziţie. Cât priveşte politica, ea nu mă tentează, pentru că reclamă devotament amestecat cu cinism, abilitate la limita cu conformismul şi alteori cu amoralitatea. Sunt „cockteiluri” proprii oricui, vei zice. Numai că sunt mult mai inofensive, atunci când rămân în aria vieţii private. Aduse însă în terenul vieţii publice, aceste monstruozităţi produc victime. Excepţiile nu fac decât să confirme regula. Uitaţi-vă la cursa, pretins dezinteresată, a politicienilor, de la noi mai cu seamă, pentru dreptul de a face fericit poporul din care au „ieşit”! De altfel, monarhia cel puţin era mai onestă anunţând din start nota de plată. Sau, avea bacşişul inclus, cum ar veni. Cred că pe măsură ce ne depărtăm de anul ’89 irosim iresponsabil altruismul care ar fi trebuit să se transforme în emancipare.
– Afirmaţi într-un interviu faptul că meseria de jurnalist nu este deloc romantică. În una din emisiunile dvs., de la Radio Europa Liberă, „Punct şi de la capăt”, după o călătorie la Geneva, spuneaţi că „dacă jurnaliştii ştiu să-şi facă meseria, ei pot „converti” suferinţa oamenilor în presiuni puternice asupra guvernelor, care au sarcina să ia măsuri eficiente şi perspicace”. Trecând în revistă actuala realitate din R. Moldova, credeţi că la noi este posibil aşa ceva?
Vasile Botnaru: Mi s-a întâmplat şi mie ceea ce o păţeşte oricine ajunge pe malurile lacului de la Geneva, unde specia umană este mai puţin violentă şi aş zice mai puţin sinucigaşă. Mă refeream în acele note de călătorie la perspicacitatea elveţienilor care şi-au dat seama că un mod de viaţă ecologic pare să fie posibil. Noi, ceilalţi, însă suntem mai grei de cap şi nu ne dăm seama că transformăm, fără ezitare locul de habitare într-o gunoişte. Poate că va ajunge şi la nasul nostru putoare …
“Adulatorii sunt deja îngrijorător de mulţi”
– Renumitul scriitor francez Jean Fabre spunea – în contextul unor calamităţi din Bolivia – „atunci când pe jurnalişti îi interesează mai mult culoarea puloverului în care a fost îmbrăcat preşedintele bolivian, presa nu-şi face nici măcar minima datorie”. În R. Moldova, cum credeţi, ce interesează mai mult presa: puloverul preşedintelui sau activitatea acestuia?
Vasile Botnaru: Dumneata te referi probabil la reproşul adresat presei care se dă în vânt după pseudoevenimente, după fiţe de vedete (politice inclusiv) în detrimentul vieţii adevărate a celor mulţi, mai cu seama atunci când cei mulţi au de suferit din cauza cataclismelor naturale. Or liderii sunt acei care ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru tot ce i se întâmplă vulgului, după ce ca ei sunt acei care pretind că ştiu încotro să îl ghideze. Cât priveşte vânătorii de fiţe, cred că la noi nu sunt dominanţi (încă). În schimb adulatorii sunt deja îngrijorător de mulţi.
– Suntem în prag de alegeri. Atât în presă, cât şi în viaţa publică, în această perioadă, se discută mai mult ca niciodată fenomenul politic. După părerea dvs., cum va arăta R. Moldova după martie 2009? Cine are şanse să guverneze?
Vasile Botnaru: Cred că toţi liderii politici înţeleg că nici unei formaţiuni nu are cum să îi reuşească performanţa de acum opt ani (căzută ca o pară mălăiaţă) de a fi luat bonus – ul majorităţii constituţionale. Ei vor trebui să caute formule de coabitare, dacă nu de cooperare. Cu toate acestea, ei îşi dau măciuci unii altora, se stropşesc, se cocoşesc unii la alţii, se dau în spectacol, în faţa publicului stupefiat care se întreabă, fireşte, „eu cu cine votez?”. După care, se face ora doişpe, balul se termină, caleaşa se preface în dovleac, iar foştii inamici se îmbrăţişează în numele prosperării, lăsându-i stupefiaţi pe adepţii care îşi ling rănile.
“Doar în capcană caşcavalul e pe gratis”
– Într-o emisiune a Lorenei Bogza, la PRO TV, afirmaţi, alături de analistul politic Igor Boţan, că, în 2009, vom avea o campanie electorală inedită, deoarece avem mai mulţi lideri politici noi. La ce fel de lideri politici vă refereaţi? Nu credeţi că R. Moldova are nevoie de un Obama, d-le Botnaru?
Vasile Botnaru: Moldova, care se pretinde a fi republică (parlamentară), categoric are nevoie de un Obama al tuturor cetăţenilor, preşedinte care să fie mereu conştient de situaţia celor zişi „de culoare”, fie că este vorba de „unionişti”, găgăuzi, secesionişti, „minoritari sexuali”, sau mormoni.
Dar mai are nevoie si de o mulţime de obamaşi mai mititei pentru toate funcţiile publice, care să-i înlocuiască pe baronii ce fac legea după bunul lor plac în coteţul ce le revine. Un colonel de poliţie cu spete la minister care se pune în poara, bădărăneşte, cu primarul capitalei, nu face altceva decât să funcţioneze în regim de amplificator al unui semnal preluat de la superiori, inducând la rându-i subalternilor ideea de sfidare a celui care pare a fi neputincios, care nu este miruit de putere. Aceste canale de comunicare funcţionează ireproşabil, ca într-o familie de albine, când matca este în pericol. Numai că, albinele îşi pun în funcţiune instinctul de apărare, în timp ce colonelului şi ortacii si îşi taie craca de sub picioare.
– Cine dintre actualii actori politici credeţi că ar fi cel mai potrivit pentru acest rol, adică pentru funcţia de preşedinte al ţării?
Vasile Botnaru: Mi-ar fi mai simplu sa va spun cine nu se potriveşte pentru această funcţie…
– Referindu-se la viitorul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Boţan a declarat în aceeaşi emisiune că „Marian Lupu are mari şanse să fie viitorul preşedinte”, iar dvs. aţi menţionat că „viitorul preşedinte va fi rezultatul mai multor factori de compromis”. Care ar fi aceştia?
Vasile Botnaru: După ce am văzut de atâtea ori cum se aprind ochii politicienilor când se împart portofoliile, suntem în drept să ne aşteptăm ca pasienţa va fi mult mai complicată decât poveştile de adormit copii pe care le vom auzi în campanie. Şi mai sunt de luat în calcul acei care astăzi se gândesc „cum ar pleca mai bine astfel încât să nu plece”.
– Dacă am pomenit de Barack Obama, voi face o referire la cartea sa Îndrăzneala de a spera, în care, actualul preşedinte american, scria despre americani că „deşi au crescut în mijlocul tuturor bătăliilor politice şi culturale, aceştia au găsit, totuşi, o modalitate de a face parte cu vecinii şi cu ei înşişi”. Cât s-ar potrivi această frază pentru R. Moldova?
Vasile Botnaru: Eu am să-l citez pe preşedintele Lucinschi, care constata în una din cărţile domniei sale că aflarea în mijlocul unor bătălii, la propriu şi la figurat, i-a determinat pe moldoveni să se consoleze cu dictonul „capul plecat sabia nu-l taie”. Nu ştiu dacă este trăsătura definitorie a moldovenilor, dar la sigur nu e o virtute. Cum nu este prea onorabilă (şi nici productivă) tactica viţeluşului cuminte, care reuşeşte să se alimenteze de la toate sursele posibile. Numai că lecţia răsăriteană spune că doar în capcana caşcavalul e pe gratis.
„Chisinaul este mai vulnerabil decit se credea”
– În ultimele zile, oficialii de la Chişinău au cerut la Bruxelles retragerea trupelor ruse din Transnistria. Dvs. aţi abordat des problematica transnistreană în emisiunile dvs.. Credeţi că este viabilă o astfel de cerere? Este realistă?
Vasile Botnaru: Este o cerere tributară pe care Chişinăul o formulează cu jumătate de gură ca să nu decepţioneze Occidentul. În realitate retragerea trupelor este doar una din piesele de pe tabla de şah, jocul căruia Chişinăul va trebui să îi facă faţă.
– Domnule Botnaru, suntem în preambulul unui nou Plan Kozak? Care ar fi consecinţele aplicării unui asemenea plan?
Vasile Botnaru: Planul Kozak a fost zădărnicit după ce Chişinăul şi-a dat seama, mai exact a fost ajutat să îşi dea seama, că ar fi intrat într-o capcană extrem de periculoasă. Din păcate, nu putem spune că s-a ajuns la punctul din care nu mai este posibilă revenirea la clauzele acelui plan, elaborat de altfel la solicitarea autorităţilor moldovene (de parcă nu era de presupus ce fel de făină se macină la Kremlin). Întrevederea Voronin – Smirnov din ziua de 24 decembrie arată că Tiraspolul nu a epuizat muniţia, iar Chişinăul este mai vulnerabil decât se credea.
– Aţi afirmat într-un interviu din România Liberă (28 august 2008) că Ucraina este dornică să pună mâna şi ea pe Transnistria… Mai credeţi asta acum?
Vasile Botnaru: Iak ne zim, tak nadkusiu, spun ucrainenii. Este ceva asemănător cu formula „câinele grădinarului”. Nu văd de ce ar renunţa Kievul la etnicii ucraineni când alţii doi se ceartă, iar arbitrilor li se face lehamite să dea cartonaşe galbene.
„[Voronin] ar câştiga mult mai mult dacă ar sta de vorbă nu doar cu presa pretins loială”
– Aţi fost reprezentantul Opoziţiei în Consiliul de Observatori al Audiovizualului. Aţi încercat să schimbaţi ceva, dar, după o perioadă de timp, aţi renunţat. „Orbecăirea” de la Compania Publică, asupra căreia atenţionaţi atunci, mai este şi astăzi, din păcate… Ce aţi fi vrut să faceţi atunci şi nu v-a reuşit? Ce aţi face astăzi dacă aţi fi în aceeaşi postură?
Vasile Botnaru: Un dicton deştept ne învaţă să nu mai încercăm să intrăm a doua oară în apa curgătoare. Prefer să îi las pe colegii care şi-au asumat acum rolul de tutore al teleradiodifuziunii publice să îşi facă temele.
– Care ar fi primul lucru pe care l-aţi spune preşedintelui Voronin, dacă i-aţi fi consilier pe probleme mass – media?
Vasile Botnaru: Aş încerca să îl conving că ar câştiga mult mai mult dacă ar sta de vorbă nu doar cu presa pretins loială. Propaganda nu a putut salva căderea colosului sovietic şi, dimpotrivă, încercarea de a îmblânzi disidenţii i-a lungit de fiecare dată viaţa.
– Vasile Ernu, în cartea Născuţi în URSS, îşi punea „întrebarea politică fundamentală care se punea în vechea tradiţie socialistă” – Ce-i de făcut? Acum, la final, vă întreb şi eu acelaşi lucru: D-le Botnaru, ce-i de făcut ca R. Moldova să nu mai fie în coada clasamentelor europene ale prosperităţii sau ale integrării?
Vasile Botnaru: Este întrebarea „eternă” a intelectualilor ruşi, What is to be done? aşa cum a formulat-o Chernishevsky. Este rândul tinerilor să răspundă la această întrebare. Eu cunosc persoane care au conştientizat faptul că nu este suficient să îşi pună la punct propria situaţie. E nevoie să pună pe sine întreaga ţară, iar ecartamentul să fie unul cu adevărat European.
D-le Botnaru, vă mulţumesc mult pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu.
Chişinău,
27 Decembrie 2008