MILIÅ¢IA TRANSNISTREANÄ‚ A ÃŽNCOLÅ¢IT UN PORT DIN R. MOLDOVA

Miliţia transnistreană a transferat forţat la Tiraspol membrii conducerii portului Varniţa, pe care l-a ocupat vineri, dar poliţia molodoveană nu poate interveni pentru evacuarea agresorilor, a anunţat primarul localităţii, Tudor Serbov. Serbov a declarat că un grup format din circa 80 de persoane înarmate şi care se autointitulează miliţia transnistreană, a ocupat portul de la Varniţa şi a transferat membrii conducerii portului la Tiraspol, refuzând dialogul cu reprezentanţii de la Chişinău. Ei susţin că portul este proprietatea republicii separatiste şi acţionează la ordinul Tiraspolului.

Potrivit primarului, poliÅ£ia nu a folosit forÅ£a în timpul atacului, dar a ajuns la locul incidentului după ce portul fusese deja ocupat. “Au venit pe Nistru ÅŸi noi am sesizat nereguli abia când au apărut maÅŸinile în jurul portului. Când am venit să vedem ce s-a întâmplat, întreg perimetrul era ocupat de oameni înarmaÅ£i”, a precizat Serbov. Comisarul oraÅŸului Bender, Valeri Prutnicov, a anunÅ£at că portul este proprietatea satului VarniÅ£a, aflat sub juridisdicÅ£ia Republicii Moldova, dar era folosit de o firmă privată, înregistrată în Transnistria.

Autorităţile transnistrene acuză proprietarii firmei de evaziune fiscală şi de faptul că îşi continuă activitatea în timpul blocadei economice şi de aceea au ordonat arestarea lor. Regimul de la Tiraspol nu a putut însă explica de ce a fost necesar un număr atât de mare de miliţieni pentru arestarea a două persoane şi nici de ce aceştia nu se retrag din port de vreme ce operaţiunea a fost îndeplinită. Prutnicov a adăugat că poliţia nu poate întreprinde nici o acţiune pentru evacuarea miliţiei transnistrene, principala sarcină a acesteia fiind păzirea altor obiective din sat şi asigurarea securităţii locuitorilor.

Check Also

In Fight for Votes, Moldovan Parties Fail Marginalised Groups

The rights of women, Roma, people with disabilities and the LGBT community barely feature in …