PC CERE SPRIJIN OAMENILOR DE AFACERI PENTRU ADERARE

artid_1146584728.jpgPreşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu a declarat azi în plenul Senatului că integrarea României în Uniunea Europeană trebuie susţinută şi printr-un efort naţional de aderare, din partea oamenilor de afaceri responsabili din ţara noastră. În viziunea sa, data de 1 ianuarie 2007 reprezintă o şansă istorică pentru prosperitate, care poate fi realizată prin performanţe economice.

Partidul Conservator a lansat public, săptămâna trecută, un proiect care se bazează pe responsabilizarea oamenilor de afaceri din România, în vederea aderării la Uniunea Europeană. Liderul PC a făcut apel la proprietarii societăţilor comerciale, ca aceştia să renunţe la 3% din profitul lor, pentru a susţine eforturile bugetare ale statului. Preşedintele conservatorilor crede că acesta este cea mai bună soluţie atunci când nu există decât alternativă: bani pentru buget de la salariaţi sau de la patroni.

În opinia lui Dan Voiculescu acest efort naţional de integrare din partea proprietarilor de firme şi companii va ajuta România să adere la timp. Acest sprijin se va întoarce implicit, în favoarea oamenilor de afaceri, care vor fi unii dintre primii beneficiari ai integrării. Dan Voiculescu a adăugat că Partidul Conservator a propus crearea unui parteneriat pentru prosperitate şi pentru materializarea acestuia va trimite un mesaj Guvernului, Parlamentului, patronatelor şi sindicatelor.

Check Also

Moldova’s Sandu Stakes Reelection on EU Integration

Moldovan President Maia Sandu is going all in on EU integration successes as she looks …