Adrian Cioroianu ar putea fi candidatul PNL pentru Preşedinţia României. Declaraţia a fost făcută de liberalul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.Acesta susţine că partidul său poate avea un candidat viabil la alegerile prezidenţiale din 2009 şi că actualul ministru de externe este un exemplu în acest sens.
În legătură cu criticile aduse lui Cioroianu după întâlnirea pe care acesta a avut-o cu secretarul de stat american, Condoleezza Rice, Olteanu a susţinut că ministrul de externe a respectat protocolul de la Casa Albă. Potrivit lui Olteanu, la şedinţele de fotografii, gazda este cea care transmite mesaje, iar invitatul trebuie să stea şi să zâmbească şi, eventual, să spună da sau nu.
Check Also
La Pologne et la Roumanie tentent-elles d’annexer une partie de l’Ukraine ?
Le conflit ukrainien aurait signifié un retour à la guerre froide entre la Russie et …