Primul pas catre dialog inter-religios, cunoasterea

Pe data de 13 iulie, la sediul Centrului Cultural Arab din Bucureşti, a avut loc prima întâlnire dintr-o serie de dezbateri ce vor urma, privind chestiunea comunicãrii interetnice şi a dialogului inter-religios. Evenimentul, organizat de Clubul Româno-Arab de presã, Agenţia on-line Eurasia Press and News, afiliatã la acesta şi Asociaţia pentru pacea religiilor, reprezintã un pas înainte şi contribuie dincolo de interesele imediate la pace şi dialog civilizaţional.

În România Islamul are o problemă de imagine fiind asociat terorismului internaţional şi islamismului extremist. Foarte puţine lucruri se stiu despre credinţa musulmană, apar exagerări, teorii ce nu se regăsesc în credinţa musulmană, generalizări de tot felul şi confuzii ce au ca obiect asocierea Islamului cu terorismul, extremismul, conceptul de jihad ca război între civilizaţii.

Întâlnirile periodice au ca scop o corectă prezentare a fenomenului islamic, cauzele care au dus la fireasca lui răspândire, precum şi principiile care stau la baza unei credinţe ce propagă binele, adevărul şi iubirea aproapelui.

Trebuie prezentate în limba română aspecte aprofundate asupra religiei Islamice: aspectele principale ale vieţii profetului Muhammad (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui), precum şi informaţii inedite despre câţiva din profeţii credinţei; chestiuni legate de legislaţia islamică (Shari’ah), previziuni ştiinţifice miraculoase în Coran, sistemul economic şi politic al Islamului, rolul jucat de femeile musulmane în întregirea şi propovăduirea credinţei, în menţinerea familiei, în creşterea şi educarea generaţiilor viitoare.
S-au luat în discuţie problematicile legate de stereotipurile ce dominã mentalul colectiv de ambele parţi, modul în care aceste concepţii se evidenţiazã în presã şi imaginea pe care media o creazã dar mai ales efectele negative ale acestei imagini, prin care se blocheazã dialogul inter-religios. S-au identificat unele aspecte care îngreuneazã dialogul civilizaţional cum ar fi lipsa de informare a cetãţenilor români asupra culturii, tradiţiei şi obiceiurilor spaţiului oriental.
Initiaţiva este cel puţin salutarã întrucât dialogul între creştini şi musulmani în general şi între arabi şi români în particular este soluţia prin care se pot deschide noi porţi cãtre pace şi înţelegere reciprocã. Aşteptãm cu nerãbdare celelalte întâlniri ce vor avea loc, unde se vor continua discuţiile pe diverse teme ce au ca scop apropierea celor douã civilizaţii.
Miruna-Ioana Fulea
 

Š

Check Also

La Pologne et la Roumanie tentent-elles d’annexer une partie de l’Ukraine ?

Le conflit ukrainien aurait signifié un retour à la guerre froide entre la Russie et …