Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Democrat este citită în Parlament, după ce, iniţial, parlamentarii votaseră ca citirea moţiunii să fie amânată.
Moţiunea de cenzură a stârnit dispute în plenul Parlamentului. Documentul era pe punctul de a nu mai fi prezentat, aşa cum stabiliseră conducerile celor două camere, din cauza unei contestaţii a senatorului PRM Gheorghe Funar.
Senatorul PRM Gheorghe Funar a motivat că moÅ£iunea de cenzură nu poate fi citită în plenul reunit până când Parchetul General nu va înainta un răspuns la denunÅ£ul penal pe care l-a depus, prin care contestă veridicitatea semnăturilor de pe documentul anti-Tăriceanu. “Nu poate fi citită o moÅ£iune de cenzură bazată pe fals”, a arătat Funar.
Senatorul PRM i s-a adresat conducerii Parlamentului în două rânduri semnalându-i că ar fi false semnăturile unora dintre parlamentari care, la data depunerii moţiunii, erau plecaţi din ţară. Între cei acuzaţi s-au aflat Ioan Talpeş şi Radu Berceanu, care au spus că au semnat moţiunea înainte de a pleca în deplasări. Conducerea Parlamentului a respins în ambele rânduri demersul lui Funar.
Potrivit calculelor ÅŸi scenariilor din presă, moÅ£iunea intitulată “Guvernul Tăriceanu trebuie să plece” nu are ÅŸanse să primească votul Parlamentului, pentru că nu este susÅ£inută de PNL, PSD ÅŸi UDMR, partide care au împreună 259 de voturi.
O moţiune iniţiată de PSD ar avea mai multe şanse, mai ales dacă PD ar sprijini demersul social-democrat, aşa cum a anunţat preşedintele PD, Emil Boc. Pentru a fi adoptată, moţiunea are nevoie de 235 de voturi şi ar avea ca efect demiterea Guvernului.