Contrabasul si retragerea din Irak

1151696839.jpg

Despre criza din Coalitia de guvernare, orice om de bun simt are sentimentul ca s-a produs o gafa de proportii. Practic, politizarea intentiei de retragere din Irak are semnificatiile unei “mineriade” in politica externa, pentru ca ofera o imagine “haotica” despre procesul decizional de la Bucuresti. In politica interna, vinovatul cade la urne. In politica externa, toti sunt vinovati.

Chestiunea de fond – retragerea trupelor – reala, dorita de romani si, foarte probabil, acceptata de aliati, cade in fundal, la suprafata ramanand expresia sa politica: competitia pentru capital electoral dintre primii doi oameni in stat. Totusi, dincolo de disputa dintre presedinte si premier, dintre PNL si PD, evenimentele arata si o problema de structura a guvernarii.

Mai intai, Ministerul Apararii a incetat sa mai fie al doilea centru de promovare a politicii externe romanesti. Romania a avut, dupa 1990, doua instrumente de politica externa, fara de care integrarea euro-atlantica ar fi fost dificil de imaginat: Ministerul de Externe si Ministerul Apararii. Daca MAE a fost vioara, MApN a fost contrabasul care a dat greutate partiturii interpretate de diplomati. Nu intamplator, primul ministru civil la aparare a fost un diplomat. Actualul ministru nu a reusit sa fructifice functia de politica externa a Armatei Romane. Teodor Atanasiu ar fi putut fi al doilea ministru de Externe cum au fost toti ceilalti dinaintea lui.

Al doilea responsabil, presedintele Traian Basescu, a neglijat dimensiunea europeana a politicii externe si de securitate. Primul pivot in politica externa romaneasca – celebra “Axa”, lansata in 2004-2005 – trebuia consolidat cu un al doilea pivot, cel european, in 2006. Basescu a insistat pe relatia cu America intr-un an in care trebuia sa vorbeasca despre Europa. Acest lucru ar fi deschis perspective pentru un al treilea pivot al constructiei sale la Marea Neagra – relatia cu Rusia, relatie care ar fi putut fi abordata mai comod in 2007.

Basescu nu a sezizat ca, dupa 2003, s-a profilat in principalele capitale europene o a doua agenda de politica externa. Pentru Romania, deschiderea unei agende europene in politica externa si de securitate nu ar fi insemnat negarea relatiei transatlantice, ci mai degraba consolidarea ei. Cu o saptamana inaintea acestei crize, Basescu a tinut un discurs la Asociatia G.C. Marshall, unde a insistat din nou pe “Axa”. Daca ar fi tinut un discurs despre Europa la Fundatia Schuman ar fi fost altceva! Probabil ca aceasta criza nu s-ar mai fi produs.

Al treilea personaj, premierul Tariceanu are partea sa de vina. In primul rand nu a inteles importanta politicii externe si de securitate comune ale UE si, in consecinta, nu i-a acordat atentia cuvenita. Tariceanu crede ca integrarea se joaca pe acquisul comunitar si justitie si afaceri interne. In Tratatul Constitutional exista o a treia dimensiune a integrarii, care este politica externa. Este adevarat, in prezent, politica externa si de securitate este mai degraba “o stare de spirit”, dar europenilor le place sa fie bagati in seama. Spre deosebire de America, care este directa, dar cinica, Europa este un animal sofisticat si mofturos, caruia i-ar placea sa fie mai mult decat este. In plus, Tariceanu nu a sesizat ca Basescu nu mai poate interpreta partitura europeana. La Bruxelles, cine este proamerican nu poate fi proeuropean, decat daca este demagog.

Partitura europeana a ramas neglijata pana la scoaterea sa fortata la suprafata in aceste zile. Daca Tariceanu a mizat pe simpatia europenilor pentru retragerea din Irak, a gresit. In mod clar decizia liberalilor nu pica bine la europeni, pentru ca europenii se afla intro etapa de “reacomodare” cu americanii: nu poti justifica la Bucuresti ca esti proeuropean atunci cand iei decizii antiamericane. Oficialii de la Bruxelles se vor simti jenati daca Romania invoca “dragostea de Europa” pentru a justifica retragerea din Irak.

Victima colaterala a acesteia este Mihai Razvan Ungureanu. Pentru a salva “onoarea” diplomatiei romanesti, Ungureanu si-a anuntat disponibilitatea de a demisiona. Pentru ceva ce nici macar nu a stiut. Realist vorbind, pentru a nu pedepsi un nevinovat (Ungureanu), pentru a nu acutiza criza si relatia lui Tariceanu cu Basescu si, in sfarsit, pentru a da satisfactie atat americanilor, cat si europenilor, demisia de onoare ar trebui sa vina din alta parte.

Adevaratul responsabil este Teodor Atanasiu, pentru lipsa sa de precautie si pentru diletantismul de care a dat dovada in abordarea chestiunii retragerii din Irak. Un ministru responsabil punea mana pe telefon si vorbea cu ministrul de Externe. Nu spun ca se consulta cu secretarul Apararii de la Washington sau cu omologul sau de la Varsovia.

Atanasiu ne-a aratat ca un instrument cum este contrabasul poate fi periculos daca se afla in mainile cui nu trebuie. Asadar, cine sterge rusinea politicii externe romanesti?

Check Also

MQ-9 begins flying missions from Romania

SHAW AIR FORCE BASE, S.C. (AFNS) — The 25th Attack Group began flying the first …